Orașul minier ajuns stațiune, dar fără turiști în lipsa zăpezii. Pasul Vulcan, aproape pustiu VIDEO

0
Publicat:

Municipiul Vulcan din Valea Jiului a fost declarat, recent, stațiune turistică de interes local, însă turiștii se lasă așteptați. În lipsa zăpezii zona turistică Pasul Vulcan a fost aproape pustie.

În județul Hunedoara, prima lună de iarnă a adus zăpada doar pe crestele cele mai înalte ale munților Parâng și Retezat, în locuri aproape inaccesibile.

Schi în Hunedoara, doar pe zăpadă artificială

La poalele zonei alpine, în stațiunile Râușor, Pasul Vulcan, Parâng și Straja, ninsorile s-au lăsat așteptate, iar temperaturile ridicate pentru această perioadă au făcut ca instalațiile folosite la producerea zăpezii artificiale să se dovedească aproape ineficiente.

Pasul Vulcan a rămas aproape pustiu, în lipsa zăpezii. Foto: Daniel Guță
Pasul Vulcan a rămas aproape pustiu, în lipsa zăpezii. Foto: Daniel Guță

Doar în stațiunea montană Straja (Lupeni), turiștii au putut schia de sărbători, pe pârtiile acoperite de zăpadă artificială. În stațiunea învecinată, Pasul Vulcan, câteva petece de zăpadă rămase după scoaterea din funcțiune a tunurilor au putut fi folosit ca derdeluș de către cei câțiva turiști sosiți în zona de agrement a municipiului Vulcan.

În lipsa zăpezii, cele mai multe dintre cabanele din Pasul Vulcan au rămas închise în perioada sărbătorilor. Telegondola din stațiune a funcționat, în schimb a fost puțin folosită, fiindcă oamenii au putut urca în zona turistică și pe șoseaua care în anii trecuți, odată cu sosirea iernii, era închisă traficului rutier și transformată în pârtie de schi.

„Au fost peste 15 grade în Pasul Vulcan, în prima zi a anului 2023, ca niciodată. Iar dacă vremea continuă să rămână călduroasă, ne putem lua la revedere de la schiat în această iarnă. În ultimii ani, localnicii au mai investit în cabanele de pe munte, ca iarna să profite de pe urma lor. Însă în lipsa zăpezii, nici turiștii nu vin”, spune Vasile, unul dintre cabanierii din Pasul Vulcan.

Oraș minier declarat stațiune

La sfârșitul lunii decembrie, municipiul Vulcan a fost declarat stațiune turistică de interes local, iar autoritățile locale vor putea institui o taxă hotelieră, prin care un anumit procent din tarifele de cazare percepute de pensiunile din zonă să intre în bugetul local al municipiului. O taxă similară, de trei lei pe turist, a fost instituită și în Uricani – un alt oraș minier din Valea Jiului, care a devenit stațiune turistică de interes local.

Pasul Vulcan, într-una din iernile trecute. Foto: Daniel Guță
Pasul Vulcan, într-una din iernile trecute. Foto: Daniel Guță

Municipiul Vulcan, cea mai veche localitate din Valea Jiului, a fost atestată în secolul al XV-lea, Pasul Vulcan fiind folosit ca trecătoare dintre Oltenia și Ardeal. Tot aici, de-a lungul timpului localnicii au încercat să țină piept invaziilor otomane, iar în Primul Război Mondial s-au dat lupte crâncene între armatele române și cele germane și austro-ungare.

De la începutul secolului XX, mica așezare de la poalele munților Vulcan avea să treacă prin transformări radicale, odată cu deschiderea minelor de cărbune din Valea Jiului.

Timp de peste un secol, mineritul a fost ocupația cea mai răspândită în comunitatea din municipiul Vulcan, însă după 1990, odată cu declinul industriei miniere, autoritățile au văzut turismul ca mijloc de redresare a economiei locale.

Șoseaua din Pasul Vulcan. Foto: Daniel Guță
Șoseaua din Pasul Vulcan. Foto: Daniel Guță

Cel mai important proiect turistic derulat în ultimele decenii în oraşul Vulcan a fost construirea unei telegondole în Pasul Vulcan, unde în anii ´70 au fost înființate un complex turistic destinat relaxării minerilor și două mici pârtii de schi. Alte câteva cabane de lemn au împânzit muntele în următoarele decenii, însă autoritățile locale au avut planuri mari pentru zona de agrement.

De la cărbune la turism

Circa 33 de milioane de lei au fost alocate de Ministerul Turismului, în perioada 2009 – 2012, pentru achiziţia şi amenajarea telegondolei cu care turiştii pot urca pe un traseu de trei kilometri, spre Pasul Vulcan.

Telegondola din Pasul Vulcan. Foto: Daniel Guță
Telegondola din Pasul Vulcan. Foto: Daniel Guță

Telegondola a fost inaugurată în februarie 2011, în prezenţa fostului ministru Elena Udrea, al Turismului şi al Dezvoltării Regionale. La punerea în funcţiune, instalaţia a fost anunţată drept cea mai mare investiţie în turism realizată în Valea Jiului după 1990. Alți români au considerat investiția o telegondolă „care nu duce nicăieri”.

În anii următori, drumul forestier care urcă în Pasul Vulcan a fost modernizat, pe o distanță de opt kilometri, până la limita județului Hunedoara, cu județul Gorj. Infrastructura de transport în Pasul Vulcan a fost asigurată, astfel, însă investițiile private menite să atrag turiști și cele în utilități s-au lăsat așteptate în ultimii ani, chiar dacă localitatea minieră a intrat, în decembrie 2022, pe lista orașelor – stațiune.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite