Tatăl ucigaş, care şi-a înjunghiat soţia în faţa copiilor, a fost adus la audierile instanţei
Iulian Pavel (37 de ani), hunedoreanul din Uricani care şi-a ucis soţia înjunghiind-o în gât cu un cuţit, chiar în faţa copiilor celor doi, a fost înfăţişat instanţei Tribunalului Hunedoara, la procesul în care este acuzat de omor calificat.
Tânărul, tată al unui băiat în vârstă de opt ani şi al unei fetiţe în vârstă de 5 ani, a comis crima la sfârşitul lunii martie, iar de atunci se află în arest prevntiv.
Astăzi, magistraţii au audiat mai mulţi apropiaţi ai familiei Pavel şi sunt aşteptaţi să pronunţe sentinţa pentru criminal.
Iulian Pavel, acuzat de uciderea Mihaelei Pavel, în vârstă de 34 de ani, riscă o condamnare de până la 25 de ani de închisoare.























































