Video Stațiunea unicat din România, unde drumul închis devine pârtie. În lipsa zăpezii, a primit o nouă utilitate

0
0
Publicat:

Numeroase șosele montane din România sunt închise în perioada iernii, din cauza riscurilor pe care le prezintă. În Pasul Vâlcan, drumul județean este transformat în pârtie, însă în lipsa zăpezii, autoritățile îi caută alte utilități.

Localnicii așteaptă să schieze din nou pe drumul județean din Pasul Vâlcan. Foto: Daniel Guță
Localnicii așteaptă să schieze din nou pe drumul județean din Pasul Vâlcan. Foto: Daniel Guță

În România, numeroase șosele montane sunt închise pe timpul iernii din cauza riscurilor cauzate de relief, declivitate și climă, dar și din cauza ineficienței deszăpezirii, în condițiile în care acestea sunt rar circulate.

În stațiunea Pasul Vâlcan, o șosea de patru kilometri primește însă, în fiecare iarnă, o altă utilitate. Este închisă din 15 noiembrie, iar odată cu primele ninsori devine pârtie de săniuș. În acest sezon, zăpada continuă să se lase așteptată, iar pe măsură ce ninsorile se împuținează, administratorii stațiunii se reorientează către alte oportunități turistice.

Iarna, pârtie în loc de drum

Drumul județean 664, care leagă municipiul Vulcan de Pasul Vâlcan, a fost asfaltat în ultimii ani de la poalele muntelui până pe creste, în trecătoarea aflată la peste 1.600 de metri altitudine, la limita județelor Hunedoara și Gorj.

La capătul celor opt kilometri, drumul montan este continuat de un drum forestier impracticabil, care coboară alți 10 kilometri spre localitatea Schela, din Gorj. În fosta zonă de frontieră dintre regiunile istorice Transilvania și Oltenia, urmele tranșeelor săpate în Primul Război Mondial și un ansamblu de monumente ridicate în cinstea eroilor români amintesc de bătăliile purtate aici de armatele română, austro-ungară și germană, în toamna anului 1916.

La aproape un secol de la desființarea vechii granițe, împrejurimile trecătorii din Munții Vâlcan au devenit stațiune turistică de interes local, vegheată de Vârful Straja (1.868 metri), emblema Munților Vâlcan și a stațiunii învecinate Straja. În timpul iernii, drumul din Pasul Vâlcan este oficial închis, din cauza pantelor abrupte de pe unele porțiuni, care, în condiții de îngheț, pot pune probleme șoferilor.

În județul Hunedoara, 27 de sectoare de drumuri, care însumează peste 260 de kilometri, sunt închise traficului rutier în perioada 15 noiembrie – 15 martie. Dintre acestea, drumul din Pasul Vâlcan a primit o utilitate nouă.

După așternerea primului strat de zăpadă, acesta este transformat într-o pârtie de săniuș de patru kilometri, care coboară în serpentine, prin pădure. În perioadele cu ninsori abundente, se poate schia aici (video), însă, în ultimii ani, zilele cu zăpadă au fost tot mai puține.

„Este o zonă turistică mai degrabă pentru localnici, care urcă în weekend doar pentru a fi aproape de munte sau pentru mișcare. Prețurile la telegondolă sunt accesibile, iar dacă ninge, coborârea cu sania este atractivă. Și plimbările pe jos sau pe schiuri sunt apreciate. Așteptăm cele câteva zile de ninsoare din acest sezon”, spune un localnic, pasionat de drumețiile montane.

Vara, pistă de longboard

Turiștii pot ajunge în mica stațiune cu telegondola construită cu fonduri de la Ministerul Turismului, în perioada 2009–2012. Investiția era estimată atunci la 33 de milioane de lei și promitea relansarea turismului în regiunea minieră afectată de declinul industrial.

După inaugurarea telegondolei, a fost modernizat și drumul forestier spre Pasul Vâlcan, însă turismul de iarnă a întâmpinat dificultăți, în lipsa pârtiilor amenajate, a locurilor de cazare din stațiune și a utilităților. Cu timpul, o parte dintre aceste probleme au fost rezolvate. Mai multe pensiuni au fost deschise în Vulcan, iar în stațiune au fost amenajate mici pârtii de schi, pe lângă șoseaua-pârtie care coboară pe sub instalațiile telegondolei. Unii proprietari de cabane au investit în utilități și închiriază camere la prețuri cuprinse între 200 și 350 de lei.

Competiție de longboard în Pasul Vâlcan. Foto: devastationlongboardcrew
Competiție de longboard în Pasul Vâlcan. Foto: devastationlongboardcrew

După ultimele ierni blânde, autoritățile din Vulcan și-au schimbat însă planurile în privința dezvoltării stațiunii.

„Telegondola funcționează zilnic până la ora 16, iar turiștii o pot folosi contra unui bilet de 10 lei pe sens sau 15 lei dus-întors. Dacă vremea permite și este zăpadă, pot coborî cu săniile pe drumul închis circulației rutiere. În ultimii doi ani însă, zăpada din Pasul Vâlcan a apărut mai ales după sărbătorile de iarnă, când deja multă lume se gândea la primăvară. Prin urmare, nu am mai făcut investiții pentru sezonul rece. Cei care vin în Valea Jiului la schi pot merge la Straja, aflată în apropiere. Ne dorim ca Pasul Vâlcan să devină mai atractiv vara. Am găzduit o competiție de longboard și vom mai organiza astfel de evenimente”, spune primarul Cristian Merișanu.

Pasul Vâlcan are o istorie zbuciumată

Pasul Vâlcan din județul Hunedoara este o trecătoare din Carpați, situată la o altitudine de peste 1.600 de metri, care face legătura dintre Depresiunea Petroșani și Oltenia. În trecut, a avut un rol strategic important, fiind una dintre legăturile dintre Ardeal și sudul Carpaților. Trecătoarea păstrează urmele unui drum roman, iar în perioada medievală a fost scena unor lupte crâncene pentru oprirea invadatorilor otomani.

În anul 1986, la poalele muntelui, a fost amplasat Buzduganul din Vulcan, un monument din fier, cu o înălțime de aproape trei metri, ridicat în memoria cnejilor medievali Kendeffy (Cândea), considerați de istorici cei mai apropiați aliați ai lui Ioan de Hunedoara în luptele împotriva otomanilor, la mijlocul secolului al XV-lea.

„Din cele mai vechi timpuri, Pasul Vulcan a fost linia militară și de transport a Ungariei, apărată de cnezii lui Ioan de Hunedoara împotriva atacatorilor turci în jurul anului 1455, în lupte în care și-a pierdut viața Mihai Kendefy. Locuitorii județului Hunedoara au ridicat această coloană ca veșnică amintire a acestei glorioase lupte de apărare a frontierei, în al miilea an al descălecării”, arăta inscripția de pe monumentul din Vulcan.

În anii ’80, monumentul a fost îndepărtat și, cel mai probabil, topit ca fier vechi, din cauza faptului că inscripția era în limba maghiară.

Prin Pasul Vâlcan a trecut și Mihai Viteazul în anul 1600, în drumul său spre Viena. Potrivit legendei, în locul numit Poiana lui Mihai, calul voievodului ar fi murit din cauza efortului. Statuia lui Mihai Viteazul, ridicată în stațiune, amintește de această legendă. Tot aici, în toamna anului 1916, au avut loc lupte între armatele română, austro-ungară și germană, soldate cu sute de morți pe culmile Munților Vâlcan.

Pasul Vâlcan, numit și Pasul Vulcan, a fost timp îndelungat loc de vamă și de târg, unde se întâlneau locuitorii celor două regiuni istorice. Importanța sa a început însă să scadă la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu construirea drumului prin Defileul Jiului, la poalele Munților Vâlcan și Parâng, și, mai târziu, a căii ferate din defileu.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite