Mosoru, satul fără locuitori, înghițit de pădure. Cătunul din Hunedoara a fost abandonat complet VIDEO

0
Publicat:

Satul Mosoru s-a alăturat unui șir lung de așezări din județul Hunedoara părăsite complet. Natura a pus stăpânire pe așezarea cu case ruinate.

O mulțime de dealuri acoperite de păduri întinse și dese, despărțite de pâraie și stăpânite de animale sălbatice, înconjoară lacul Cinciș. Coastele lor înalță până la 900 de metri și despart Țara Hațegului de Ținutul Pădurenilor.

Ținutul Pădurenilor, lovit de depopulare

În trecut, erau ocupate de vetrele mai multor sate, legate între ele de drumuri de plai, care traversau pădurile și pășunile, coborând uneori în văile adânci ale Cernei și afluenților săi.

Satul Mosoru. Foto: Daniel Guță
Satul Mosoru. Foto: Daniel Guță

Așezările au început să se depopuleze în prima parte a secolului XX și au intrat în declin după Al Doilea Război Mondial. Hunedoara, aflată în expansiune în primele decenii de comunism, a absorbit cea mai mare parte a locuitorilor din satele pădurenilor. Cele mai multe familii au renunțat la creșterea animalelor pentru a se stabili, la 15–20 de kilometri distanță, în noul oraș muncitoresc.

Satul Mosoru, abandonat

La începutul anilor ´60, odată cu amenajarea lacului Cinciș și construcția barajului său, vetrele satelor Cinciş, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni din valea Cernei au fost înghițite de ape, în timp ce locuitorii lor au fost strămutați.

Pe dealurile din împrejurimi, satele Mosoru, Țața, Curpenii Silvașului, Goleș, Mladin, Tătăuș, Valea Tâlhărilor au continuat să se depopuleze până când unele au ajuns să fie părăsite complet.

Un astfel de loc este fostul sat Mosoru (comuna Toplița), unde câteva gospodării abandonate pe coama dealului Mosoru amintesc de existența sa. Un drum forestier, impracticabil cu autoturismul urcă până în apropierea pâlcului de case ruinate ale așezării. Ruinele unei școli indică vremurile în care cătunul era animat de copii.

Pe drumul de pământ, animalele sălbatice și-au imprimat adânc urmele în noroi, la fel și utilajele folosite în exploatările forestiere din zonă.

„În sat sunt mai multe șanse să întâlnești urși și, mai ales, mistreți, decât oameni. Nu mai locuiește nimeni aici de ani buni, însă uneori vin oamenii la vânătoare pe aici”, spune Vasile, un lucrător forestier din zonă.

La intrarea în fostul sat, a fost amenajat un teren de vânătoare pentru mistreți și căprioare.

Sate părăsite în Hunedoara

Pădurea înghite treptat împrejurimile caselor vechi de cărămidă care stau să se prăbușească, fostele livezi și pășuni din Mosoru, la fel cum a făcut-o în ultimele decenii în Curpenii Silvașului (comuna Toplița), așezarea de pe versantul învecinat.

Drumul spre Mosoru. Foto: Daniel Guță
Drumul spre Mosoru. Foto: Daniel Guță

De jumătate de secol satul din Munţii Poiana Ruscăi a rămas nelocuit. Acum, Curpenii Silvaşului mai are câteva case goale şi o biserică ruinată, pe care ctitorii au scris „Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am îmbrăcat pe veci în 1942”. Toate au fost înghițite de pădure, la fel cum s-a întâmplat cu alte zeci de gospodării ale cătunelor din împrejurimi.

Aflat pe un alt versant învecinat, satul Goleș, unde mai locuiesc trei-patru familii, aflat și el pe cale de dispariție, a avut o soartă diferită. Autoritățile din Toplița au construit o șosea care urcă abrupt pe coama unde se află acesta, iar turiștii s-au arătat tot mai atrași de așezarea arhaică.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite