A luat credite cu acte false ca să-şi ţină fiica la studii în străinătate
Zece ieşeni au fost trimişi în judecată pentru că ar fi luat credite cu acte false. Adriana Constantinescu (53 de ani), cea care ar fi pus pe picioare afacerea, ar fi folosit o parte din bani pentru a-i plăti stiudiile fiicei sale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au trimis-o ieri în judecată pe Adriana Constantinescu pentru complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii , complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Remus Zlăvog (26 de ani) a fost acuzat de anchetatori de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals. Alături de cei doi au mai fost trimişi în judecată alţi opt ieşeni pentru diferite infracţiuni printre care se numără şi tentativă de înşelăciune, fals, uz de fals.
Reţea de credite cu acte false: 30.000 de lei încasaţi din două contracte
Potrivit rechizitoriului, Adriana Constantinescu a pus bazele „afacerii" în 2011. Aceasta i-ar fi propus lui Remus Zlăvog să obţină un credit cu acte false, iar acesta ar fi acceptat. Apoi i-ar fi cerut bărbatului să găsească şi alte persoane interesate să facă rost de bani. Astfel, Zlăvog le-ar fi propus rudelor sale şi unor apropiaţi să ia credite.
A lăsat o femeie fără casă pentru a împrumuta bani de la cămătari
„Pentru a obţine creditele inculpata Constantinescu Adriana a falsificat contracte individuale de muncă, adeverinţe de venit, fişe fiscale pe care le-a înmânat Andreei Horaicu (n.r. fiica Adrianei Constantinescu) şi lui Remus Zlăvog. Impresiunile ştampilelor erau realizate prin fotocopiere cu ajutorul tehnicii de calcul", se precizează în rechizitoriu.
Astfel, inculpaţii ar fi reuşit să obţină şase credite, în valoare totală de 94.420 de lei. Procurorii susţin că 90% din sumele obţinute i-ar fi revenit Adrianei Constantinescu, iar restul celorlalte persoane.
Un credit în valoare de 15.143 a fost luat chiar de Andreea Horaicu, fiica Adrianei Constantinescu. Aceasta a susţinut că şi-a plătit studiile în străinătate cu banii obţinuţi.
Constantinescu a fost acuzată de anchetatori şi că a exercitat funcţia de expert contabil fără drept. Deşi aceasta fusese condamnată pentru înşelăciune a dat o declaraţie pe propria răspundere în care a susţinut că nu are cazier. Astfel, a fost desemnată de instanţele ieşene să efecetueze expertizele contabile în patru dosare.
În faţa anchetatorilor, Constantinescu nu a dat declaraţii. Ieşeanca, Remus Zlăvog şi alţi doi bărbaţi au fost arestaţi la începutul lunii februarie.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a fi la curent cu cele mai noi evenimente din Iaşi!





















































