Marius Stoica este Poliţistul anului 2013 în judeţul Hunedoara | adevarul.ro

Marius Stoica este Poliţistul anului 2013 în judeţul Hunedoara

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Marius Stoica, un poliţist de la Biroul de Investigare a Fraudelor Petroşani a fost numit „poliţistul anului”, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

Marius Stoica a fost desemnat „poliţistul anului”, în cadrul unei ceremonii organizate astăzi, la Deva, cu ocazia Zilei Poliţiei Române. Marius Stoica lucrează de 12 ani în cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Petroşani,şi din 1995 în Poliţie, şi a fost remarcat pentru profesionalismul său.

„Poliţia Oraşului Haţeg a fost desemnată cea mai bună subunitate de poliţie orăşenească, în timp ce Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara a fost desemnat „colectivul anului”. Titlul pentru cea mai bună Secţie de Poliţie Rurală a fost acordat Secţiei Ilia, în timp ce cea mai bună poliţie municipală a fost desemnată Poliţia Municipiului Vulcan”, a precizat comisarul de poliţie Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Poliţiştii şi-au sărbătorit ziua instituţiei, printr-o întâlnire organizată în sala Spiru Haret a Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. În cadrul căreia 160 de ofiţeri şi agenţi de poliţie au fost avansaţi în grad, la termen sau înainte de termen.


Vă recomandăm şi:

Mărturia poliţistului rănit într-un flagrant periculos: şi-a pus în pericol viaţa pentru a opri un traficant        Un poliţist care a participat la un flagrant, pentru a captura un traficant de droguri, a dezvăluit cum şi-a pus viaţa în pericol, după ce a încercat să îl oprească pe suspect. Ofiţerul a fost lovit cu maşina de traficantul pe care l-a somat să se predea.

Traian Berbeceanu, de la "Comisarul Cattani" la luptătorul anti-sistem. Mircia Muntean e pe lista neagră a poliţistului           Ultimele luni l-au transformat pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba într-un luptător anti-sistem. Cel puţin aceasta o arată zecile de mesaje şi imagini postate de Traian Berbeceanu pe paginile sale de Facebook, "Traian Berbeceanu" şi "Respect Traian Berbeceanu". Una dintre ţintele sale a fost deputatul Mircia Muntean, fost primar, timp de 16 ani, al Devei.

VIDEO Dezvăluirile soţiei „comisarului Cattani”: cum îşi protejează Traian Berbeceanu familia, după eliberare        Gabriela Berbeceanu s-a alăturat astăzi celor câteva zeci de susţinători ai fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, Traian Berbeceanu, care au manifestat în faţa sediului din Deva al DIICOT. Soţia fostului comisar-şef a dezvăluit şi motivele pentru care acesta nu a mai apărut în public, în ultimele zile, după eliberarea din arest.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite