Spargere într-un bar din centrul Devei. Hoţii au cărat prada cu ajutorul unui coş de gunoi stradal
0Spargere în Deva. Doi tineri au intrat într-un bar şi au furat mai multe sticle de băutură şi pachete de ţigări, pe care le-au transportat cu ajutorul unui coş de gunoi.
Doi tineri, cu vârste de 31 şi 35 de ani, au fost prinşi în flagrant, în jurul orei 04:00, pe o stradă din Deva, de o patrulă a Poliţiei Locale Deva. Bărbaţii aveau asupra lor mai multe bunuri provenite din comiterea unei infracţiuni de furt calificat.
„Poliţiştii au stabilit că aceştia au spart geamul unui bar din Deva, iar după ce au sustras din interior mai multe sticle de băuturi alcoolice şi pachete de ţigări, au sustras şi un coş metalic de gunoi provenit din mobilierul stradal, pe care îl foloseau pentru a transporta bunurile sustrase. În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva au luat faţă de cei doi măsura preventivă a reţinerii, pe 24 de ore, iar ulterior, Judecătoria Deva a dispus, faţă de aceştia, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Cei doi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Deva.
Vă recomandăm să citiţi şi: