Video Marele centru aurifer al României ajuns istorie. Aici au muncit mii de oameni în minele de aur VIDEO
0Mii de oameni au muncit în minele metalice și în uzinele din Crișcior, o fostă așezare minerească din Hunedoara înființată în jurul unora dintre cele mai bogate zăcăminte de aur din Europa.
Peste 3.000 de oameni munceau la începutul anilor ’90 în minele de aur și cupru și în uzinele din comuna Crișcior din Hunedoara (video), o localitate învecinată Bradului, puternic industrializată în anii de comunism, cu o tradiție de peste trei secole în exploatarea resurselor de aur și argint.
La începutul anilor 2.000, exploatările miniere din Munții Metaliferi se aflau într-un declin profund, care a contribuit, alături de alți factori, la închiderea lor în următorii ani.
Autoritățile explicau atunci că mineritul se afla în regres de mai mulţi ani, mai multe dintre zăcăminte erau epuizate, iar costurile producţiei şi funcţionării minelor în raport cu cererea pieţei erau considerate prea mari de statul român, pentru a mai putea fi rentabilizate.
Comuna care nu a mai devenit oraș
Totuși, în 2001, comuna Crișcior, care număra atunci peste 4.000 de locuitori, a fost propusă de politicienii locali să primească statutul de oraș.
Avea peste 1.500 de gospodării şi un Centru civic format din 12 blocuri, cu 400 de apartamente, iar de-o parte și de cealaltă a râului care o traversează mai multe uzine și mine de aur, argint, cupru și zinc se aflau încă în activitate.
Propunerea legislativă de transformare a comunei în oraş, iniţiată de fostul deputat Gheorghe Barbu, a fost respinsă în 2001, în Parlamentul Românei.
Micul orășel minier și-a continuat declinul, iar până la sfârșitul anilor 2000, cele mai multe dintre unitățile industriale ale sale au fost închise.
Marile construcţii industrale din Crișcior au fost puse la pământ, iar bunurile lor au fost pierdute, dezafectate sau valorificate la centrele de colectare a fierului vechi.
Mulți dintre foștii mineri și muncitori au părăsit localitatea, iar mai multe blocuri destinate acestora au fost părăsite complet. Aceeași soartă au avut-o și clădirile care deserveau întreprinderea minieră Gurabarza (Crișcior).
Calea ferată minieră – păstrată pentru turiști
A existat însă o excepție. Mutat la sfârșitul anilor ’90 în Brad, austriacul Georg Hocevar a preluat Atelierele centrale din Crişcior şi linia industrială cu o lungime de aproape 10 kilometri Brad – Crișcior pe care a salvat-o de la dispariție (video).
Austriacul a iniţiat în anii următori procedura de clasare a căii ferate veche din 1907, ca monument istoric, iar demersul său a fost finalizat cu succes, în 2007.
„Linia ferată îngustă Brad – Crişcior a fost construită pentru transportul minereului de la Mina Gurabarza până în Gara CFR Brad şi pentru transportul cărbunelui de la Brad spre Uzina Electrică din Crişcior. În 1998 s-a închis exploatarea regulată pentru transportul cărbunelui şi din anul 2000 am redeschis acest traseu pentru transportul turiştilor. Din păcate nu s-a reuşit în ultimele două decenii să fie chiar o zonă turistică”, relata Georg Hocevar.
Drumurile aurului din Crișcior
În Crișcior există și un muzeu particular al mineritului, însă cei care vor să observe cât de vastă a fost industria minieră din zonă se pot aventura pe drumurile ce urcă în munți prin văile Arsului, Morii şi Bărzii.
„Drumurile aurului” pornesc din centrul comunei, unde se află ruinele Uzinei de preparare a minereului Gura Barza, construită pe malul Crișului, în 1898. La acea vreme, uzina de preparare era cea mai mare din Imperiul Austro-Ungar.
Drumurile de pe văile pârâurilor care se revarsă în Crișul Alb duc spre locurile unde se găsesc fostele intrări în mină, carierele, haldele miniere şi o rămășițele a numeroase construcţii uriaşe de beton din fostul complexul minier.
Ceea ce nu mai pot vedea călătorii ajunși în zonă se află dincolo de gurile de mină zidite în anii 2000: o fostă reţea de galerii miniere subterane care se întindea pe mai mult de 200 de kilometri în trecut.
Ruinele de la Gurabarza
Nucleul acestei rețele se afla la Gura Barza, unde minereul brut era scos la suprafaţă prin galeria principală (1 Mai, numită Victor în trecut), de unde era transportat la Uzina de Preparare Crișcior, de pe malul Crișului, unde era procesat pentru extragerea aurului, argintului, cuprului, zincului şi chiar a sulfului.
Funiculare, benzi transportoare de cauciuc, trenuri subterane şi camioane au fost folosite în deceniile trecute pentru transportul unor cantităţi uriaşe de minereuri.
Gurabarza (video) a fost folosită încă din secolul al XIX-lea, iar la începutul secolului XX, minerii de la Barza scoteau anual peste o tonă de aur pur din galeriile săpate în munte.
În vecinătatea ei, a fost construită una dintre primele uzine electrice din România. Centrala electrică de la Gurabarza a funcționat din anul 1906, pentru iluminarea satelor din zonă și pentru a asigura energia necesară pentru funcţionarea utilajelor şi pompelor din minele de aur.
Odată cu înfiinţarea centralei electrice, a fost deschisă şi calea ferată minieră Brad – Crişcior. Pe ea, din anul 1907 au circulat trenurile încărcate cu cărbune adus de la mina Ţebea pentru alimentarea uzinei electrice.
Mina 1 Mai a fost închisă în anul 2005, iar la scurt timp numeroasele sale clădiri au fost prefăcute în ruine, inundate de izvoarele roșiatice revărsate din fostele galerii.
Tunelul de pe valea Morii
Câteva foste construcții miniere de beton pot fi văzute pe valea Morii, din vecinătatea văii Barzei. Cea mai spectaculoasă dintre ele este un fost tunel ferovier, de șapte kilometri, care lega cele trei văi ale Crișciorului şi pe care circulau zilnic, la fiecare schimb din minele din zonă, peste 200 de vagoane încărcate cu minereu.
„Tunelul începea de la Valea Arsului și trecea pe sub munte, spre Barza, ajungând ajungea până la Podul Morii, unde minereul era preluat pe benzile transportoare de cauciuc şi adus la uzina de preparare de la Crişcior. Jos, la Gura Barza, era un pod betonat ca protecţie să nu cadă peste maşini, pe Marginea Crişului mai sunt cilindrii unde puneau minereu. De acolo, minereul era transportat mai departe, spre Uzina din Crişcior”, îşi aminteştea Ioan, un fost inginer de la mina Gura Barza.
După închiderea minelor, tunelul a fost inundat, iar instalațiile sale electrice, calea ferată și vagoneții rămași pe el au dispărut cu timpul.
Pe Valea Morii se găsesc și rămășițele altor tuneluri și galerii miniere, mai vechi, unele având în subteran spații mari, foste grajduri pentru cai din vremea în care animalele erau folosite în muncile din minele de aur.
Muntele de cupru de pe valea Arsului
Pe Valea Arsului, din loc în loc se văd câteva foste guri de mină și puțuri abandonate. Drumul prin pădure se oprește în dreptul unor clădiri miniere ruinate, vechi din anii ’30, care făceau parte din fosta colonie Valea Arsului (video).
Fosta colonie cuprindea o clădire administrativă a minei, o fabrică de concasare, ateliere și alte clădiri. Toate s-au ruinat în ultimele două decenii.
Cel mai spectaculos loc de pe Valea Arsului, aflat în vecinătatea ruinelor, a rămas o carieră uriaşă de cupru, abandonată și ea la mijlocul anilor 2000, odată cu închiderea minelor din Munţii Metaliferi (video).
„Cariera cupriferă întregeşte imaginea de ansamblu asupra trecutului mineresc al comunei Crişcior. Astfel, la începutul anilor ´80 în comună, mai exact în satul Valea Arsului, s-a descoperit un zăcământ de cupru, care a fost exploatat prin metoda de carieră de suprafaţă, în trepte drepte. Acest proces s-a desfăşurat până în anul 2003, când întreaga exploatare a fost oprită. În urma acestor lucrări de exploatare întregul peisaj a fost modificat dând naştere unei privelişti impresionante, ce încântă privirea oricărui vizitator, atât din punct de vedere al culorilor cât şi din punct de vedere al dimensiunilor”, informează Primăria Crişcior.
Pentru localnici, „muntele de cupru” are o însemntate mai profundă. A fost descoperit în anii ’70, în urma cercetărilor geologice, iar inițial a fost exploatat prin galerii subterane.
„Munții au fost puşcaţi, iar apoi a rămas minereu care conţine aur şi cupru şi care s-a exploatat la suprafaţă. Tot materialul mergea la Uzina de Preparare Barza, unde era prelucrat, iar concentratul rezultat era trimis la uzina din Baia Mare. Prin anii 2000 au fost închise minele de aur şi, odată cu ele, şi exploatarea cupriferă din Valea Arsului. Zăcământul există şi acum, dar probabil nu a mai fost rentabil din punct de vedere al unităţilor miniere”, își amintea un fost inginer minier de la cariera de cupru.
Cu timpul, natura și-a reintrat în drepturi, pe teritoriul vast al fostelor mine, halde și cariere miniere din jurul satului Crișcior.