Satul de fierari înghițit de apele Lacului Cinciș. Au rămas ruinele unor biserici și a topitoriei VIDEO

0
Publicat:

Două biserici ruinate și o rămășițele unui fost atelier metalurgic pot fi observate la coada lacului Cinciș, în urma inundării satului Baia Craiului din anii ´60. Chiar dacă nu au ajuns complet sub ape, clădirile au fost lăsate în voia sorții.

La începutul anilor ´60, când valea Cernei a fost inundată pentru amenajarea hidrotehnică Lacul Cinciș, cinci sate din zonă au fost înghițite de ape, iar alte așezări au fost părăsite aproape complet, după ce au devenit aproape inaccesibile.

Sate de pe râul Cerna înghițite de ape

Localnicii din satele Cinciș, Cerna, Valea Ploștii, Baia Craiului, Moara Ungurului şi Ciuleni, aşezări vechi din Ţinutul Pădurenilor, cu o istorie de peste jumătate de mileniu.

Turnul bisericii catolice din Baia Craiului. Foto: Daniel Guță
Turnul bisericii catolice din Baia Craiului. Foto: Daniel Guță

Sute de oameni au fost nevoiți să își demoleze casele și să se mute pe deal, în noul sat Cinciș Cerna, înființat în anul 1962, în apropiere de barajul lacului Cinciș, la circa 10 kilometri de Hunedoara.

Fostele lor gospodării au fost, în mare parte, înghițite de ape. Împreună cu ele au ajuns pe fundul lacului de acumulare și mai multe biserici vechi, cimitire și școli sătești.

În satul Baia Craiului, aflat la coada lacului de acumulare, în locul unde râul Cerna începe să se lățească, mai multe case înșiruite în trecut pe malul Cernei au dispărut, în schimb, aflate mai sus pe versant au rămas abandonate două biserici vechi, una ortodoă și una catolică (apoi reformată), împreună cu un fost atelier metalurgic.

Monumente uitate

Monumentele au fost abandonate, iar pădurea a crescut în jurul lor. Au fost inundate parțial în primele decenii ale amenajării hidrografice, însă în prezent apele Lacului Cinciș nu mai ajung la ele din cauza aluviunilor și a reducerii treptate a nivelului lacului în zona din amonte.

„Adesea, când pornim la drum pe malul Lacului Cinciș, ne oprim pe marginea șoselei, în locul de unde se poate vedea pe celălalt mal ruinele bisericii catolice. Este una dintre priveliștile interesante ale lacului Cinciș, care amintesc că pe fundul său se află vetrele mai mulor sate”, spune Dan, un localnic din Hunedoara.

Ruinele bisericii ortodoxe. Foto: Daniel Guță
Ruinele bisericii ortodoxe. Foto: Daniel Guță

Unii hunedoreni cred că aceste monumente din Baia Craiului, de pe râul Cerna, ar putea fi repuse în valoare, în scop turistic, deși bisericile sunt dezafectate din anul 1962, iar topitoria nu a mai funcționat din secolul al XIX-lea.

În prezent, însă, ruinele rămase din satul înghițit de ape sunt greu accesibile, din cauza vegetației de pe malul lacului și a lipsei unor poteci bine amenajate.

Topitoria din Baia Craiului

Fosta topitorie din Baia Craiului, ale cărei ruine s-au păstrat pe malul apei, datează potrivit unor cercetători de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Atunci a fost atestat pentru prima dată satul, înființat de nobilii de la Castelul Corvinilor care dețineau aici ateliere de prelucrat fierul.

Ruinele topitoriei. Foto: Daniel Guță
Ruinele topitoriei. Foto: Daniel Guță

„În a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea, domeniul Hunedoara dispunea de 13 ateliere de extragere şi prelucrare a fierului, acţionate de energia hidraulică dată de râurile Cerna, Govăjdie şi Runc. Pe valea Govăjdiei se aflau Baia de Coase, Nadrab, Limpert şi Plosca, alte şapte ateliere fiind la Topliţa, Baia Craiului şi Teliucul Mic, pe Cerna, în timp ce două ateliere se aflau pe râul Runc. La acestra se adăugau cele două de la Sibişel, din „scaunul” Oraştiei, aflate tot în posesia domeniului Hunedoara”, arată cercetătorul Ioan Romulus, autor al unor volume de monografie dedicate istoriei Uzinelor de Fier şi combinatului din Hunedoara.

Atelierul metalurgic avea în dotare două cuptoare pentru afinare a fontei şi ciocane pentru forjarea lupelor, dar şi pentru producerea de produse finite.

Producea coase, sape, cazmale și alte unelte de gospodărie, dar a fost folosit în timpul Revoluției din 1848 și 1849 și pentru realizarea armelor. În apropiere a funcționat o școală pentru copiii din sat.

Biserici ruinate pe malul Lacului Cinciș

În vecinătatea ruinelor fostei topitorii din Baia Craiului se află cele două biserici ale satului dispărut.

Biserica romano-catolică. Foto: Daniel Guță
Biserica romano-catolică. Foto: Daniel Guță

Biserica romano-catolică datează, potrivit unor cercetători, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și ar fi fost ctitorită de împărăteasa Maria Tereza.

Aici veneau la slujbă cele câteva familii de germani și unguri care populau în trecut așezările din defileul Cernei.

Biserica ortodoxă datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. S-a prăbușit parțial, după ce a fost abandonată în 1962, deși apa Cernei nu ajunge la ea. Câteva morminte au rămas în jurul celor două așezăminte de cult.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite