Cum l-au batjocorit turcii pe Vlad Ţepeş, „tiranul care a ordonat să i se facă o grădină imensă de trupuri în ţepe“
0
Atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş în timpul domniei sale au fost redate de numeroşi cronicari din vremea sa. Autorii turci s-au arătat printre cei mai neîndurători critici ai voievodului muntean. Unii dintre ei au relatat că Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.
Vlad Ţepeş a fost una dintre marile personalităţi din istoria românilor, dar şi un erou controversat, mult urât în vremea domniei sale. Lui Vlad Ţepeş, mai mulţi cronicari turci i-au atribuit fapte cu totul ieşite din comun. Autorul unora dintre cele mai înfiorătoare relatări despre Vlad Ţepeş (1431 - 1476) a fost Tursun Bei, contemporan domnitorului, rămas în istoriografie prin operele despre sultanii Mehmed al II-lea şi Baiazid al II-lea. Cronicarul turc a oferit amănunte despre cruzimea voievodului Vlad Ţepeş şi despre bătăliile purtate de oastea acestuia cu otomanii.
În primii ani de domnie, potrivit autorului turc, relaţiile dintre Vlad Ţepeş şi Poarta otomană erau de supunere. „Când acel tiran sângeros şi ghiaur fără îndurare a ajuns domn al Ţării Româneşti a fost impus faţă de Poartă cu dări foarte mari. În fiecare an el însuţi venea la Poartă, aducând tributul şi multe daruri şi, sărutând Pragul Fericirii, îşi reînnoia domnia. Padişahul îl trimitea înapoi în ţara sa, dăruindu-i veştminte scumpe, caftan roşu, cucă aurie şi alte daruri împărăteşti”, scria Tursun Bei, citat în volumul Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura Academiei RSR în 1966.
Faptele înfiorătoare ale domnitorului
Cu timpul, veştile despre atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş s-au înmulţit. Potrivit saşilor din Transilvania, cu care acesta se afla în conflict, Ţepeş ordona deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spânzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii sau erau mutilaţi prin tăierea nasului, urechilor, organelor genitale şi a limbii. Cronicarii turci au oferit descrieri asemănătoare despre faptele cumplite ale domnitorului muntean.
„Era un tiran neîndurător faţă de ghiauri. Cruzimea lui era atât de mare, încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un loc. În faţa cetăţii de lemn unde îşi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se împletească două rânduri de garduri, pe lângă care a pus mărăcini, spunând că îşi face o grădină. Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi şi poruncise că oricine va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia”, scria Tursun Bei, citat în volumul Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura Academiei RSR în 1966.
„Sângele proaspăt împrăştiat pe jos forma lalelele înflorite ale acelei grădini, iar tigvele oamenilor erau fructele coapte, atât vara cât şi iarna, ale pomilor. Păsările şi ciorile mâncau din carnea lor şi nu lăsa să fie îngropaţi în pământ. Dacă cineva îndrăznea să dea jos pe aceşti spânzuraţi sau răstigniţi, atunci era spânzurat în locul lor. Şi privind acest loc de ospeţie şi de osândă el se mândrea, zicând că acest loc este maidanul de preumblare al acestor morţi”, afirma un alt cronicar turc, potrivit autorilor volumului Cronici turceşti privind Ţările Române, publicat de Editura Academiei RSR în 1966.
Otomanii, „trădaţi” de Ţepeş
Cronicarul Tursun Bei afirma că Ţepeş a refuzat apoi să plătească haraciul de 10.000 de galbeni la Înalta Poartă susţinând că ar fi cheltuit banii în luptele din Transilvania. Mai mult, în iarna anului 1461 – 1462, Vlad Ţepeş organizează o campanie de arme la sud de Dunăre, împotriva otomanilor, în urma căreia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci au pierit ucişi de armatele sale. Numărul morţilor a fost indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matia Corvin, cu care se aliase. În aceeaşi scrisoare, Vlad îi cere ajutor regelui, pentru a face faţă viitoarelor represalii din partea Imperiului Otoman. Speră că îl va primi, însă ajutorul întârzie.
În iarna anului 1461 – 1462, Vlad Ţepeş a organizat o campanie de arme la sud de Dunăre, în urma căreia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci au pierit sub armele românilor. Numărul morţilor a fost indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matia Corvin, cu care se aliase în anii precedenţi. În aceeaşi scrisoare, Vlad îi cere ajutor regelui, pentru a face faţă viitoarelor represalii din partea Imperiului Otoman. Speră că îl va primi, însă ajutorul a întârziat.
În primăvara lui 1462, sultanul Mahomed al doilea, în fruntea unei armate uriaşe se îndreaptă spre Muntenia cu scopul de a-l pedepsi pe Vlad Ţepeş. În calea oştirii otomane sunt pustiite câmpurile şi otrăvite fântânile. De asemenea, voievodul a trimis suferinzi de boli mortale ca lepră, tuberculoză, sifilis şi — în număr mai mare — ciumă bubonică în tabăra turcească, să infecteze cât mai mulţi otomani. Flămândă, însetată şi înficoşată armata sultanului îşi pierde din încredere. „Arşiţa soarelui era atât de puternică, încât pe veşmintele de zale ale gazilor se putea face kebap”, scrie Turmen Bei, în descrierea campaniei otomane pe teritoriul Ţării Româneşti. În acele condiţii a avut loc celebrul atac de noapte de la Târgovişte, din 17 iunie 1462. Potrivit istoricilor, Ţepeş a atacat tabăra turcească în timpul nopţii pentru a încerca să-l ucidă pe sultan. Deşi atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mehmed a scăpat cu viaţă şi şi-a continuat marşul spre reşedinţa de la Târgovişte, unde a dat peste alţi 20.000 de turci şi bulgari traşi în ţeapă. Sultanul şi armata sa au fost total demoralizaţi şi s-au retras din Ţara Românească. Cronicarii otomani susţin însă că, de fapt, oastea lui Ţepeş ar fi fost nimicită în atacul de la Târgovişte.
Atacul de noapte, în varianta otomană
„Cu ajutorul lui Allah, timp de aproape 30 de zile oastea cea mândră s-a agitat ca valurile în Ţara Românească. Bunuri şi prăzi şi mai ales captivi destoinici, băieţi şi fete, umpleau oastea imperială. Deodată, părăsindu-şi culcuşul liniştit, el (Vlad Ţepeş) a pornit spre Apus şi, într-o noapte întunecoasă, şi-a pornit viclenia: cu alte cuvinte, într-o noapte a fost nevoie să fie atacată acea oaste de umili. Acel călăreţ nedemn, adică acel nenorocit şi îngâmfat, s-a gândit să-şi conducă oastea proprie asupra puternicei oşti împărăteşti, purtătoare de victorie. Luptătorii ghiaurului, adunându-se şi pregătindu-se, s-au lovit de oastea împărătească, dar a fost ca şi cum o picătură de apă s-ar lovi de un ocean. Gurile lor au fost umplute cu săgeţi, cum rar s-a mai întâmplat. S-a vărsat atâta sânge, încât cerul cel negru s-a înroşit ca o lalea, iar strălucirea săbiilor în noaptea întunecoasă făcea să pară că şi-a deschis petalele. Ei au fost înfrânţi în aşa măsură, încât până şi copiii de zece ani, ucenici şi slujbaşi, învingându-i pe ghiaurii de două ori mai puternici decât ei, i-au adus ucişi”, scria cronicarul turc.
Ţepeş ar fi fost rănit, afirma acesta, şi a fugit din calea otomanilor pe care i-a atacat. Câteva luni mai târziu a fost prins de oastea lui Matia Corvin, regele Ungariei, şi trimis pentru 12 ani în captivitate, la Vişegrad.
Vă recomandăm şi:
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Zi istorică pentru Hunedoara: 570 de ani de la naşterea regelui Matia Corvin
Rege al Ungariei pentru mai mult de trei decenii Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, născut în 23 februarie 1443 la Cluj, este un simbol al Transilvaniei şi al Hunedoarei, în castelul şi-a petrecut copilăria.
Elisabeta Szilágyi a fost „doamna de fier” din umbra celor mai mari nume din istoria Hunedoarei
Una dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei şi-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin de Hunedoara, a cărui soţie a fost, şi a fiului său Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.
Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.
Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.
Se încarcă comentariile...
