Traian Berbeceanu şi anchetatorii săi, în faţa sentinţei. Dosarul pe care fostul şef al BCCO Alba l-a numit „o mârşăvie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Berbeceanu, în octombrie 2013. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Traian Berbeceanu, în octombrie 2013. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru 30 iunie 2016 pronunţarea în dosarul în care sunt judecaţi deveanul Traian Berbeceanu, fost şef al BCCO Alba Iulia, şi anchetatorii săi de la DIICOT, fostul procuror şef Ioan Mureşan, fostul procuror Nicolaie Cean şi un poliţist.

Pronunţarea instanţei în dosarul celebrului poliţist Traian Berbeceanu şi al foştilor săi anchetatori, fostul procuror şef Ioan Mureşan şi fostul procuror Nicolaie Cean, ambii de la DIICOT a fost stabilită pentru joi, 30 iunie, 2016. Decizia instanţei vine în urma unor anchete complexe, cu peste 100 de persoane audiate, şi a conexării celor două dosare în care au fost anchetaţi inculpaţii. 

Dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are ca obiect infracţiuni de corupţie. Obiectele secundare ale dosarului sunt delapidarea, luarea de mită, mărturia mincinoasă, represiunea nedreaptă, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul în declaraţii, infracţiunea de spălare de bani, infracţiuni de evaziune fiscală, abuzul în serviciu, infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte personane, constituirea unui grup infracţional organizat.

Dosar DIICOT pentru Berbeceanu
În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi apoi arestat preventiv, pentru o lună, într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea ilegală a unor grupări infracţionale. Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de delapidare.

„Este o mârşăvie”, le-a declarat Berbeceanu celor care au asistat la ridicarea sa din apartamentul familiei sale din Deva. Traian Berbeceanu fusese învinuit că a sprijinit trei grupări infracţionale. Potrivit procurorilor DIICOT, prima grupare căreia poliţistul i-ar fi oferit protecţie a fost înfiinţată în 2003 de oamenii de afaceri Titus şi Anişoara Biriescu. Cei doi soţi se ocupau de comercializarea ilegală a produselor petroliere şi s-ar fi sustras de la plata impozitelor către bugetul de stat. A doua grupare aflată, susţineau procurorii, sub protecţia şefului de la Crimă Organizată a fost înfiinţată de Alin Simota şi locotenentul său, Cristian Litera.

Declaraţia lui Traian Berbeceanu din 23 10 2013 (Hunedoara tv)

De asemenea, baronii fierului din Hunedoara, judecaţi pentru fraude economice de circa două milioane de euro, au fost, informau procurorii DIICOT, în relaţii de încredere cu Traian Berbeceanu. „Stau după gratii în baza unui dosar "fabricat", în baza unor vinovăţii inventate! Sunt luat de lângă familia mea minunată, pentru simplul fapt că nu am acceptat să tac, că nu am vrut să fiu "unul de-al lor"! Sunt ţinut departe de echipa mea de profesionişti desăvârşiţi, pentru vina de a fi uniţi, puternici, neînduplecaţi... pentru că avem notorietate şi autoritate!  În România zilelor noastre, notorietatea şi autoritatea au fost transformate din virtuţi, în temeiuri de arestare! Nu mă mai interesează nicio sentinţă, în aceste momente cumplite”, afirma Traian berbeceanu, într-o scrisoare trimisă în 4 noiembrie 2013, din arestul IPJ Alba.

DNA i-a pus sub acuzare pe anchetatorii săi
Poliţistul din Deva a fost înlăturat de la conducerea BCCO Alba, însă ulterior şi anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe Berbeceanu. O anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a scos la iveală faptul că probele procurorilor DIICOT care au instrumentat dosarul de acuzare a lui Berbeceanu fuseseră fabricate. În 19 martie 2014, DNA Bucureşti a informat că procurorul Ioan Mureşan a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. În dosar mai era urmărit penal şi Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba Iulia, pentru complicitate la abuz în serviciu şi un fost procuror DIICOT, Nicolaie Cean, acuzat tot de complicitate la abuz în serviciu. Toţi trei au făcut cercetări în dosarul “Berbeceanu” şi, totodată, apăreau în scrisoarea transmisă de comisarul şef Traian Berbeceanu în octombrie 2013 şi în care reclama fapte de corupţie la DIICOT Alba Iulia. Potrivit DNA, fostul şef al DIICOT Alba şi cei doi complici ai săi au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu, încercând să îl reducă la tăcere pe fostul şef al BCCO Alba şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina. Ioan Mureşan a fost suspendat din funcţia de procuror şi înlocuit de la conducerea DIICOT Alba Iulia.


Vă recomandăm şi:

Detaliile crimei înfiorătoare comise de trei adolescenţi: femeia batjocorită şi ucisă în centrul Devei a implorat în faţa camerelor video după ajutor

Trei adolescenţi vor face între 10 ani şi 15 ani de închisoare, după ce în luna august a anului trecut au violat şi au ucis în bătaie, în centrul Devei, o femeie fără adăpost. Minorii au supus victima unor chinuri îngrozitoare, iar scenele cumplite au fost înregistrate, minute în şir, de camerele de supraveghere din centrul Devei. În ciuda filmărilor, abia cinci ore mai târziu autorităţile s-au sesizat, în urma unui apel la 112.

VIDEO Traumele Mirunei Inel, tânăra bătută până la leşin de interlopul Sorin Palesică: a fost ameninţată cu moartea şi îi este frică să mai iasă din casă

Sorin Palesică, interlopul care a nenorocit în bătaie o tânără salvamontistă din Lupeni, a fost reţinut şi va fi adus luni în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. În acest timp, Miruna Inel, victima bătăuşului, încearcă să îşi revină din traumele şi şocul suferit. Sute de mesage de susţinere i-au fost transmise fetei pe care Sorin Palesică a ameninţat-o cu moartea.

VIDEO Ororile bătăuşului Sorin Palesică: a nenorocit o tânără şi a ameninţat poliţiştii cu moartea. Un alt bărbat a fost răpit şi schingiuit cu câinii interlopului

Sorin Palesică, interlopul care a snopit în bătaie o tânără salvamontistă, într-un bar din staţiunea Straja, a ameninţat cu moartea poliţiştii care au fost chemaţi la faţa locului. Palesică este recidivist, iar în 2006 a fost implicat în răpirea şi schingiuirea unui tânăr, care a fost dus în Defileul Jiului şi lăsat aproape mort, după ce câinii de luptă au fost puşi să îl muşte.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite