Video Parâng, „Cenușăreasa” stațiunilor din România, izolată iarna. Cum a fost construită aici cea mai spectaculoasă pârtie de schi

Stațiunea montană Parâng a fost înființată într-una dintre cele mai spectaculoase regiuni montane din România, fiind înconjurată de creste care ating peste 2.500 de metri. A rămas însă o „Cenușăreasă” a zonelor de agrement din Carpați, iar în fiecare iarnă mulți turiști o privesc cu îndoială.

Statțiunea montană Parâng. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Aflată deasupra orașelor Petroșani și Petrila din Valea Jiului, de care este legată printr-o șosea de 12 kilometri, stațiunea Parâng a fost, în secolul XX, una dintre cele mai apreciate zone de agrement din România.

După 1990, numărul cabanelor și pensiunilor a crescut la peste 100, iar investițiile plănuite în anii 2000 de statul român, prin programul „Schi în România”, vizau transformarea stațiunii într-un domeniu schiabil comparabil cu cele din Alpi.

În 2012, Guvernul României a oprit finanțările pentru proiectul de dezvoltare din Masivul Parâng, estimat atunci la 70 de milioane de euro.

Planurile vizau extinderea domeniului schiabil pe o suprafață de 150 de hectare și amenajarea a 17 pârtii (dintre care 12 noi), precum și construirea unei telegondole între Petroșani și Straja, stațiunea montană învecinată. Proiectul prevedea și amenajarea a 750 de locuri de parcare în Parâng.

Drumul spre stațiune, închis pe durata iernii

În 2014, Primăria municipiului Petroșani a inaugurat al doilea telescaun din stațiune, cu o lungime de peste doi kilometri, care pornește de la complexul Rusu spre cabanele din zona alpină.

Vechiul telescaun al stațiunii, care funcționează și în prezent, a fost finalizat în decembrie 1973 și urcă până la cota 1.684 de metri, în apropierea complexului de cazare IEFS, destinat sportivilor care se pregăteau odinioară în stațiune.

În anii următori, Consiliul Județean Hunedoara a construit o șosea montană de 5,5 kilometri între zona Rusu (1.168 metri), de la poalele stațiunii, și cabanele din Parâng.

Primul segment al drumului, pe care au fost amenajate două tuneluri pe sub pârtiile de schi, cu o lungime de 4,5 kilometri, a fost deschis circulației în 2021. Al doilea segment, de aproximativ 800 de metri, care urcă până la peste 1.700 de metri, a fost finalizat în 2023. Din cauza riscurilor pe care le implică, drumul alpin este închis în fiecare an pe durata iernii.

„Consiliul Județean Hunedoara anunță că, pentru siguranța participanților la trafic, începând cu data de 15 noiembrie 2025 și până la 31 martie 2026, mai multe sectoare de drumuri județene vor fi închise circulației publice pe perioada sezonului rece. Pentru drumul județean DJ 709F, sectorul Cabana Rusu – Masiv Parâng, cuprins între km 7+100 și km 12+600, accesul către Masivul Parâng se va face cu telescaunul. Măsura este una preventivă și are scopul de a proteja viața și siguranța cetățenilor, în condițiile în care aceste tronsoane prezintă riscuri ridicate de alunecări, îngheț sau viscol puternic”, a informat recent Consiliul Județean Hunedoara.

Închiderea drumului montan a creat, în ultimii ani, nemulțumiri turiștilor, iar unii dintre ei s-au plâns că au fost nevoiți să meargă pe jos mai mulți kilometri până la locurile de cazare, deoarece în unele perioade nu au funcționat nici cele două telescaune.

Telescaunul vechi, „emblema” stațiunii

Telescaunul vechi de peste cinci decenii a întâmpinat probleme în ultimii ani, din cauza înghețului, dar și a stării sale tehnice afectate de trecerea timpului. În iulie 2024, instalația de cablu s-a rupt în timpul unei revizii, iar doi muncitori care se aflau în telescaun au fost răniți grav, după ce s-au prăbușit de la înălțime.

A fost ulterior reparat, iar din decembrie îi așteaptă din nou pe turiști să îl folosească. Până în prezent, însă, zăpada a cuprins doar crestele cele mai înalte ale Munților Parâng, în timp ce pajiștile folosite iarna ca pârtii au rămas acoperite cu iarbă.

Din stațiune, călătorii pot urca spre crestele Parângului pe traseul ce străbate Vârful Parângul Mic (2.074 metri), Refugiul Cârja – Vârful Cârja (2.405 metri), Vârful Gemănarea (2.426 metri) și Vârful Parângul Mare (2.519 metri).

„Un traseu deosebit de plăcut și relativ ușor pornește din stațiunea Parâng până pe vârful Parângul Mic. Panorama este spectaculoasă, oriunde ai privi. Traseul nu durează mai mult de 1–2 ore (dus), însă vă puteți bucura mai mult de zonă dacă mai continuați puțin pe creastă, spre vârful Parângul Mare, apoi vă întoarceți în stațiune pe o altă potecă, pe la baza crestei”, recomandă un oaspete al stațiunii.

Alți români atrag atenția că iarna, condițiile de pe munte sunt dificile, iar ascensiunea spre Parângul Mic, deși scurtă, poate fi primejdioasă.

„Muntele, oricât de frumos îl vedem, este la fel de periculos în condiții de vreme rea. Iarna, nu este recomandat să vă aventurați nici măcar până la vârful Parângul Mic dacă nu aveți echipament adecvat și cunoștințe solide despre drumețiile montane de iarnă. Pentru a vă bucura de o ieșire reușită și de peisaje fermecătoare, urmăriți atent starea vremii și a zăpezii. Muntele rămâne acolo, nu pleacă nicăieri”, este sfatul altui călător.

Excursiile în Parâng în secolul al XIX-lea

Zona de agrement a Munților Parâng a început să devină atractivă pentru turiști la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anii care au urmat înființării primelor colonii miniere din Petrila și Petroșani.

Până în secolul al XIX-lea, regiunea carboniferă era un ținut aproape sălbatic, ocupat de câteva sate mici de păstori și lucrători forestieri, izolate în văile celor două Jiuri care se unesc la poalele Parângului, fosta graniță dintre Transilvania și România.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, călătorii ajungeau în Petroșani cu trenul, folosind calea ferată a cărbunelui Simeria–Petroșani, sau pe drumul construit în acei ani prin Defileul Jiului, care lega micile orașe miniere de Târgu Jiu. Odată ajunși în orașul minier, găseau localnici dispuși să îi însoțească până la Creasta Rusu, locul de unde puteau porni pe poteca ce urca spre înălțimile Parângului.

„Cei care iubesc drumețiile montane vor găsi în Parângul apropiat o excursie plină de satisfacții; urcușul e mult mai ușor decât spre Retezat. Ghizi și cai se găsesc atât în Petroșani, cât și în Livezeni, iar drumul poate fi început imediat la Jieț, urcând pe valea pârâului spre sud, chiar la poalele Parângului. Trecem mai întâi prin păduri de fag, apoi de conifere, ajungem în zona pajiștilor alpine și, după trei ore de mers, atingem stâna și vârful Parâng de 2.076 metri, care dă și numele masivului. Mai înalte sunt vârfurile Sliva și Cârja, iar după 5–6 ore de ascensiune, ajungem la cel mai înalt punct, Vârful Mândru (n.r. Parângul Mare), de 2.520 m. Parângul este interesant nu doar prin panoramele sale, ci și prin bogăția florei și faunei, fiind deosebit de bogat în capre negre — ba chiar, se crede, mai bogat decât Retezatul”, informa ziarul Hunyad în 1892.

Prima pârtie din Parâng, amenajată cu dinamita

Primele cabane turistice au fost înființate în Munții Parâng la începutul secolului XX. Pe locul lor, zona de agrement a început să se dezvolte din anii ‘50, odată cu amenajarea pârtiei de schi și montării unui teleschi. Aici aveau loc tabere de iarnă și competiții de schi.

„Pârtia de la Parâng porneşte din Vârful Parâng, coboară pe faţa Slivei până la Valea Sliveiului. Începe de la 2.075 metri şi ajunge la 1.350 metri, având deci o diferenţă de nivel de peste 700 de metri şi o lungime de aproximativ 3.000 de metri”, informa Sportul Popular în 1957.

Amenajarea pârtiei a necesitat defrișarea unor porțiuni foarte dificile, dinamitarea unor stânci, lucrările fiind realizate prin muncă voluntară cu ajutorul minerilor și localnicilor din satele momârlanilor.

„Pârtia are toate caracteristicile unor trasee moderne pentru coborâre, slalom special şi slalom uriaş: căderi abrupte, viraje dificile, contrapante, hopuri multe şi accentuate, care vor pune concurenţilor multe probleme. Va trebui să treacă ceva timp până când schiorii noştri vor parcurge traseul în plină viteză”, afirmau profesorii de schi din Parâng.

Tot atunci fusese construit și primul teleschi din stațiune, care pornea de la cota 1.430 metri și ajungea la 1.780 metri, având o lungime de peste 900 de metri.

La începutul anilor ‘70, a fost construit un complex de cazare destinat sportivilor și studenților de la Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) și tot atunci a fost dat în folosință primul telescaun din stațiune. În jurul complexului situat la 1.700 de metri, stațiunea s-a extins haotic după 1990.