Româncele care le-au sucit minţile turcilor: „Sunt atâtea fete frumoase că nu pot fi descrise. Fecioare cu obrazul ca bujorul şi cu buzele ca cireaşa”
0Aproape nimic nu i-a impresionat mai mult pe cronicari otomani care au călătorit în trecut în ţinuturile actuale ale României ca mulţimea femeilor frumoase din oraşe.
Cronicarii care au însoţit armatele Imperiului Otoman implicate în războaiele cu românii au lăsat posterităţii mărturii preţioase despre localnici şi despre viaţa acestora din secolele trecute. Cel mai mult i-ai impresionat frumuseţea femeilor întâlnite în oraşe.
Unul dintre cei mai cunoscuţi autori din trecutul Imperiului Otoman care au ajuns în actualele teritorii ale ţării şi au scris despre viaţa românilor din secolele trecute a fost Evliya Celebi. Scrierile sale datează din anii 1660 şi au fost publicate în Cartea călătoriilor, o lucrare vastă, considerată o adevărată capodoperă.
Frumuseţea moldovencelor
Celebi a intrat în Iaşi şi s-a minunat de aspectul bisericilor sale, dar şi de picturile ciudate care le împodobeau interiorul. Înfăţişarea Diavolului, zugrăvit într-o mănăstire, l-a amuzat.
„Chipul care mi-a produs cea mai mare plăcere decât toate celelalte a fost al diavolului cel afurisit. Chipul său era foarte comic şi urât şi-l târau în infern cu forţa, necăjindu-l foarte mult”, relata cronicarul. Viaţa religioasă a localnicilor era tumultoasă, dar şi cea din cârciumile oraşului. „Femeile uşoare din acest oraş, zise gazde, stau în cârciumi. Ele poartă un fel de rochii pestriţe din atlaz, din stofă de mătase şi de catifea şi se încalţă cu papuci cu tocuri înalte şi împodobite cu cuie cu capete mari şi aurite. Ele stau cu capul gol şi cu părul negru despletit. Oferind celor care le ies în cale frumuseţea lor şi plăcerile trupeşti ele plătesc, ca dare, beiului Moldovei, şase pungi pe an”, scria autorul turc, citat în seria „Călători străini despre Ţările Române” (Editura Ştiinţifică a RSR, 1972). La fel de atrăgătoare i-au părut şi femeile din Hotin. „Aici, clima fiind foarte plăcută, sunt renumite fetele – gazde ale Moldovei, frumoasele de acolo, cu capul descoperit şi cu părul negru, grădinile şi viile, siropurile de orz, miedul, toate felurile de rachiu, precum şi mierea şi untul”, scria Celebi.
Celebi se arăta impresionat de româncele din Ardeal.
„În Cetatea Bistriţei sunt atâtea fete frumoase că nu pot fi descrise. Şi în casa în care am fost musafiri se afla o fecioară tânără cu obrazul ca bujorul şi cu buzele ca cireaşa. Când îşi desfăcea părul cu miros de mosc, şuviţele de pe frunte i se încreţeau din ce în ce mai mult, iar când îşi îmbrăca rochia-i albă cu fire de aur şi haina-i cu trene şi începea să umble ne făcea să ne pierdem minţile”, scria cronicarul otoman.
Cetăţile din Ardeal, de pe malul Mureşului, ofereau privelişti pitoreşti. „Fiecare serai are bărci şi plute. Toţi se suie în ele cu prietenii şi merg la viile din împrejurimi sau în grădinile din faţa locuinţelor lor, unde petrec şi se distrează. Prin vii, ei îşi hrănesc sufletele lor cu cântecul melancolic al privighetorii, cufundându-se în plăceri şi voluptăţi. În livezile înconjurătoare, parfumul trandafirilor, al zambilelor şi al feluritelor anemone îl îmbie pe om”, scria Celebi, vizitând oraşul Ineu.
Nu mai văzuseră aşa frumuseţi
Aşunşi în cetatea Mediaşului, otomanii îşi declarau dragostea faţă de frumuseţile întâlnite. „Îmbătat de frumuseţea şi drăgălăşenia acestor femei cu feţele ca luna şi de miresmele ameţitoare din juru-i, tătarul Şah Polad a zise în glumă către vizir: Stăpânul meu, dacă mi-aţi îngădui măcar o dată să merg în acest oraş şi, luând pe una din fetele acestea frumoase să mă satur şi apoi să merg sătul la soţia mea, n-aş regreta de moarte”, scria Celebi. În Biharia, „femeile sunt de o frumuseţe ce nu se poate întâlni în niciun alt ţinut. Toate femeile sunt frumoase, graţioase şi modeste, astfel că femeile şi fetele sunt plăcute şi atrăgătoare. Când încep să grăiască, ele pronunţă cuvinte alese”, afirma turcul.
Mulţimea femeilor frumoase din Bucureşti era de neîntrecut, scria Celebi, însă multe erau privite ca fiind de „moravuri uşoare”.
„Toate nelegiuitele de aici umblă cu faţa descoperită şi poartă fuste de stofă şi de mătase aurită, în diferite culori”, relata Evliya Celebi, în Cartea călătoriilor.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş în timpul domniei sale au fost redate de numeroşi cronicari din vremea sa. Autorii turci s-au arătat printre cei mai neîndurători critici ai voievodului muntean. Unii dintre ei au relatat că Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.
Cele mai vechi descrieri şi portrete ale marilor domnitori din Transilvania, Muntenia şi Moldova sunt diferite de modul în care Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul au fost prezentaţi în mai cunoscutele reprezentări moderne. Potretele voievozilor au fost ajustate de-a lungul timpului, iar unele dintre detaliile lor au fost alterate sau omise.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Se încarcă comentariile...
