Şoseaua spre Mănăstirea Prislop va avea tronsoane cu trei benzi şi sensuri unice
0Şoseaua spre Mănăstirea Prislop, care va fi modernizată printr-o investiţie estimată la trei milioane de euro, va fi lărgită până la trei benzi, iar pentru evitarea blocajelor vor fi instituite drumuri cu sens unic în Silvaşul de Jos, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, cei care au lansat procedurile de licitaţie publică.
Consiliul Judeţean Hunedoara a lansat procedura de licitaţie pentru modernizarea unui tronson de 12,17 kilometri al DJ 687K, dintre localitatea Silvaşul de Jos şi Mânăstirea Prislop, informează instituţia, care a scos la licitaţie contractul de trei milioane de euro.
Traficul pe DJ 687K se derulează în prezent cu dificultate din cauza lăţimii insuficiente a şoselei: pe o distanţă de 2,37 kilometri drumul are o lăţime de 3,5 metri, făcând aproape imposibilă deplasarea automobilelor pe ambele sensuri. Viorel Rotar, directorul executiv în cadrul Direcţiei Tehnice şi Investiţii a CJ Hunedoara, a precizat că ultima zi până la care firmele interesate pot depune documentaţia pentru adjudecarea lucrării este 2 iunie, în data de 3 iunie urmând a fi desemnat câştigătorul licitaţiei. După termenul legal de depunere a contestaţiilor, lucrările vor putea începe în luna august a acestui an. După modernizare, traficul între Silvaşul de Jos şi
Mânăstirea Prislop se va desfăşura pe o şosea cu o lăţime minimă de şase metri. Pe o porţiune de un kilometru, între km 10,4 şi km 11,4, drumul va avea o bandă suplimentară destinată traficului greu, astfel încât lăţimea drumului va fi de nouă metri. Pentru evitarea blocajelor în trafic, în localitatea Silvaşul de Jos au fost proiectate două porţiuni de drum cu circulaţie în sens unic.
„În Silvaşu de Jos, de la intersecţia cu DJ 687 A, va fi sens unic pentru maşinile care merg spre Mănăstirea Prislop. Maşinile care se întorc de la Mănăstire vor ieşi în DJ 687A Hunedoara-Haţeg pe un alt drum, tot cu sens unic, astfel încât traficul auto în Silvaşul de Jos să decurgă fără riscul producerii de blocaje”, a declarat Carmen Bocăniciu, specialist în cadrul Direcţiei Tehnice şi Investiţii a CJ Hunedoara.
Tronsonul de drum pentru exit a fost luat în administrare de CJ Hunedoara de la Consiliul local Haţeg şi va fi modernizat şi el în cadrul proiectului, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.
Vă recomandăm şi:
Mănăstirea Prislop a fost vizitată în fiecare din ultimele weekend-uri de peste 30.000 de oameni, iar duminică, de Sărbătoarea Floriilor, numărul pelerinilor a fost impresionant. Mulţi dintre cei care ajung la mănăstirea din Ţara Haţegului au dezvoltat obiceiuri mai puţin obişnuite, unele chiar deranjante, cum este cel al aruncării banilor în apele Prislopului.
Mănăstirea Prislop atrage zilnic mii de credincioşi din toate zonele ţării. În ultimii ani, numărul pelerinilor şi al turiştilor care vin la mormântul părintelui Arsenie Boca a crescut exponenţial, iar fenomenul a schimbat perspectiva din care este privit lăcaşul religios, a cărei imagine pare mult schimbată faţă de vremurile în care nu era atât de cunoscut.
Părintele Arsenie Boca a schimbat soarta satelor apropiate Mănăstirii Prislop
Două sate hunedorene, Silvaşu de Sus şi Silvaşu de Jos, aflate în vecinătatea Mănăstirii Prislop, au renăscut economic în ultimii ani datorită popularităţii locului unde este înmormântat părintele Arsenie Boca.
În ciuda ploii şi a vremii posomorâte, mii de pelerini au venit în această dimineaţă la Prislop, pentru a sărbători 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirii a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.