Românii spionați în adâncurile minelor de cărbune. Calvarul ortacilor, în documentele fostei Securități
0O serie de documente provenite din arhiva fostei Securități, desecretizate și publicate recent de Serviciul Român de Informații, dezvăluie situația sumbră din regiunea minieră a Văii Jiului, în zilele dinaintea Revoluției din Decembrie 1989.
Problemele sociale grave și pericolele din exploatările carbunifere cu care se confruntau zi de zi zecile de mii de mineri din Hunedoara nu erau dezbătute în public, iar oficialii comuniști și presa locală evitau să le expună.
În schimb, ele erau raportate zilnic în notele transmise de informatorii Securității, infiltrați printre angajații din minerit.
În Valea Jiului, cele mai multe informări ale Securității din județul Hunedoara vizau pericolele din minele de cărbune și nemulțumirile exprimate de mineri față de acestea.
Numeroase galerii miniere nu erau amenajate corespunzător, iar stâlpii de susținere erau aproape peste tot insuficienți, astfel că pericolul surpării lor și producerii unor targedii era pretutindeni. Iluminatul din subteranele exploatărilor era deficitar, iar oamenii erau nevoiți să muncească la lumina lămpilor.
În alte mine, praful de cărbune acoperea unele căi de evacuare a aerului viciat, astfel că riscul unor explozii era ridicat, arătau alte note secrete din decembrie 1989.
„În mina Vulcan lipsesc 20 de stâlpi la dubluri, nu funcționează electroventilul la ventilatori și nici pulverisatorul montat la deversare, astfel există pericolul producerii de surpări și al acumulărilor de metan și praf de cărbune în limite periculoase. La mina Paroșeni, din cauza aerajului necorespunzător, se înreegistrează frecvente acumulări de metan peste limitele admise de norme, ceea ce crează pericolul producerii unor explozii”, arăta o altă notă secretă.
Utilajele miniere erau vechi și adesea nu funcționau, mai ales iarna, asigurarea transportului angajaților la locurile de muncă era dificil iarna, iar întreruperile frecvente de energie electrică îi împiedicau și ele pe mineri să își îndeplinească sarcinile trasate de conducera exploatărilor. Iarna, când gheața acoperea instalațiile puțurilor, riscul accidentelor era și mai ridicat.
Tragedii in minerit, ținute sub tăcere
Însă chiar și cele mai grave accidente petrecute în minele de cărbune erau ținute sub tăcere de autorități.
O astfel de tragedie s-a petrecut în 2 decembrie 1989, în mina Lupeni, unde șapte mineri au murit după ce s-au prăbușit într-un puț de la o înălțime de peste 70 de metri.
„Drumul Socialismului” și „Steagul Roșu”, cele două ziare locale ale vremii din județul Hunedoara nu au amintit despre accident, în schimb au fost lăudate progresul angajaților din Valea Jiului și grija Partidului Comunist Român pentru oamenii muncii din zonă. Mai multe note informative ale Securitățiii ofereau detalii despre tragedia din Lupeni.
„Accidentul colectiv de muncă produs în 2 decembrie 1989 la puțul Est al E. M. Lupeni, unde au decedat șapte oameni ai muncii s-a datorat căderii acestora în puț, de la o înălțime de 70 de metri. Căderea și accidentarea mortală a celor șapte a fost efectul avariei produse la nivelul Orizontului 550, prin dezechilibrarea coliviei, ieșirea parțială a acesteia din rază și înclinației la unhi de aproximativ 50 de grade, care a favorizat alunecarea victimelor în puț”, arăta o notă a Securității județene din 8 decembrie 1989.
Un grup de 25 de oameni care au fost sancționați atunci, cu amenzi, pentru modul defectuos de funcționare al instalațiilor din puțul deschis cu o lună în urmă.
Mine de cărbune primejdioase
În Valea Jiului, la sfârșitul anilor ´80, industria extractivă atinsese apogeul expansiunii, iar minele și uzinele din orașele miniere aveau în total peste 40.000 de salariați și produceau anual peste zece milioane de tone de huilă.
„Viața minerilor nu a fost ușoară. Nu aveai Paști, nu aveai Crăciun, munceai și de Revelion, și câte două schimburi, pentru că România avea nevoie de cărbune. În fiecare dimineață te sculai și intrai jos. Intrai în subteran și nu știai dacă mai ieși afară. Gazele din mină te pot zăpăci de cap. Exploziile erau cel mai mare pericol. Apoi surpările, bolile. Eu nu mai am dantură deloc”, relata Laurențiu, un fost miner din Aninoasa.
După 1990, condițiile de lucru nu s-au îmbunătățit considerabil, povestesc unii dintre foștii mineri.
„De trei ori am fost în pragul morții. Prima dată, am fost prins între vagoneți, cu piciorul, și m-au târât vreo 20 de metri. Am rămas cu o tijă în picior, după ce trosnise tot. A doua oară, într-o suprare, am rămas îngropat până la gât. A treia oară, am rămas spânzurat în puț, de cabluri. Puteam câdea în gol, într-un puț de 400 – 500 de metri”, își amintește Petre Oțet, un alt fost miner din Valea Jiului, cu o vechime de 22 de ani în muncă.
Minele au început să se închidă, iar în cele rămase oamenii au continuat să folosească utilajele învechite și nenumărate improvizații. Totuși, odată cu reducerea activității exploatărilor, numărul accidentelor din subteran a scăzut în mod natural.
În prezent, circa 2.500 de oameni mai lucrează în exploatările miniere din Valea Jiului, iar două dintre cele patru mine de cărbune - Lupeni și Lonea - se află în programul de închidere definitivă stabilit de Guvernul României şi Comisia Europeană și își vor înceta activitatea în următorii doi ani. Celelalte două mine de huilă - Livezeni (Petroșani) și Vulcan, se pregătesc de închidere până în 2030.
Se încarcă comentariile...
