Tribunalul a respins cererile de eliberare ale interlopilor care au terorizat o familie din Deva, la ordinul unui criminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uşa apartamentului familiei din Deva a fost incendiată. ARHIVĂ.
Uşa apartamentului familiei din Deva a fost incendiată. ARHIVĂ.

Cei patru hunedoreni care au terorizat familia unei tinere din Deva pentru că femeia nu a mai vrut să continue relaţia cu un criminal au cerut eliberarea din arest preventiv, însă magistraţii le-au respins contestaţiile depuse.

Tribunalul Hunedoara a menţinut decizia luată de Judecătoria Deva prin care cei patru interlopi care s-au răzbunat pe o familie din Deva, dându-i foc la apartament, au fost trimişi în arest preventiv. „Instanţa a respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Moisa (fost Ciobanu, fost Dumbrăveanu) Nicolae Eugen, Dumbrăveanu Decebal Sergiu, Pătrăşcoiu (fost Vasiliniuc) Ioan Viorel şi Ciobanu Lilian Ionuţ împotriva încheierii nr. 19/CC/08.01.2016, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Deva”, a informat Tribunalul Hunedoara.

Zilele trecute, familia unei tinere din Deva a căzut victimă răzbunării unui criminal, aflat în penitenciar, după ce femeia şi-a părăsit fostul soţ, Nicolae Moisa, cunoscut sub numele de „Măgeană”.

De doi ani, bărbatul se află în închisoare pentru uciderea şi jefuirea unui sârb, iar în momentul în care soţia sa a decis să îl părăsească, acesta a început să îi terorizeze familia. Zilele trecute, foştii socrii ai criminalului au găsit uşa loccuinţei şi mai multe bunuri din apartament incendiate. Ancheta a dus la identificarea celor care au provocat distrugerile. Autorii sunt trei hunedoreni, cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani care au acţionat instigaţi de Eugen Nicolae Moisa, cel supranumit „Măgeană”. Interlopul a fost identificat şi trimis alături de cei trei în arest.

Eugen Nicolae Moisa a fost trimis în închisoare din 2013, după ce în octombrie 1999 a ucis un sârb din localitatea Banatsko Novo Selo. A încercat să îl jefuiască, iar a fost surprins de victimă, l-a ucis în bătaie. După comiterea crimei, timp de 14 ani, bărbatul a stat ascuns în Hunedoara fiind implicat şi aici în mai multe infracţiuni (tâlhării, furturi, ultraj, conducere fără permis). În 2013 a fost condamnat pentru crima din Banatsko Novo Selo.


Vă recomandăm şi:

Arabela Şaran, asistenta care şi-a ucis copilul nou-născut aruncându-l în gunoi, a cerut să fie eliberată din arest

Curtea de Apel Alba Iulia va judeca, marţi, contestaţia depusă de Arabela Şaran (30 de ani), asistenta medicală din Petroşani acuzată şi-a ucis copilul nou-născut, la soluţia magistraţilor Tribunalului Hunedoara prin care a fost trimisă în arest preventiv.

Manualul odiosului pedofil Paul Dorday. Filosoful puşcăriilor a trecut de la orgii sexuale şi copii batjocoriţi la lecţii de supravieţuire între infractori

Englezul Paul Dorday a petrecut patru ani în închisoare fiind condamnat pentru molestarea mai multor minori, racolaţi din cartierele sărace ale oraşelor Văii Jiului. De profesie filozof, în detenţie a scris o carte despre cum se poate trece peste şocul unor încercări grele ale vieţii, cum este intrarea în închisoare.

Povestea asasinului Beniamin Jian, care a ucis 5 oameni şi a terorizat România ca să se răzbune pe soţia infidelă. A stat 21 de ani în temniţă, dar cere să fie liber

La 21 de ani de la cele cinci execuţii comise în decursul câtorva ore, Beniamin Jian, criminalul care între timp şi-a schimbat numele în Beniamin Laichici, are şansa de a fi din nou liber. Bărbatul a fost condamnat iniţial la închisoare pe viaţă, însă a profitat de prevederile legii şi ar putea fi eliberat condiţionat în vara acestui an.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite