Motivul banal al încăierării din centrul Devei, în care un bărbat a fost înjunghiat în piept VIDEO
0
Scandalul din centrul Devei, soldat cu înjunghierea unui bărbat în plină stradă, a avut la origine un incident minor.
UPDATE: Autorul agresiunii a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Un conflict spontan între doi bărbaţi a degenerat într-o încăierare care s-a soldat cu înjunghierea unuia dintre ei şi cu reţinerea preventivă a celuilalt.
Ionuţ Urzică (38 de ani), bărbatul reţinut după ce a atacat un localnic cu un cuţit, s-ar fi enervat după ce acesta i-a reproşat că circulă beat cu bicicleta, pe trotuar.
„Autorul a agresat cu pumnii pe persoana vătămată care, la rândul ei, a ripostat cu pumnii şi picioarele, iar în continuare, autorul faptei a scos un briceag pe care-l deţinea asupra lui şi a înjunghiat-o pe persoana vătămată, în zona hemitoracelui stâng, respectiv zona subaxilară stângă, pricinuindu-i leziuni care necesită pentru 14 - 15 zile de îngrijiri medicale. În prezent, persoana vătămată este internată în Spitalul Judeţean de Urgneţă din Deva pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar autorul se află sub imperiul măsurii preventive a reţinerii, pentru 24 de ore”, a declarat procurorul Sanda Ionela Draia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În funcţie de probatoriul administrat în dosar, procurorul de caz apoate solicita instanţei luarea măsurilor preventive faţă de Ionuţ Urzică.
Trecătorii s-au amuzat de scenele de violenţă extremă
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, miercuri, Poliţia Deva a fost sesizată la 112, cu privire la faptul că, pe trotuarul din faţa Spitalului Judeţean din municipiul Deva, pe fondul un conflict spontan, un bărbat în vârstă de 38 de ani l-a înjunghiat cu un cuţit pe un alt bărbat în vârstă de 48 de ani. Victima a fost rănită în zona pieptului. Agresorul a fost reţinut de poliţişti şi a fost adus la audieri.
Imaginile şocante cu bărbatul înjunghiat în stradă, în centrul Devei, au fost publicate pe reţelele sociale. Unii trecători au filmat scena agresiunii petrecută miercuri, chiar în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, însă nimeni nu a intervenit pentru a-i despărţi pe cei doi. Dimpotrivă, câţiva trecători se amuzau de scena violentă şi chiarîi încurajau să se bată. Lucrurile au scăpat de sub control, în scurt timp. Imaginile video arată cum unul dintre ei, după ce a scos cuţitul, şi-a fugărit victima îngrozită. „Are cuţit, bă, eşti prost?”, spune un martor, în timp ce bărbatul atacat strigă: „Chemaţi Poliţia”. Chiar şi după ce a fost localnicul a fost înjunghiat, unii dintre trecători au rămas impasibili.
Mai puteţi citi şi:
Crimă în oraşul Simeria. O femeie a fost ucisă în bătaie. Concubinul ei a fost reţinut de poliţişti