Video Marele centru minier din România comunistă, aproape dispărut. Secretele coloșilor din Vulcan VIDEO
0Municipiul Vulcan din Valea Jiului se pregătește să renunțe definitiv la minerit, ocupația tradițională a comunității timp de peste un secol și jumătate. Marile uzine miniere au ajuns, între timp, ruinate sau în prag de dispariție.
Mai puțin de 20.000 de oameni trăiesc în municipiul Vulcan din Valea Jiului. În anii ’80, localitatea minieră avea aproape 30.000 de locuitori, iar autoritățile comuniste prognozau creșterea populației la 40.000 de oameni, până în anii 2000.
Planurile de expansiune ale regimului comunist pentru orașele din Valea Jiului s-au dovedit nerealiste, iar declinul industriei cărbunelui a dus, după 1990, la închiderea exploatărilor și a marilor uzine din zonă și la plecarea a numeroși localnici.
La cele două mari unități industriale rămase în Vulcan, mina din localitate și Termocentrala Paroșeni lucrează mai puțin de 1.000 de oameni.
Exploatarea minieră va fi închisă până în jurul anului 2030, în timp ce termocentrala are o soartă incertă și va trebui în următorii ani să înceteze folosirea cărbunelui. Municipiul Vulcan, cel mai vechi oraș din Valea Jiului, va rămâne astfel fără industria care i-a asigurat dezvoltarea în ultimul secol și jumătate.
Minele din Vulcan înființate în secolul al XIX-lea
Povestea orașului Vulcan a început la mijlocul secolului al XIX-lea, când aici au fost deschise primele exploatări miniere din Valea Jiului. În deceniile următoare zona bogată în resurse naturale, locuită de o populație arhaică ocupată cu creșterea animalelor, avea să atragă numeroși coloniști din Transilvania, Muntenia și din mai multe ținuturi ale Imperiului Austro-Ungar.
În urmă cu un secol și jumătate au fost construite șoseaua Petroșani – Vulcan și calea ferată a cărbunelui Simeria – Petroșani, menită să scoată din izolare așezarea care care avea să devină primul mare centru minier din Valea Jiului.
Mai multe colonii muncitorești au fost înființate în vecinătatea satelor de munte Crivadia și Vaidei, componente ale comunei de la poalele Pasului Vulcan. Cartierele se numeau Cocoșvar, Eternit, Colonia de jos și Roter și au fost înființate de austriecii care conduceau minele de cărbune.
„Cine a văzut Vulcanul numai cu 10 – 15 ani în urmă, acum nu-l mai cunoaște. Căci azi nu mai este un sat sărac de români cu opincile gurguiate, cu cojocul zburlit sau cu țolul în loc de șubă pe spate și căciula cât un stog îndesată pe pletele lungi și unsuroase. Ci este un oraș în cea mai rapidă dezvoltare. Un centru industrial de proporții uimitoare, unde pe banii cei mulți ai cocietății miniere și ai particularilor așezați ca negustori și meșteșugari, se zidesc în tot anul sute de case, între care unele chiar palate, școli și biserici pompoase pentru mulțimea lucrătorilor de tot neamul, care află aici adăpost bun și câștig frumos, care se risipește însă cu atât mai neînțeleasă ușurătate, cu cât mai grea eși mai primejdioasă este munca prin care se ajunge la el”, arăta, la începutul secolului XX, preotul Jacob Radu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic al Hațegului” (Lugoj, 1913).
Prima uzină electrică din Valea Jiului
Așezarea se transformase în numai câțiva ani, la începutul secolului XX într-un mic orășel, cu 5.000 – 6.000 de locuitori, iar cei mai mulți lucrau în minerit. Prima uzină electrică din Valea Jiului a fost construită în vecinătatea minei de cărbune din Vulcan. Ruinele sale mai pot fi văzute pe malul Jiului de Vest (video.
„Centrala electrică urma să acopere necesităţile de alimentare cu energie a întregii zone dinspre Vulcan spre estul Văii Jiului. Lucrările de construcţii au început în anul 1909, pe malul drept al Jiului. În luna februarie a anului 1910, noua centrală a fost inaugurată”, informa publicistul Marian Boboc, autor al mai multor cărţi despre istoria Văii Jiului.
Lagăr de prizonieri sovietici
Mina de cărbune din Vulcan a fost închisă în preajma celui De-al Doilea Război Mondial. Atunci, doar patru mine de cărbune mai funcționau în Valea Jiului, la Lonea, Petrila, Aninoasa și Lupeni. La Vulcan a fost înființat însă, cel mai mare lagăr de prizonieri de război din Hunedoara.
Peste 3.000 de prizonieri sovietici au fost cantonaţi la începutul anilor ´40 în Lagărul 9 Vulcan, înfiinţat pe valea pârâului Crividia, în vecinătatea actualei mine de cărbune (video).
Ostaşii sovietici capturaţi de armata română au fost aduşi aici pentru a lucra în mineledin Valea Jiului. Alţi peste 2.000 de prizonieri se aflau în acea vreme în sublagărele înfiinţate în Valea Jiului, la Lonea, Aninoasa, Petrila, Petroşani şi Lupeni. La 23 august 1944, ziua în care România devenise aliata URSS în Al Doilea Război Mondial, 3.000 de prizonieri sovietici încă se mai aflau în Valea Jiului, urmând să părăsească lagărul 9 Vulcan.
În primii ani după război, regimul comunist a accelerat extinderea orașelor Văii Jiului. Au fost înființate ori reactivate exploatări miniere la Vulcan, Uricani, Paroșeni, Dâlja și Câmpa, au fost înființate Termocentrala Paroșeni, Preparația de cărbune din Coroiești, Uzina de utilaj minier din Petroșani, o țesătorie la Vulcan, fabrici alimentare, carierele de calcare de la Peștera Bolii și Bănița, au fost deschise mai multe exploatări forestiere, iar uzina de fibre textile Vâscoza din Lupeni a devenit una dintre cele mai mari din România.
În Vulcan a început construcţia primelor cartiere de blocuri, iar exploatarea minieră a atras mii de noi angajaţi, mulți dintre ei proveniți din regiuni îndepărtate ale României.
Alte două mai unități industriale au fost înființate la Vulcan, alături de mina de căbune din Vulcan Termocentrala Paroșeni și Preparația Coroiești.
Termocentrala Paroșeni, „perla” Văii Jiului
În anii ´50, Termocentrala Paroșeni, proiectată de ingineri sovietici, era prezentată ca una dintre marile realizări ale regimului comunist, în cadrul „Planului de electrificare de 10 ani” (1951-1960).
Complexul a fost plănuit pentru a ajunge la o putere instalată de 300 MW, prin care putea asigura energia pentru minele de cărbune din Valea Jiului, pentru combinatele metalurgice din Hunedoara şi Oţelu Roşu, pentru zona petrolieră a Olteniei, dar şi termoficarea şi electrificarea oraşelor Văii Jiului, aflate la acea vreme în expansiune. Peste 2.000 de oameni au lucrat la construcția ei.
„Aproape 90 la sută dintre muncitorii necalificaţi proveneau din batalioanele de muncă ale Direcţiei Generale a Serviciului Muncii (DGSM) din România. Proiectul uzinei termoelectrice a început în 1952, a fost pus în execuție în 1956 şi va fi finalizat în 1961. Întreaga suprafaţă este înconjurată de garduri înalte de doi metri, cu trei straturi de sârmă ghimpată”, arăta o notă informativă a Agenției Centrale de Informații (CIA) americane, din decembrie 1959.
În perioada 1956 - 1959 au fost date în funcţiune primele trei generatoare, fiecare cu o capacitate de 50 MW/h, iar în perioada 1962-1964, a fost finalizată a doua etapă de construcţie a termocentralei, formată dintr-un bloc de 150 MW.
De la începutul anilor ´80, termocentrala a asigurat energia termică în localităţile Lupeni, Vulcan, Aninoasa şi Petroşani. În 2009, cele trei generatoare de 50 MW date în folosinţă în anii ´50 au fost casate, datorită duratei lor de viaţă depăşite.
În ultimii ani, Termocentrala Paroşeni a mai funcţionat cu un singur grup energetic de 176 MW, folosind cărbune de la minele din Valea Jiului. Până în 2030, va trebui să renunțe la folosirea huilei.
Preparația Coroiești retehnologizată și închisă
Preparaţia Coroieşti din Vulcan (video) a fost înfiinţată la începutul anilor '60 și era prezentată, și ea, de autorităţile comuniste, drept una dintre „perlele” industriei din Valea Jiului.
„Situată între Petroşani şi Lupeni, se înalţă, masivă şi elegantă, cea mai tânără cetate a industriei extractive din Valea Jiului – Uzina de preparare a cărbunelui de la Coroieşti. Noua preparaţie a început să prelucreze o parte din cărbunele care ia drumul bateriilor de cocsificare din Hunedoara. Utilajul modern cu care este înzestrată noua uzină, gradul înalt de selectivitate, capacitatea dezvoltată de producţie, asigură creşterea simţitoare a cantităţilor de cărbune destinate cocsificării”, arătau autorii volumului „Regiunea Hunedoara 1944 – 1964” (1964).
În anii 2000, Guvernul României a investit circa 16 milioane de dolari în modernizarea Preparaţiei Coroieşti, însă retehnologizarea ei nu a putut să o salveze de la distrugere. A fost închisă în 2015, și devastată de hoți în următorii ani.
Aproape 100 de hectare de teren, de pe malul râului Jiul de Vest, care cuprindeau clădirile și instalațiile preparației, au dost transformate în ruine.
Pe celălalt mal al Jiului se înșiră cartierele de blocuri din municipiul Vulcan, iar deasupra lor se înșiruie crestele munților Vâlcan, învecinați masivelor Retezat şi Parâng. Turismul se numără printre puținele lucruri care dau speranțe localnicilor în redresarea zonei. În iarna anului 2022, orașul a fost declarat stațiune turistică de interes local.
Pasul Vulcan, trecătoarea dintre Ardeal și Oltenia
Pasul Vâlcan (1.621 metri) – vechea trecătoare dintre Transilvania și Muntenia (video), ar fi fost folosit de romani, pentru a invada teritoriile stăpânite de daci, Începând din Evul Mediu, trecătoarea din Carpați a fost locul mai multor lupte intrate în istorie. Prima atestare documentară a Vulcanului datează din vremea lui Ioan de Hunedoara.
„Satul cel vechiu românesc consta din două cătune mici: Crivadia și Vaidei, iar Vulcan se numea o mică colonie de funcționari erariali, așezați aici pentru vamă și pentru paza trecătoarei numită pasul Vulcanului, pe unde din vremuri foarte vechi treceau neguțătorii pașnici ca și oștile prădalnice. Despre o luptă mare care s-a dat în ”Alpibus Wolkan” și în care a căzut viteazul Nicolae Kendeffy amintește un document al regelui Matei Corvinul, din anul 1462. Întru amintirea acestei lupte a ridicat societatea istorică din Deva, în anul milenar 1896 un stâlp comemorativ”, informa Dr Jacob Radu, în „Istoria vicariatului greco catolic al Hațegului” (1913).
Buzduganul dispărut
Buzduganul din Vulcan a fost dezvelit pentru omagierea cnejilor medievali Kendeffy (Cândea), consideraţi de istorici cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Ioan de Hunedoara în luptele împotriva otomanilor de la mijlocul secolului al XV-lea. A fost demolat la sfârşitul anilor ´80, în timpul unor lucrări de lărgire a drumului spre Pasul Vulcan.
În jurul anului 1600, drumul prin Pasul Vâlcan a fost folosit de voievodul Mihai Viteazu pentru a ajunge la Praga și a-i cere sprijin împăratului Rudolf al doilea, iar o legendă spune că din cauza oboselii, aici ar fi murit calul domnitorului muntean. O statuie a lui Mihai Viteazul marchează intrarea în pasul Vâlcan.
„În veacurile următoare de nenumărate ori au pătruns aici turcii, jefuind și pustiind comitatul nostru”, informa preotul Jacob Radu.
În secolul al XIX-lea, locul a fost amintit de Jules Verne, în romanul său „Castelul din Carpaţi”. În Pasul Vulcan s-ar fi aflat misteriosul castel, menţionat în celebrul roman de ficţiune.
În toamna anului 1916, în Pasul Vâlcan şi în Defileul Jiului, s-au dat luptele cumplite dintre armatele română şi cele germane şi austro-ungare, care forţau intrarea în Transilvania. De atunci datează tranşeele de pe culmile Vâlcanului.
După Primul Război Mondial, odată cu realizarea drumului şi căii ferate prin Defileul Jiului, Pasul Vâlcan şi-a pierdut importanţa strategică, însă a rămas un loc istoric şi o zonă turistică ofertantă.
Se încarcă comentariile...
