VIDEO Secretele horror ale Castelului Corvinilor. Poveştile reale din spatele fiecărei camere care bagă frica în turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Corvinilor este vizitat de un număr mare de turişti interesaţi de poveştile înfiorătoare, care circulă pe seama lui. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Castelul Corvinilor este vizitat de un număr mare de turişti interesaţi de poveştile înfiorătoare, care circulă pe seama lui. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Castelul Corvinilor, cel mai important monument istoric al Hunedoarei, este „vânat” de turişti din întreaga lume, pasionaţi de locuri care ascund legende întunecate.

Castelul Corvinilor a devenit celebru în întreaga lume o dată cu poveştile de groază despre Vlad Ţepeş, cel despre care mulţi dintre turiştii occidentali ajunşi în Hunedoara cred că a fost întemniţat timp de şapte ani în beciurile cetăţii medievale. Relatarea este falsă, potrivit istoricilor, însă mitul sângerosului Dracula continuă să atragă un număr mare de vizitatori străini la castel.

„Oamenii întreabă despre Vlad Ţepeş, despre Dracula, iar noi le spunem că într-adevăr povestea lui este legată de istoria acestui loc şi mai ales de a domnitorilor Iancu de Hunedoara şi Matia Corvin care au stăpânit Castelul Corvinilor. Cei doi Corvini rămân totuşi cele mai importante personaje din istoria monumentului istoric”, spune Dan Bera, administrator al Castelului Corvinilor.

Locul unde erau schingiuiţi prizonierii
Turiştii care trec pragul castelului medieval, indiferent cât de împătimiţi sunt de mitul lui Dracula, sunt invitaţi să uite de poveştile cu strigoi şi vampiri. Cele 40 de încăperi ale fortăreţei lui Iancu de Hunedoara păstrează fiecare legende vechi, multe la fel de înfiorătoare sau spectaculoase ca relatările despre faptele cumplite ale fostului domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş. Încă de la intrarea în castel, vizitatorii sunt invitaţi să vadă două camere întunecoase, folosite în trecut ca locuri unde prizonierii erau torturaţi.

Castelul Corvinilor. FOTO

„Camera şi bastionul de tortură au fost construite în secolul al cinsprezecelea şi, din informaţiile provenite de la istoricii acelor vremuri, cel puţin bastionul a fost folosit ca loc de tortură. Călăul nu doar se ocupa de execuţia capitală, dar avea şi aceste atribuţii, de a tortura prizonierii care îi erau aduşi. Se mergea până la jupuirea oamenilor de vii”, spune istoricul Ioan Bodochi. O poveste înfiorătoare rămasă în istoria castelului este cea a pedepsirii Anei, soţia nobilului Ioan Torok, cel care a stăpânit la sfârşitul secolului al şaisprezecelea Castelul Corvinilor. „Femeia a fost acuzată că şi-a înşelat soţul şi a fost executată. Potrivit legendei, moartea ei a avut loc în curtea Castelului. I-a fost bătut un piron în cap”, a relatat Ioan Bodochi. În prezent, în cele două încăperi unde erau torturaţi deţinuţii este amenajată o expoziţie de obiecte folosite în trecut la schingiurea condamnaţilor.

Castelul Corvinilor, incăperile întunecoase

Închisoarea condamnaţilor la moarte
Faţă în faţă cu poarta camerelor de tortură, o uşă veche, singura rămasă intactă în urma incendiului care a mistuit monumentul în 1854, reprezintă intrarea într-un alt loc înfiorător, temniţa. „Între turnul nou de poartă şi palatul mare al castelului a rezultat acest spaţiu, o groapă adâncă de patru – cinci metri, unde erau coborâţi, cel mai probabil, condamnaţii la moarte, lucru demonstrat de sigla călăului, săpată într-una din pietre”, a relatat istoricul Ioan Bodochi. În Sala cavalerilor, învecinată vechii închisori, o trapă duce spre un coridor subteran, care făcea legătura cu temniţa. Catacomba era folosită, de asemnea, ca închisoare.

„Există o legendă care spune că Sala Cavalerilor, pe lângă faptul că era folosită ca loc de ospăţ, avea şi rol de sală de judecată. Deasupra acelei trape era jilţul pe care era aşezat acuzatul, pentru a fi supus interogatoriului. Trapa putea fi acţionată, astfel încât el cădea în gol, câţiva metri, în acel spaţiu de sub Sala Cavalerilor”, a povestit Ioan Bodochi. Catacomba nu este accesibilă vizitatorilor, în schimb fosta închisoare poate fi vizitată. Ea a fost reamenajată în ultimii ani. Închisoarea a fost folosită pentru ultima dată în anul 1785, după Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, a afirmat istoricul de la Castelul Corvinilor.

Castelul Corvinilor, groapa leilor

 Castelul Corvinilor, camera de tortură

Turul locurilor din castel, în jurul cărora s-au ţesut poveşti înfiorătoare, continuă cu groapa leilor, unde se spune că prizonierii erau aruncaţi ca hrană animalelor sălbatice. Acolo se află un eşafod, ce aminteşte de pedepsele cu arderea pe rug, şi o spânzurătoare. Alte camere păstrează legende despre cruzimea soţiei lui Iancu de Hunedoara, Elisabeta Szilaghyi, cea care ar fi ordonat uciderea celor trei prizonier turci care au săpat timp de 15 ani, în stâncă, fântâna din curtea Castelului Corvinilor.

Mai multe spaţii ale monumentului istoric sunt închise în prezent publicului, din motive ce ţin de siguranţa acestora, însă vor fi amenajate în perioada următoare. „Datorită arhitecturii sale unice, a impozanţei şi a istoriei sale, în ultimii ani, castelul a fost ales ca decor pentru realizarea a cel puţin zece filme şi documentare, pentru un public pasionat de mistere, de locuri care îţi dau fiori ”, spune Dan Bera, administrator al monumentului istoric.


Povestea construirii castelului din Hunedoara a început în anul 1440, când Ioan (Iancu) de Hunedoara a decis transformarea unei aşezări din piatră de râu şi calcar, de pe Dealul Sânpetru, într-un castel impunător, cu o arhitectură care să dea imaginea unei fortăreţe indestructibile în faţa atacurilor armate. În anii care au urmat, în jurul vechii cetăţi a Hunedoarei au fost ridicate ziduri de calcar dolomitic, flancate de turnuri circulare şi rectangulare.

Deşi istoricii susţin că Iancu de Hunedoara nu a locuit decât o mică perioadă în castel, voievodul care şi-a petrecut aproape toată viaţa în campaniile militare a vrut să îi dea acestuia un aspect care să îi semene personalităţii sale: a fost un fort de necucerit.

De-a lungul istoriei, arhitectura castelului a suferit numeroase modificări. Cele mai importante dintre ele sunt consemnate în secolul al XIX-lea. La 13 aprilie 1854, în timpul unei furtuni, un trăznet a provocat un incendiu mistuitor. Flăcările au transformat în scrum acoperişul din şindrilă al cetăţii, grinzile, scările de lemn, plafoanele şi au devastat aproape întreg castelul, singura uşă din lemn care nu a fost atinsă, fiind tocmai poarta închisorii, veche de cinci secole.

Vreme de aproape zece ani, castelul a fost părăsit, însă apoi a intrat în cea mai amplă operaţiune de restaurare, întinsă pe aproape 40 de ani.

image

În prezent, Castelul Corvinilor se află în administrarea Primăriei Hunedoarei şi a devenit cel mai vizitat monument din judeţul Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

FOTO Cum arăta Hunedoara într-o reclamă la avioanele Tarom din 1962

Una dintre primele ilustraţii publicitare în care a apărut municipiul Hunedoara, în vremea comunismului, a fost o reclamă la unul dintre avioanele companiei Tarom, IL – 18, şi datează din anul 1962.

FOTO Cele mai frumoase ilustrate retro cu oraşele şi staţiunile Hunedoarei. Imagini rare de vacanţă, în anii 1960

Judeţul Hunedoara a excelat dintotdeauna la capitolul atracţii turistice. Ca mărturii ale modului în care erau prezentate acestea, în anii 1960 şi 1970, stau o serie de ilustrate ce prezintă cele mai frumoase locuri din zona Hunedoarei.

image

Cum arăta industria din Hunedoara în 1966, când imaginea uzinelor a fost imprimată pe bancnota de 25 de lei

Aproape cinci decenii au trecut de la data în care imaginea combinatului din Hunedoara era aleasă pentru a reprezenta verso-ul bancnotei de 25 de lei. De atunci, aproape toate construcţiile înfăţişate pe bancnotă, ca una dintre realizările cu care se puteau mândri românii, au dispărut.

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

Printre cei peste 10.000 de oameni care lucrau în anii 1950 în combinatul din Hunedoara şi în fabricile din împrejurimile acestuia s-au infiltrat şi informatori ai unor servicii străine, potrivit unor documente păstrate până în prezent.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite