Scuza halucinantă a drumarilor pentru lipsa de reacţie în faţa iernii. Ce mesaj le-au transmis celor blocaţi în nămeţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumurile judeţene spre zonele turistice Parâng şi Sarmizegetusa Regia au fost acoperite de zăpada viscolită, iar angajaţii firmelor care se ocupă de întreţinerea lor au fost aşteptaţi să intervină. În unele cazuri au intervenit cu întârziere, în altele au lăsat greul pe umerii localnicilor. Drumarii au fost chemaţi în şedinţă, la Consiliul Judeţean Hunedoara, şi au oferit o explicaţii pentru modul în care au acţionat.

Drumul judeţean spre zona turistică Parâng a devenit inaccesibil, în urma ninsorilor din noaptea de sâmbătă spre duminică şi a celor din ziua de duminică, iar zeci de turişti aflaţi în staţiune au fost nevoiţi să coboare pe jos, spre Petroşani, pe un traseu de peste trei kilometri. Au avut nevoie de sprijinul jandarmilor montani şi al salvamontiştilor, pentru a putea coborî în siguranţă pe drumul acoperit de nămeţi. Drumarii au acţionat cu întârziere şi au oferit explicaţii ieşite din comun pentru lipsa de reacţie.

„A existat o reţinere în a reacţiona. Explicaţia lor a fost că nu se aşteptau să vină aşa de rapid iarna. La reacţia lor, reacţia noastră a fost tocmai legată de avertizările meteorologice. Pe drumul între Petroşani şi Cabana Rusu (Parâng), intervenţia drumarilor a avut loc duminică, în jurul orei 9:30 – 10 dimineaţa. Nu a fost conformă a ceea ce înseamnă contractul nostru de întreţinere, pentru că noaptea ei trebuiau, să intervină după prima oră de intemperii”, a precizat Mircea Bobora, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

„Explicaţia lor a fost că nu se aşteptau să vină aşa de rapid iarna. La reacţia lor, reacţia noastră a fost tocmai legată de avertizările meteorologice”, Mircea Bobora vicepreşedinte CJ Hunedoara

Angajaţii din Sarmizegetusa Regia au făcut pe drumarii
Şi drumul judeţean spre situl Sarmizegetusa Regia a devenit inaccesibil duminică, până la intervenţia angajaţilor sitului UNESCO şi a ajutoarelor lor. Şi aici, intervenţia drumarilor care trebuiau să îngrijească şoseaua s-a lăsat aşteptată.

„Aceasta este partea mai puţin frumoasă a iernii la Sarmizegetusa Regia. Natura se răzbună, îşi face de cap şi noi trebuie să o stăpânim. Să suportăm înjurăturile şi jignirile unor turişti. Să le fim sclavi şi supuşi. Să asigurăm, fără să fie datoria noastră, accesul către capitala dacilor, să ne îngheţe mâna pe drujbă până se lasă noaptea, să ne temem şi să ne ferim de copacii care cad din senin, să-i îndepărtăm, să ascultăm urletul lupilor fără să ne temem, să sărim în ajutorul tuturor celor care rămân împotmoliţi, pentru că nu ascultă sfaturile de la barieră, să ne suflăm în pumni pentru puţină căldură, să ajungem acasă în beznă pe un drum plin de gheaţă şi a două zi să o luăm de la capăt. E frumoasă iarna. Dar cu două feţe. Una nu o recomandăm nimănui. Felicitări celor care au făcut mai mult de cât trebuiau să facă şi care au vegheat ca şi în momente că acestea accesul în Regia să fie asigurat. Mergem mai departe, deşi e tot mai greu”, a fost mesajul publicat de Vladimir Brilinsky, administratorului monumentului istoric, pe pagina de Facebook Administraţia Sarmizegetusa Regia.

image

Firmele vor fi verificate
Pe şoseaua spre Sarmizegetusa Regia se lucrează în prezent la curăţarea carosabilului, potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara.

„Drumul spre Sarmizegetusa Regia va trebui să fie practicabil în toată perioada iernii. Patronii firmelor care se ocupă de deszăpezire ne-au asigurat că nu vor mai exista întârzieri în intervenţiile pe care le fac pe drumurile judeţene, pentru care au contracte cu Consiliul Judeţean Hunedoara”, a declarat Mircea Bobora.

Reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara susţine că vor fi verificate, în această săptămână, stocurile de material antiderapant şi dotările tehnice ale celor patru societăţi cu care instituţia are contracte de deszăpezire a drumurilor.


Vă recomandăm şi:

Viscol puternic în Parâng: zăpada a depăşit jumătate de metru, iar drumul spre staţiune a devenit impracticabil

Vremea rea a afectat mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, însă cele mai mari probleme au fost semnalate în zona montană. În Parâng, zeci de turişti au fost nevoiţi să rămână în cabane, din cauza viscolului.

FOTO Preşedintele Klaus Iohannis i-a luat prin surprindere pe salvamontişti. A urcat în Masivul Parâng, cu soţia

Preşedintele Klaus Iohannis a urcat împreună cu soţia sa în staţiunea montană Parâng din Valea Jiului. Sâmbătă a fost găzduit la o cabană din zonă, iar printre locurile vizitate a fost vârful Parângul Mic (2.074 m). Mai multe fotografii publicate duminică de Salvamont Hunedoara îl înfăţişează pe preşedintele României în mijlocul salvamontiştilor şi al turiştilor.

Risc ridicat de avalanşă în Retezat şi Parâng, din cauza ninsorilor abundente

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia turiştilor care vor urca în acest sfârşit de săptămână în zonele alpine din Parâng şi Retezat să se echipeze corespunzător şi să evite să participe la expediţii pe traseele montane dificile. A nins abundent, iar riscul producerii unor avalanşe este ridicat în această perioadă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite