Un centru de testare COVID 19 din Deva a fost închis în urma unui control al DSP Hunedoara
0
Un control efectuat de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara a dus la închiderea unui centru de testare rapidă Covid 19, amenajat în Deva.
Direcţia de Sănătate Publică a oprit activitatea unui centru de testare Covid 19, amenajat în faţa unui complex comercial din Deva, în vecinătatea centrului mobil de vaccinare.
Vaccinare anti-Covid 19 cu picioarele în apă. Imagini cu centrul Drive Thru din Deva, după inundaţii
Primul centru de vaccinare împotriva Covid 19, direct din maşină, a fost deschis în Deva FOTO
Potrivit DSP Hunedoara, o echipă a instituţiei a controlat, marţi, activitatea desfăşurată la containerul de recoltare teste antigen, RT-PCR şi anticorpi aparţinând unei societăţi din judeţul Bacău.
„S-au constatat următoarele: nu deţine Autorizaţie Sanitară de Funcţionare eliberata de DSP Hunedoara, conform OMS nr. 606/2018; la data controlului nu există contract de transport şi eliminare a deşeurilor medicale periculoase; recipienţii nu sunt inscripţionaţi corespunzător şi nu respectă modul de păstrare al acestora, conform OMS, nr. 1226/2012; personalul nu a fost instruit în acest sens, totodată, nu există apă curentă rece şi caldă, conform OMS 1338/2007. Există substanţe dezinfectante pentru mâini şi suprafeţe, dar nu sunt utilizate corespunzător, personalul nefiind instruit în acest sens. Nu s-a putut verifica (lipsă documente) dacă maşina de transport probe biologice este autorizată sanitar. Personalul medical nu are încheiate contracte de muncă/voluntariat/ prestări servicii, cu firma angajatoare. Personalul medical prezent nu a fost instruit la legislaţia sanitară în vigoare OMS 1226/2012, OMS 961/2016 şi OMS 1101/2016”, a informat DSP Hunedoara.
Reprezentantul centrului de testare Covid 19 a susţinut că activitatea din container este autorizată din punct de vedere sanitar şi că firma are autorizaţie pentru toată România, având centre de recoltare în mai multe judeţe.
DSP Hunedoara a emis o decizie de închidere a unităţii, reluarea activităţii facându-se cu avizul Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Hunedoara Deva.
Mai puteţi citi şi:
Celia, de două săptămâni în spital după infecţia cu COVID 19. Mesaj emoţionant transmis de artistă
Cel mai vârstnic hunedorean vaccinat împotriva Covid-19 are 101 ani. A primit vaccinul acasă