Şoseaua pericol public: un drum judeţean recent modernizat e închis 16 ore pe zi de teama accidentelor rutiere
0
O şosea din judeţul Hunedoara, asfaltată în vara anului trecut, este închisă 16 ore pe zi, pentru a nu-i pune în pericol pe şoferi. Abia la mijlocul lunii martie circulaţia vafi redeschisă pe DJ 706 A, modernizat pentru a scoate din izolare mai multe sate de pe Valea Mureşului şi zona Bradului.
În luna iulie a anului trecut autorităţile anunţau finalizarea lucrărilor de asfaltare pe tronsonul Vorţa – Visca - Ţebea, cea mai dificilă parte a drumului judeţean 706 A Ilia – Ţebea. În această zonă, drumul traversează o pădure cu mai multe pante abrupte, curbe riscante şi râpe, iar şoferii trebuie să fie foarte prudenţi. Şoseaua nu are parapeţi de protecţie, iar în zonă nu este semnal de telefonie.
A fost dată în folosinţă, în ciuda pericolului pe care îl reprezintă, însă autorităţile judeţene au luat decizia ca în perioada iernii accesul maşinilor să fie permis pe şosea, între Visca şi Ţebea, doar opt ore pe zi. La intrarea pe DJ 706 A au fost montate indicatoare prin care şoferii sunt avertizaţi să nu circule între orele 16:00 şi 8:00 pe acest drum.
„Investiţia e nefinalizată, iar în condiţii de iarnă, cu zăpadă, polei, pe pantele şi în curbele de pe drum, cei care îl folosesc se pot pune în pericol. Nu sunt parapeţi de siguranţă în zonele în care ar trebui să existe. Lucrările necesare vor fi finalizate până la 1 iulie 2015”, a precizat Dorin Gligor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Drumul judeţean în lungime totală de 33 de kilometri leagă Valea Mureşului de zona Bradului - Valea Crişului Alb şi scoate din izolare mai multe sate de munte. Lucrările de modernizare a şoselei au fost atribuite, începând din 2009, prin mai multe contracte, firmei administrate în acea perioadă de viceprimarul comunei Vorţa, Emanoil Pup. Acesta este anchetat în prezent într-un dosar de corupţie, fiind arestat la domiciliu.
Vă recomandăm şi:
Primăria Vulcan a fost amendată pentru că a transformat o şosea în pârtie de schi
Ministerul Dezvoltării Regionale a sancţionat administraţia locală din Vulcan pentru închiderea drumului judeţean spre Pasul Vâlcan, care a devenit pârtie pentru cei care urcă cu telegondola în zona de agrement.
Drumul judeţean 687 K Bretea Streiului – Mănăstirea Prislop va fi reabilitat şi modernizat din fonduri de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Este o prioritate în ce priveşte investiţiile derulate în 2015 de CJ Hunedoara, iar fondurile vor veni de la bugetul administraţiei judeţului, pentru că Uniunea Europeană nu va acorda finanţare proiectului.
VIDEO Unic în România: staţiunea fantomă cu pârtie pe drumul judeţean
Peste zece milioane de euro au fost investite în ultimii ani în transformarea Pasului Vulcan (Vâlcan) într-o staţiune care să atragă turişti din întreaga ţară. Zona de agrement a fost dotată cu o telegondolă, iar drumul spre Pasul Vulcan a fost modernizat pe fonduri europene. Pentru că pe munte pârtiile nu sunt utilizabile, turiştii sunt invitaţi să schieze pe drumul judeţean recent inaugurat.