Teama de clienţi puţini bate creşterea TVA
0Taximetriştii şi o parte dintre administratorii magazinelor de cartier au renunţat la ideea de majora preţurile cu cinci procente.
Carburanţii s-au scumpit, dar taximetriştii din Deva şi Hunedoara au rămas cu tarifele neschimbate. „Şi aşa avem puţini clienţi. Dacă mai şi scumpim tarifele, vom pierde şi mai mult. Aşa că prefer să râmân la acelaşi tarif de 1,79 de lei pentru un kilometru parcurs”, a spus taximetristul Daniel Corcheş.
Situaţia este similară şi la Hunedoara, unde activitatea de taximetrie are mult de suferit din cauza crizei financiare.
„Oamenii se uită la fiecare leu. Am clienţi stabili care m-au întrebat din start dacă am scumpit tariful. Aşa că mai bine câştig mai puţin, dar ştiu că nu pierd clienţii”, a spus Marian Burtea, taximetrist. Cei mai câştigaţi se dovedesc a fi taximetriştii care au montat instalaţii GPL, diferenţa dintre un litru de gaz şi unul de benzină fiind de aproximativ doi lei. De altfel, criza a generat un adevărat boom în privinţa celor care merg să-şi monteze astfel de instalaţii. „Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cererea pentru instalaţii GPL a crescut cu 200 la sută”, a spus Sorin Mane, administratorul unei firme de profil din Cristur.
Şi la unele magazine de cartier din Deva, preţurile au îngheţat, majorarea de TVA fiind suportată de patroni. „Când vezi că oamenii se uită la preţuri şi fac calcule nu-ţi vine să mai scumpeşti nimic. Şi aşa nu sunt bani. Iar eu nu sunt hipermarket să vin cu promoţii şi tot felul de reduceri de preţuri”, a spus Dorin Igna, administratorul unui magazin alimentar din Deva.























































