Satele-fantomă din România înghițite de pădure. Timpul a stat în loc în așezările dispărute VIDEO
0Pădurile au înghițit complet mai multe sate părăsite în ultimele decenii în județul Hunedoara, iar priveliștea așezărilor, locuite în trecut de sute de oameni, este stranie.
Județul Hunedoara a pierdut în ultimul deceniu mai mult de o zecime din populația rezidentă, ajungând de la peste 410.000 locuitori în 2011, la circa 361.000 la sfârșitul anului 2021, potrivit celor mai recente rapoarte ale Institutului Național de Statistică.
Fenomenul depopulării a făcut ca zeci de sate și cătune din Hunedoara să rămână practic fără locuitori ori să mai fie ținute în viață de una – două familii. Unele localități au fost părăsite de mai mulți ani, iar cu timpul, fostele lor pășuni, ogoare, livezi, drumuri, curți și case au fost înghițite de pădure.
Astfel au luat ființă așa-numitele sate fantomă din pădurile Hunedoarei, căutate tot mai adesea de turiștii curioși să vadă locurile peste care natura a pus stăpânire. Unele așezări se află la capătul unor drumuri de mai mulți kilometri, și ele aproape dispărute sub
Din loc în loc, oaspeții lor găsesc rămășițe ale gospodăriilor țărănești, fundații de case peste care au crescut arbori, ruine de biserici, școli și cămine culturale, fântâni abandonate.
Toate au fost cuprinse de pădure, la fel ca ruinele numeroaselor așezări antice și medievale din munți, descoperite de oameni după secole de la părăsirea lor definitivă.
Hărțile austro-ungare din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, registrele administrative ale epocii, recensămintele din ultimul secol și jumătate și mărturiile unor călători din trecut oferă detalii despre satele dispărute, confundate acum adesea cu pădurea care le acoperă rămășițele.
Satul Tomnatec a pierdut 800 de locuitori
Satul Tomnatec, aflat în nordul județului Hunedoara, avea 800 de locuitori în 1930, conform recensământului din acel an.
Două biserici de lemn înființate la începutul secolului al XIX-lea împărțeau teritoriul așezării din munții Apuseni în Tomnatecu de Sus și Tomnatecu de Jos. După Al Doilea Război Mondial, satul a intrat în declin, iar pădurea a pus stăpânire pe dealurile pe care oamenii și-au clădit, în trecut, casele.
„De peste un deceniu, biserica din vale s-a năruit complet. Clopotele ei au fost mutate la biserica nouă din Brad, iar ușile au fost duse la un muzeu din Cirșcior. Au fost luate apoi și clopotele de la biserica din deal, și ea abandonată și greu accesibilă pentru cei care nu cunosc locul, dar rămasă încă în picioare”, relata Ioan, un cioban din împrejurimile satului.
Câțiva oameni mai locuiesc în satul Tomnatec, însă izolarea în care a rămas localitatea aflată la capătul unor drumuri forestiere îi prevede dispariția în următorii ani.
Satul de pe Valea Geoagiului, locuit de cinci vârstnici
Un drum asfaltat recent leagă valea Geoagiului de satele aflate în vecinătatea Cheilor Madei, o rezervație spectaculoasă din Munții Metaliferi.
Șoseaua îngustă a fost construită până în satul Mada (comuna Balșa), locuit de vreo 50 de oameni. În 1930, așezarea avea aproape 1.200 de locuitori.
La marginea satului, drumul asfaltat este continuat de un drum forestier, care urcă spre cătunui Stăuini, unde mai locuiesc vreo cinci vârstnici, de 70 – 80 de ani. O mulțime de gospodării vechi au rămas ascunse în pădurea crescută în voie, împreună cu fostele lor drumuri, devenite poteci. Printre copaci pot fi zărite și câteva case de cărămidă și chiripici, întreținute de familiile care se întorc aici în timpul verii.
„M-am născut aici, în casa aceasta bătrânească ridicată de bunicul meu după Primul Război Mondial. Poate, cândva, în anii următori, vom recondiționa casa și vom face o pensiune aici. E un loc minunat”, relata Florin Cocoș, unul dintre localnicii întorși la Stăuini pentru a avea grijă de gospodărie.
Dincolo de Stăuini, drumul de pământ se afundă în pădure și devine aproape impracticabil. Peste dealurile traversate de alte drumuri forestiere se înfățișează satele din zona Săcărâmb, a vechilor mine de aur din Metaliferi.
În ținutul sălbăticit din jurul Cheilor Madei, spun localnicii, pot fi văzute uneori turme de capre negre, alergând pe stâncile albe, deasupra pădurii. Însă urșii și mistreții își fac cel mai adesea simțită prezența în locurile aproape părăsite de oameni.
Satele din Ținutul Pădurenilor, înghițite de păduri
Pe culmile care despart Țara Hațegului de Ținutul Pădurenilor, deasupra lacului Cinciș și a râului Cerna se află rămășițele mai multor sate parăsite.
Pe una din coamele acoperite de păduri vaste, câteva poteci duc spre ruinele gospodăriilor și bisericii de la Curpenii Silvașului. Așezarea, acum acoperită complet de pădure, a fost înființată la mijlocul secolului al XVIII-lea, de mai multe familii care lucrau în topitoriile de fier de pe valea Cernei.
La începutul anilor ’60, în vremea înființării Lacului Cinciș și a barajului său, satul era locuit de 33 de familii, avea peste 40 de case și o biserică ridicată în 1942. Era legat prin drumuri anevoioase de Toplița, în valea Cernei, și de Silvașul de Sus, în Țara Hațegului.
În 1975, nimeni nu mai locuia în Curpenii Silvașului, iar în prezent chiar și vechile drumuri spre fostul, acoperite cu vegetație, sunt greu de indetificat. Pe dealurile din împrejurimi, satele Mosoru, Țața, Curpenii Silvașului, Goleș, Mladin, Tătăuș, Valea Tâlhărilor au continuat să se depopuleze până când unele au ajuns să fie părăsite complet.
Mosoru, unul dintre satele acum nelocuite, se află în apropiere de Curpenii Silvașului, la capătul unui drum de pământ greu accesibil, marcat de urmele animalelor sălbatice. „În sat sunt mai multe șanse să întâlnești urși și, mai ales, mistreți, decât oameni. Nu mai locuiește nimeni aici de ani buni, însă uneori vin oamenii la vânătoare pe aici”, spune Vasile, un lucrător forestier din zonă.
Pădurea a ocupat împrejurimile caselor vechi de cărămidă care stau să se prăbușească, a fostei școli și a vechilor livezi și pășuni din Mosoru, la fel cum a făcut-o în ultimele decenii și în Curpenii Silvașului, pe versantul învecinat.
Și în Ținutul Pădurenilor, mai multe sate părăsite au rămas aproape complet înghițite de pădure, în timp ce în alte așezări, pășunile nelucrate de mai multe decenii s-au împădurit fără a mai fi nevoie de intervenția oamenilor.
Se încarcă comentariile...
