Actorul ieşean Teodor Corban a câştigat premiul GOPO pentru cel mai bun actor într-un rol principal
0
Filmul românesc "Aferim!" a fost revelaţia cinematografică a anului 2015 si continuă să adune premii, atât pentru scenariu, cât şi pentru prestaţia actorilor. Şi la Premiile GOPO din 2016 "Aferim!" a fost marele câştigător.
Pe 28 martie 2016, în Sala Mare a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, s-a desfăşurat cea de a X-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, gală organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.
La ediţia din acest an, marele câştigător a fost filmul "Aferim!". Până la finalul Galei, filmul regizat de Radu Jude şi cu un scenariu scris de ieşeanul Florin Lăzărescu a strâns 13 premii.
Tot un ieşean, actorul Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi Teodor Corban, a fost distribuit în rolul masculin principal din "Aferim!". Prestaţia i-a adus lui Teodor Corban Premiul Galei GOPO pentru Cel mai bun actor in rol principal.
După primirea premiului, actorul ieşean scria pe pagina sa de facebook: "Aş vrea să-mi crească mâini foarte lungi ca să va pot îmbrăţişa pe toţi cei care aţi fost alături de mine şi v-aţi bucurat de <<gopuleţul>> meu! Mă obligă entuziasmul vostru şi mă voi încorda ca să nu dezamăgesc. Aferim boieri d-voastră!"
Pe actorul Teodor Corban îl puteţi vedea atât în spectacole ale Naţionalului ieşean ca "Acasă, în miezul verii", "Vizita bătrânei doamnei", "O scrisoare pierdută", cât şi în numeroase filme. Printre acestea, în afară de "Aferim!", se numără:
- Un etaj mai jos (2015) - Sandu Pătraşcu
- Betoniera (2013) - poliţist secţia 1
- O vară foarte instabilă (2013) - şeful
- Poziţia copilului (2013) - dl. Şerban
- După dealuri (2012) - inspectorul
- Bora Bora (2011) - inspectorul
- De azi înainte (2011) - Constantin
- Portretul luptătorului la tinereţe (2010) - Maior Teodor
- Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa! (2009) - Primarul
- Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber (2009) - primarul
- Francesca (2009) - Ion
- The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde (2008) - Florin Popescu
- 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007) - Receptioner Unirea
- California Dreamin' (nesfârşit) (2007) - secretarul de stat
- A fost sau n-a fost? (2006) - Virgil Jderescu
- Lombarzilor 8 (2006) - inginerul constructor Vasile Matei
- Călătorie la oraş (2003) - Primarul
Mai puteţi citi:
Premiile GOPO 2016: "Aferim!", de Radu Jude, marele câştigător al galei
INTERVIU Teodor Corban, actor: "După facultate, am avut hoarda de la Securitate după mine"