Peste 60 de zone din municipiul Deva vor fi monitorizate de camere video
0
Administraţia locală a municipiului Deva a demarat proiect prin care principalele zone „fierbinţi” din oraş – grădiniţe, şcoli, licee, spitale, zona centrală pietonală, intersecţii, pieţe, gară şi autogară - vor beneficia de un sistem de monitorizare video, care va funcţiona non-stop.
„Beneficiarii proiectului sunt preşcolarii şi elevii, locuitorii blocurilor din zona de acţiune a proiectului, cei din zona centrală şi, în general, toţi locuitorii municipiului Deva, participanţii la trafic, agenţii economici şi instituţiile de interes public din zona centrală şi din întregul municipiu, autorităţile locale implicate în proiect, turiştii care ne vizitează oraşul, precum şi potenţialii investitori în regiune”, a comunicat Primăria municipiului Deva.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, proiectul este finanţat cu fonduri europene în valoare de peste 2,6 milioane de lei, iar sistemul de supraveghere stradală va deveni funcţional în luna iunie a acestui an.