VIDEO Filmul săptămânii la cinematograful „Patria” din Deva: „Cum s-o dai să fie bine?”
0Pelicula aduce în prim plan un bărbat care descoperă că ceea ce nu-i spui celui mai bun prieten al tău e la fel de important ca ceea ce faci pentru el sau, altfel spus, întrebarea despre cât de departe poate merge o prietenie între doi bărbaţi înainte de a le exploda totul în faţă.
Încă din colegiu, Ronn, burlac convins, şi Nick au fost prieteni la bine şi la rău.
Acum sunt parteneri într-o firmă de design auto, pe punctul de a câştiga contractul vieţii lor, care ar urma să le propulseze firma.
Avându-le alături pe Beth, iubita lui Ronny, şi pe Geneva, soţia lui Nick, cei doi se simt invincibili.
Totuil o ia razna însă în momentul în care Ronny o vede pe Geneva sărutându-se cu un alt bărbat şi se hotărăşte să afle ce se întâmplă. Investigaţiile sale amatoristice îi dau lumea peste cap, mai ales când află că şi Nick avea nişte secrete pe care le ţinea bine ascunse. Timpul trece, se apropie prezentarea care va decide soarta firmei lor, iar Ronny trebuie să se hotărască cum şi când îi va spune adevărul celui mai bun prieten al său.