Mărturia terifiantă a elevei care a scăpat din mâinile unui violator: „Îmi imaginam faţa desfigurată cu acid sulfuric şi că voi fi nevoită să mă spânzur”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai cutremurător caz de agresiune sexuală petrecut în judeţul Hunedoara l-a avut în prim-plan pe „monstrul din Lupeni”, Carol Stoica, un fost condamnat pentru trei violuri, prins la scurt timp după eliberarea condiţionată. Recidivistul a semănat teroare în mintea victimei sale şi doar un miracol a făcut ca tânăra să scape cu viaţă după momentele cumplite trăite.

Carol Stoica, aflat la cea de-a patra condamnare pentru viol, a fost autorul unora dintre cele mai cumplite scene de agresiuni sexuale petrecute în ultimii ani. O elevă care a căzut victimă recidivistului a mărturisit în faţa instanţei teroarea pe care violatorul a semănat-o în mintea ei.

Carol Stoica a fost condamnat la şapte ani şi nouă luni de închisoare, după ce în urmă cu doi ani a răpit o adolescentă de 17 ani dintr-un parc al municipiului Lupeni şi a încercat să o violeze, în plină zi. Infracţiunea s-a petrecut în iulie 2014, la scurt timp după ce recidivistul fusese pus în libertate, după zece ani de temniţă ispăşiţi pentru trei violuri. Mai avea de executat 842 zile de închisoare, dar legea i-a permis eliberarea condiţionată.

Eleva răpită din parc

Rechizitoriul dosarului scoate la iveală amănunte şocante despre faptele comise de Stoica. În 21 iulie 2014, în jurul orelor 12:30, adolescenta de 17 ani se afla pe trotuarul din apropierea Parcului Tineretului din Lupeni, deplasându-se spre domiciliu, moment în care a fost acostată de Carol Stoica. Bărbatul i-a spus elevei că fostul ei prieten datorează o sumă mare de bani unor prieteni de-ai lui şi i-a cerut să-l urmeze în cartierul Bărbăteni, unde vor veni nişte cămătari cu care trebuie să discute această problemă.

„În tot acest timp, inculpatul simula că vorbeşte la telefon cu nişte cămătari şi a ameninţat-o pe persoana vătămată, spunându-i că aceştia se află în Piaţa Bărbăteni, unde lucrează părinţii ei, şi dacă nu-l va urma, vor arunca cu acid sulfuric pe părinţii fetei. I-a mai spus elevei că este urmărită de trei maşini care au venit din Târgu Jiu după bani şi trebuie să-l urmeze, în caz contrar, inculpatul îi va arunca cu acid sulfuric pe faţă. Aflându-se sub imperiul acestor ameninţări, cu un pericol iminent, victima a început să se deplaseze pe drum în direcţia indicată de inculpat, care se afla în permanenţă în spatele ei, ameninţând-o de fiecare dată că dacă nu merge pe unde spune el, îi va arunca cu acid sulfuric în faţă”, se arăta în rechizitoriu.

Ameninţată cu acid sulfuric
Cei doi au ajuns la un drum forestier, iar Stoica i-a spus că acolo îi aşteaptă cămătarii. Văzând zona izolată în care au ajuns, eleva a încercat să folosească telefonul mobil, lucru care i-a fost interzis de agresor, care a continuat ameninţările cu acte de violentă. Au urcat apoi pe drumul forestier încă 500 de metri, au trecut pârâul Mierlaşu şi în tot acest timp, eleva îl ruga pe recidivist să o lase să meargă acasă. Bărbatul s-a opus, spunându-i că trebuie să meargă unde îi spune el, altfel îi va arunca cu acid sulfuric în faţă.

Eleva a descris starea de profundă panică şi temere pe care i-a creat-o recidivistul: „m-am speriat când mi-a spus că sunt trei maşini care mă urmăresc, iar o maşină este la chioşcul părinţilor mei, şi că voi fi arsă cu acid sulfuric. Orice maşină care venea din spatele meu mi se părea că este una dintre cele care mă urmăresc şi din care urmează să se arunce cu acid sulfuric asupra mea. În permanenţă, vedeam imaginea feţei mele arsă cu acid sulfuric şi mă gândeam că voi fi nevoită să mă spânzur, fiindcă nu voi putea să trăiesc desfigurată. Am încercat de mai multe ori să plec de lângă el, când mă deplasam pe drum, dar nu m-a lăsat, ameninţându-mă şi ţinându-mă cu forţa”, se arăta în rechizitoriu.

Salvată de trecători
În momentul în care au ajuns la pârâul Mierlaşu, Stoica s-a oprit şi i-a spus elevei că aici trebuie să întreţină raporturi sexuale cu el, întrucât a scăpat-o de cămătari şi i-a mai spus că urmează să meargă la Timişoara, unde va mai arde un copil cu acid sulfuric. Adolescenta l-a refuzat, motiv pentru care recidivistul a început s-o lovească cu palmele peste faţă, moment în care a sunat telefonul mobil al fetei. Victima a apucat să vadă că o suna mama ei, însă în acel moment, bărbatul i-a smuls telefonul. Apoi, a continuat să o lovească cu pumnii în spate, a strâns-o de gât, spunându-i că îi va rupe coastele dacă nu face sex cu el. Strigătele de ajutor ale fetei au fost auzite de mai multe persoane, care i-au sărit în ajutor. Violatorul a luat-o la fugă, fiind însă prins câteva zile mai târziu. A recunoscut că a vrut să o violeze, că a bătut-o şi i-a smuls nasturii pantalonilor. „În momentul în care ea a strigat să o las în pace, pentru că este fată mare, eu i-am spus să tacă şi i-am pus mâna în gât, împingând-o. Am ameninţat-o că o voi arde cu acid sulfuric, ca să bag frica în ea, să vină cu mine", a relatat Stoica, în faţa instanţei.


Vă recomandăm şi:

Studenta nimfomană şi prostituatele sale „de lux” plasate în hoteluri şi pensiuni. Cât câştigau elevele oferite pentru sex

Mihaela Ciociu, o studentă din Petroşani care practica prostituţia de mai mulţi ani, este judecată împreună cu fostul iubit, Daniel Pleşcan, fiu al fostei consiliere judeţene Dorina Pleşcan, pentru trafic de minori şi proxenetism. Ancheta procurorilor de la Crimă Organizată prezintă în detaliu modul în care reţeaua prostituatelor de lux îşi desfăşura activitatea în pensiunile şi hotelurile din Valea Jiului.

Mărturia elevei prostituate de dragul iubitului. Cum a ajuns o adolescentă de 14 ani cea mai căutată damă de companie

Cristina, o elevă din localitatea hunedoreană Vulcan, a fost nevoită să se prostitueze mai multe luni, de la 14 ani, de dragul iubitului său, ameninţată şi şantajată sentimental. Adolescenta se numără printre victimele minore a trei proxeneţi care îşi aşteaptă sentinţa definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia. Ea a relatat că a fost vândută unui număr impresionant de clienţi, cu care întreţinea relaţii sexuale într-o garsonieră şi în hoteluri.

Aventurile sexuale ale baronului Polco. Germanul obsedat de sex cu minore şi-a transformat castelul moştenit în Ţara Haţegului într-un loc al depravării

Castelul Kendeffy din Ţara Haţegului a fost un locul aventurilor deocheate ale unui aşa-zis baron Polco (pe numele său Pal von Daranyi), un moştenitor al familiei nobiliare Kendeffy, condamnat pentru sex cu minore. Germanul de 73 de ani a stat doi ani în închisoare, iar rechizitoriul dosarului său oferă amănunte înfiorătoare despre obiceiurile sale.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite