VIDEO Trei ani de la dosarul Traian Berbeceanu. Planurile fostului şef al BCCO Alba, găsit nevinovat de magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trecut trei ani de la reţinerea şi arestarea preventivă a fostului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu. Recent, comisarul şef a fost achitat în dosarul penal în care a fost judecat pentru favorizarea unor grupări infracţionale, iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare. Traian Berbeceanu aşteaptă însă o decizie definitivă în acest dosar.

În 23 octombrie 2013, Traian Berbeceanu, la acea vreme şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba,  a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi apoi arestat preventiv, pentru o lună, într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea ilegală a unor grupări infracţionale.

„Este o mârşăvie”, le-a declarat Berbeceanu celor care au asistat la ridicarea sa din apartamentul familiei sale din Deva.

„Stau după gratii în baza unui dosar “fabricat”, în baza unor vinovăţii inventate! Sunt luat de lângă familia mea minu­nată, pentru simplul fapt că nu am acceptat să tac, că nu am vrut să fiu unul de-al lor!”, afirma Traian Berbeceanu, într-o scrisoare trimisă în 4 noiembrie 2013, din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba. Poliţistul din Deva a fost înlăturat de la conducerea BCCO Alba, însă ulterior şi anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe Berbeceanu.

Potrivit DNA, fostul procuror şef al DIICOT Alba Ioan Mureşan şi cei doi complici ai săi, fostul procuror Nicolaie Cean şi poliţistul Alin Muntean, au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu, încercând să îl reducă la tăcere pe fostul şef al BCCO Alba şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina. Ioan Mureşan a fost suspendat din funcţia de procuror şi înlocuit de la conducerea DIICOT Alba Iulia.

berbeceanu

Achitat în prima instanţă
Recent, comisarul şef Traian Berbeceanu a fost achitat în dosarul penal în care a fost judecat pentru favorizarea unor grupări infracţionale, iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare. Traian Berbeceanu a avut de aşteptat aproape trei ani pentru ca Justiţia să îi dea dreptate în faţa acuzatorilor săi. Comisarul şef care a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba opt ani, în cea mai prolifică perioadă a acesteia, a fost găsit nevinovat în faţa acuzaţiilor aduse de procurorii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism.

Poliţistul a primit vestea recent, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a pronunţat sentinţa în dosarul în care Berbeceanu a fost judecat alături de anchetatorii săi de la DIICOT, fostul procuror şef Ioan Mureşan, fostul procuror Nicolaie Cean şi poliţistul Alin Muntean.

berbeceanu

„Instanţa achită pe inculpatul Berbeceanu Traian pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la delapidare, fals în declaraţii”, a informat ICCJ. În schimb, Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. Sentinţa nu este definitivă, iar Traian Berbeceanu şi apropiaţii săi au declarat recent că aşteaptă ca soluţia instanţei să fie menţinută la judecarea apelului, pentru ca apoi să îşi poată îndeplini obiectivul de a se întoarce în BCCO.

Dacă decizia va fi menţinută, după finalizarea definitivă a procesului, cel mai probabil în toamna acestui an, Traian Berbeceanu va trebui să primească peste 100.000 de euro, daune morale şi materiale de la foştii săi anchetatori.

Declaraţia lui Traian Berbeceanu din 23 10 2013 (Hunedoara tv)

Poliţistul anului din 2007
Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”. Potrivit rechizitoriului, acestui dosar, circa 40 de hunedoreni, bande de hoţi de fier vechi, patroni ai unor centre de colectare şi angajaţii lor au produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală şi pagube de alte câteva milioane de lei prin furturi de pe platforma siderurgică a Hunedoarei. Gruparea a fost destructurată în vara anului 2006, în urma unor descinderi coordonate de Traian Berbeceanu şi de procurorul şef delegat de la DIICOT – Sibiu, la acea vreme, Laura Codruţa Kövesi, în prezent procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procesul este judecat şi în prezent la Tribunalul Bistriţa Năsăud.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Fenomenul Traian Berbeceanu. Zeci de oameni au stat la coadă pentru a-i mulţumi poliţistului pentru munca sa

Traian Berbeceanu a fost întâmpinat cu aplauze şi mulţumiri la întâlnirea inedită cu hunedorenii, care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Deva. Zeci de oameni au dorit să îi arate aprecierea şi susţinerea fostului şef al BCCO Alba, pe care recent, instanţa de fond l-a găsit nevinovat într-un dosar în care anchetatorii săi au fost condamnaţi.

EXCLUSIV Traian Berbeceanu, primele declaraţii după achitare: „Singurul meu obiectiv este să revin în BCCO“

Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în prima instanţă. Foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi pentru fabricarea probelor care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa. Traian Berbeceanu a declarat, pentru adevarul.ro, că a primit prima sentinţă a ÎCCJ cu sentimentul că s-a făcut dreptate.

Traian Berbeceanu a fost achitat, iar foştii săi anchetatori de la DIICOT au fost condamnaţi la închisoare. Ioan Mureşan a primit cea mai mare condamnare

Traian Berbeceanu, fost şef al BCCO Alba, a fost achitat în dosarul penal în care a fost judecat pentru favorizarea unor grupări infracţionale, iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite