Dacia Felix nu era deloc fericită. Semnificația măgulitoarei expresii care descria provincia romană

Dacia Felix a existat în Antichitate, însă cu timpul expresia care indica ținuturile cucerite de romani în timpul împăratului Traian a căpătat noi sensuri și a stârnit numeroase controverse.

Chipul lui Decebal, sculptat în stâncă la Dunăre, unde romanii au intrat în Dacia. Foto: D. Guță

De-a lungul timpului, Dacia Felix a devenit o expresie folosită de români pentru a descrie bogățiile și viața îmbelșugată a locuitorilor din ținuturile Daciei în primele secole ale erei noastre.

Termenul este tradus ca Dacia fericită și descrie, cel mai adesea, teritoriul ocupat de romani, după războaiele de la începutul secolului al doilea și menținut ca provincie a Imperiului Roman, de la împăratul Traian până în jurul anului 270, când armata și administrația romană au fost retrase din Dacia, sub presiunea năvălirilor migratorilor.

Dacia Felix atacată de barbari

În realitate, epoca în care provincia Dacia a ajuns să fie numită Dacia Felix nu a fost deloc „fericită” pentru locuitorii ei, astfel că unii istorici au considerat termenul impropriu pentru a descrie situația acesteia.

Ținuturile de la Dunăre, ale Banatului și ale Ardealului, traversate în Antichitate de drumurile imperiale și împânzite cu numeroase rămășițe ale așezărilor romane, susțin prin valoarea resurselor naturale (terenuri fertile, aur, fier și sare), unele exploatate din Antichitate și a vestigiilor istorice, ideea Daciei prospere, râvnită și stăpânită apoi de romani timp de peste un secol și jumătate.

Dar, potrivit istoricilor, termenul Dacia Felix a apărut abia în ultimele decenii ale existenței provinciei Dacia, înainte de părăsirea ei de către administrația romană.

Nu este menționat în izvoarele literare sau pe monumentele vremii, ci apare pe monedele care au circulat în a doua jumătate a secolului al treilea, deloc fericită pentru locuitorii provinciei romane, arată istoricii care au încercat să descifreze sensul expresiei Dacia Felix.

„Această epocă este cea mai zbuciumată din istoria Daciei antice: neîncetatele asalturi ale barbarilor năvălitori nu mai pot fi stăvilite de forţele militare ale Imperiului, slăbit şi el de rivalităţile generalilor care se succed la tron la scurte intervale, aşa încât istoricii antici vorbesc în mai multe rânduri despre pierderea provinciei, unii împăraţi sunt numiţi restauratori ai Daciei, până ce Aurelian o părăseşte oficial, întemeind o altă provincie cu acelaşi nume în Sudul Dunării. În aceste împrejurări, se înţelege că epitetul de felix — fericită dat Daciei, care-şi trăia cele din urmă zile, apare ca un paradox, ca o ironie a unui destin tragic, ca o sfidare a unei realităţi cumplite”, arăta istoricul literar Nicolae Lascu (1908 - 1988), în revista „Transilvania” (1943).

Felix - fericit, îmbelșugat și protejat de zei

Istoricul Nicolae Lascu a studiat împrejurările în care a apărut termenul Dacia Felix și a arătat că epitetul „felix” însemna pentru antici „roditor”, „îmbelșugat” și „bogat” și era folosit pentru a descrie ținuturi fertile. Un astfel de loc era Arabia Felix și desemna ținuturile fertile ale Arabiei.

Termenul avea însă și înțelesuri mai largi, fiind adăugat la numele unor persoane sau orașe. Împăratul roman Sulla a fost unul dintre cei care l-au însușit, iar legiunea numită Flavia Felix a participat la războaiele de cucerire a Daciei.

„Cu sens abstract, figurat, felix apare într-o serie de formule referitoare la practicele religioase primitive, rituri sau superstiţii, însemnând sfinţit, ocrotit, favorizat, plăcut zeilor. El mai figurează şi ca epitet al zeilor, arătând atributele lor de ocrotire, protecţie, priinţă şi bunăvoinţă. De la zeii propriu-zişi termenul a trecut la unele personificări abstracte divinizate, mai ales este frecvent pe lângă Fortuna, Norocul, care poate fi şi el ocrotitor, binevoitor, favorabil. Felix capătă, astfel, un sens pasiv, adică ocrotit de soarte, norocos”, arăta istoricul literar.

Dintre toate provinciile Imperiului Roman, numai Dacia a figurat cu numele „felix”, pe unele monede bătute în vremea împăraților Decius (248 - 253), Claudius al II-lea Gothul (268 - 270) și Aurelian (270—275), când ținutul de la nord de Dunăre începea să fie răvășit de năvălirile barbare.

Dacia Felix, îngenuncheată de migratori

Unii istorici au legat noul nume dat provinciei de faptul că inițial aceasta a putut fi salvată de atacurile valurilor de năvălitori.

Alți istorici au arătat că termenul Dacia Felix a apărut ca o manifestare de orgoliu a împăraților romani, în dorința de a păstra acest teritoriu sub protecția Romei, fapt care în cele din urmă nu a mai fost posibil.

„Dacia a fost atacată pe la jumătatea secolului al III-lea, din toate părţile, de către valurile de barbari. Pentru eforturile ce le-a făcut de a apăra provincia şi pentru victoria repurtată împotriva năvălitorilor, împăratul Decius este numit Dacicus Maximus și Restitutor Daciarum. Atacurile au fost reluate puţin timp după aceea, de vreme ce istoricii antici vorbesc chiar de o părăsire a provinciei de către împăratul Gallienus, iar urmaşul acestuia, Claudius al II-lea Gothicul, obține o victorie strălucită împotriva Goţilor în anul 269, salvând încă o dată Dacia. Dar nici victoria lui Claudius şi nici succesele răsunătoare ale urmaşului  său Aurelian nu pot schimba destinul Daciei, care-şi va termina vieaţa oficială romană, fiind retrase legiunile, funcţionarii, populaţia oraşelor şi foarte probabil şi o bună parte din burghezia rurală”, arăta istoricul Nicolae Lascu.

Cu timpul, sensul cuvintelor Dacia Felix a evoluat, primind și alte conotații simbolice, pe care istoricii le-au interpretat ca fiind expresia civilizației pe care romanii au creat-o în ținuturile înconjurate de Carpați. Termenul a devenit tot mai popular pentru români de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în prezent.