Pompierii au salvat o vacă prăbuşită într-un bazin de decantare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaca a fost scoasă din groapă cu ajutorul unei macarale. FOTO: zhd.ro
Vaca a fost scoasă din groapă cu ajutorul unei macarale. FOTO: zhd.ro

Incident neobişnuit în Uroi: o bovină a căzut într-un bazin de decantare şi a fost scoasă de pompieri cu ajutorul unei macarale.

O vacă a rămas captivă într-un bazin de decantare. Incidentul s-a petrecut marţi în satul Uroi. Proprietarul bovinei a chemat în ajutor pompierii, pentru că i-a fostimposibil să mai scoată animalul prăbuşit de la trei metri.

„Echipa de intervenţie cu autospeciala de descarcerare grea a constatat că bovina se afla captivă într-un bazin cu o adâncime de peste trei metri în care, din fericire, nu era apă. Sprijiniţi de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Simeria pompierii au realizat un dispozitiv de salvare format din chingi şi corzi, au coborât în bazinul de decantare şi au reuşit asigurarea şi pregătirea animalului pentru aducerea la suprafaţă.

Cu ajutorul macaralei aflate în dotarea autospecialei de descarcerare grea animalul a fost extras în siguranţă din bazin”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Vita nu a suferit leziuni în timpul acţiunii de salvare.


Vă recomandăm şi:

Dinozaurul Zamolxes a ajuns în Ţara Haţegului. Va fi expus în viitorul muzeu al dinozaurilor din Transilvania

Dinozaurul Zamolxes Robustus, adus din Canada, s-a alăturat Balaurului Bondoc şi sauropodului  Magyarosaurus dacus în patrimoniul Geoparcului Ţării Haţegului. Machetele artistice ale animalelor preistorice vor deveni atracţiile viitorului muzeu al dinozaurilor din Transilvania.

Zeci de oi au fost devorate de animalele sălbatice pe o păşune alpină din Straja

Leşurile câtorva zeci de oi ocupă o păşune alpină din Masivul Vâlcan, deasupra Staţiunii Straja. Oile din turma păzită de un cioban din judeţul Gorj au murit în urma atacului unor animale sălbatice.

FOTO Animalele de companie au propriul cimitir în Hunedoara

Zeci de hunedoreni, dar şi oameni din alte zone ale ţării, şi-au îngroapat câinii şi pisicile într-un cimitir special înfiinţat pentru acestea, la marginea municipiului.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite