Video Secretul metropolei Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Cum a fost apărat orașul antic după ce romanii l-au abandonat
0Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost părăsită de trupele romane la sfârșitul secolului al treilea, după aproape două secole în care a fost una dintre cele mai prospere așezări romane de pe teritoriul Daciei. Ruinele sale arată importanța pe care o avea în Antichitate.
Ruinele coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa (video), oraşul întemeiat de împăratul Traian în jurul anului 106, se află la circa 15 kilometri de orașul Hațeg, pe drumul național Hațeg – Caransebeș.
Metropola din Dacia
În Antichitate, aşezarea purta numele Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa şi a fost locul unde s-au aşezat numeroşi veterani din trupele care au luptat pentru cucerirea Daciei.
La opt kilometri de Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt Porțile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea dintre regiunile istorice Ardeal și Banat.
La începutul existenței sale, Ulpia Traiana Sarmizegetusa număra câteva mii de locuitori, care se bucurau de privilegiile scutirii de taxe şi de drepturi de proprietate asupra terenurilor fertile din împrejurimi, susţin istoricii.
În deceniile următoare, populația a crescut treptat, până la 20 – 25.000 de locuitori. Și teritoriul orașului a fost extins.
„Zidurile oraşului aveau o lungime de 500 x 600 metri şi închideau în interior o suprafaţă de aproximativ 33 de hectare. Pe o suprafaţă de 60-80 de hectare, în afara zidurilor de incintă ale oraşului, romanii au construit numeroase monumente publice, case particulare, morminte etc.
Pe lângă această zonă locuită propriu-zis, oraşul mai dispunea de un "territorium", unde cei care îşi puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, existau "villa rustica", ferme romane, cum sunt cele de la Hobiţa sau de la Sântămărie Orlea, ori existau aşezări de rang inferior, cum sunt "Aquae" (Călan Băi) sau "Germisara" (Geoagiu Băi), unde se făceau băi termale încă din antichitate”, informează Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva - secția Sarmizegetusa.
În ultimii ani de domnie ai împăratului Traian (decedat în anul 117) orașul antic devenise o metropolă care, potrivit unor istorici, își avea limitele între anticele Dierna (Orșova) și Apulum (Alba Iulia).
„Acest "territorium" se extinde înspre est până în Munţii Apuseni - Ampelum (Zlatna) s-a rupt şi s-a dezvoltat din teritoriul Sarmizegetusei -, iar înspre vest "Dierna" (Orşova) s-a divizat din teritoriul capitalei. Traian a fondat un singur oraş în provincie şi acela a fost "Colonia Dacica", următorii împăraţi au pus bazele altor 10 sau 11 comunităţi urbane, din care Sarmizegetusa a devenit mamă pentru alte patru oraşe”, informează arheologii pe site-ul secției Sarmizegetusa a MCDR.
Potrivit istoricilor, pe cât de strălucitoare a fost Ulpia Traiana Sarmizegetusa în primul secol de la întemeiere, pe atât de râvnită a fost de către vecini.
Dacii liberi şi alte triburi ar fi încercat în dese rânduri invadarea şi distrugerea oraşului coloniştilor romani. Carpii deveniseră în secolul al treilea o amenințare constantă pentru provincia romană. Unele monumente descoperite aici erau dedicate suprimării invaziilor şi răscoalelor lor.
Dacia Felix, părăsită de romani
Din secolul al treilea, oraşul antic a început să decadă, chiar dacă în ultimii ani ai existenței, provincia romană de la nord de Dunăre a fost numită Dacia Felix (video). În jurul anului 270, armata și administrația romană au fost retrase din Dacia, sub presiunea năvălirilor migratorilor.
„Această epocă este cea mai zbuciumată din istoria Daciei antice: neîncetatele asalturi ale barbarilor năvălitori nu mai pot fi stăvilite de forţele militare ale Imperiului, slăbit şi el de rivalităţile generalilor care se succed la tron la scurte intervale, aşa încât istoricii antici vorbesc în mai multe rânduri despre pierderea provinciei, unii împăraţi sunt numiţi restauratori ai Daciei, până ce Aurelian o părăseşte oficial, întemeind o altă provincie cu acelaşi nume în Sudul Dunării. În aceste împrejurări, se înţelege că epitetul de felix — fericită dat Daciei, care-şi trăia cele din urmă zile, apare ca un paradox, ca o ironie a unui destin tragic, ca o sfidare a unei realităţi cumplite”, arăta istoricul literar Nicolae Lascu (1908 - 1988), în revista „Transilvania” (1943).
De ce a fost abandonată Dacia de către romani
Provincia se afla sub stăpânire romană de 170 de ani, după ce teritoriul a fost cucerit de împăratul Traian și, potrivit unor istorici, era un o regiune montană folosită ca scut între barbari și provinciile din sudul Dunării.
„Cucerirea Daciei nu fusese un mare succes, provincia fusese slăbită sub stăpânirea lui Gallienus (218 - 268 d. Hr), iar linia lungă a graniței sale necesita un număr excesiv de trupe romane detașate acolo. În plus, provinciile de la sud de Dunăre fuseseră „devastate” și „ruinate” (Vopiscus) de incursiunile barbare. Dacia nu era nici măcar un stat-tampon util, deoarece invaziile barbare recente au avut loc în mare parte pe mare. Aurelian a luat deci decizia strategică de a abandona Dacia. Toate trupele și toți acei civili care doreau să se mute, au fost relocați în două provincii nou create la sud de Dunăre. Vechiul pod militar de aprovizionare al lui Traian peste Dunăre trebuie să fi fost și el distrus. Fluviul are o lățime de o jumătate de milă în acest punct, iar întinderile uriașe de lemn (52 de metri; 57 de metri) care se sprijineau pe piloni de piatră nu au mai fost egalate timp de un mileniu”, informa istoricul John White în volumul „Restauratorul lumii: împăratul roman Aurelian”.
Retragerea trupelor romane din Dacia a fost o decizie dificilă pentru împăratul Aurelian numit și Dacicus, pentru că implica atât pierderea prestigiului roman, dar și al unui teritoriu important, cucerit de împăratul Traian.
Însă provincia era dificil de administrat. Se afla la nordul Dunării și putea fi atacată din orice direcție, iar protejarea ei necesita eforturi prea mari în condițiile crizei prin care trecea Imperiul roman. Unii împărați o considerau un punct vulnerabil al Imperiului roman. Nici populația locală a Daciei, arată unii istorici, nu fusese niciodată asimilată corespunzător și era adesea trădătoare și păstra resentimente față de conducerea romană.
„Noile provincii Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea au fost scoase din provinciile existente Moesia Superioară și Inferioară și din Tracia, deși nu mai este clar dacă Dacia Mediterranea a fost creată exact în acel moment sau în următorul deceniu; a existat cu siguranță până în 283. În orice caz, operațiunea a repopulat malul sudic al Dunării. Capitala noii Dacia a fost plasată la Serdica (actuala Sofia), iar acolo a fost deschisă o monetărie. Unii dintre dacii originari au ales să rămână în provincia abandonată, unde au creat un comerț prietenesc și o zonă tampon în care barbarii s-ar putea civiliza. Chiar și numele modern, România, al acestei foste provincii reflectă istoria ei”, arăta istoricul John White.
Orașul antic a continuat să supravieţuiască cu o populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreaţă rezistentă.
„Într-o anume perioadă, după retragerea administraţiei şi armatei romane din Dacia (271), amfiteatrul de la Sarmizegetusa pare să fi jucat şi un alt rol. Lângă porţile sale au fost descoperite mai multe fragmente de capace de mormânt sau o stelă funerară. Acestea au fost aduse din cimitirele oraşului pentru a bloca porţile şi a transforma amfiteatrul într-o fortăreaţă, mult mai uşor de apărat decât zidurile oraşului. Un tezaur cu monede mici de bronz, descoperit în tribune, ne spune că această blocare a avut loc cândva în secolul al IV-lea, când oraşul, deşi nu mai avea suficientă populaţie să apere zidurile, încă mai putea opune rezistenţă”, informează arheologii de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane - secția Sarmizegetusa.
A mai rezistat până în secolul al V-lea
Viaţa oraşului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor aduse de aceştia, susţin istoricii.
„După retragerea armatei şi a administraţiei romane la sud de Dunăre, în 271-275, amfiteatrul de aici va fi blocat de către o populaţie romanică cândva în sec. IV. Undeva în colţul de nord-est a oraşului a fost descoperită o clădire de sfârşit de secol IV şi început de secol V, aceasta fiind o limită cronologică până la care oraşul va fi locuit în antichitate. O linie de pătrundere a slavilor dinspre Banat este atestată prin numele localităţilor Teregova, Voislova, Bucova, Grădişte (satul se va numi din nou Sarmizegetusa doar din epoca contemporană)”, informeaza arheologii.
Ruinele palatelor și amfiteatrului din Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost scoase la iveală începând din secolul al XIX-lea. Cercetările sistematice în interiorul orașului au fost reluate apoi în 1924 de către istoricii Constantin Daicoviciu și Octavian Floca și au continuat în deceniile următoare. Rămășițele a numeroase edificii antice nu au fost însă îndeajuns cercetate de arheologi, iar istoricii susțin că așezarea urbană avea o întindere mult mai mare decât cea cunoscută în prezent.
Un indiciu pentru întinderea coloniei antice este chiar Drumul lui Traian, un drum antic de aproape 20 de kilometri, cartografiat în secolul al XVII-lea, pe hărțile austro-ungare.
Sectorul vizibil în secolele trecute, din Drumul lui Traian, leagă fostul oraș roman de Subcetate, așezare unde se uneau Râul Mare și Streiul, însă în prezent, dor mici porțiuni din acest drum roman au putut fi identificate de arheologi. În jurul vechii căi, așezările din Țara Hațegului au păstrat o mulțime de vestigii antice.
Se încarcă comentariile...
