Video Pachetul 2 de măsuri fiscale a fost aprobat: Pensiile speciale vor fi tăiate. Reforma administrației locale, amânată
0Premierul Ilie Bolojan a discutat vineri, 29 august, cu liderii de sindicate și patronate, la Palatul Victoria. Executivul urmează să aprobe, la ora 18.00, pachetul 2 de măsuri fiscale.

UPDATE 19.07 Ședință pe tema concedierilor
Executivul a confirmat că va fi convocată o ședință de Coaliție duminică pentru a se discuta despre concedierile din primării, după ce funcționarii au intrat în grevă.
Proiectul cuprinde mai multe prevederi importante printre care tăierea a 40.000 de posturi din administrația publică locală și centrală.
"Pe proiectul privind reforma administrației mai sunt câteva chestiuni de discutat și va fi duminică o ședință a coaliției pe acest subiect", a declarat Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
UPDATE 19.00 Guvernul a aprobat parțial pachetul II
Premierul Ilie Bolojan a confirmat vineri că a fost adoptat proiectul privind pensiile magistraților.
Potrivit acestuia, se prelungește vârsta de pensionare la 65 de ani într-un termen de 10 ani.
Valoarea pensiei în magistratură. Și aici am avut o situație anormală, ca valoarea pensiei să fie egală cu ultimul salariu în plată. Azi valoarea pensiei medii în magistratură e între 4800 și 5000 de euro, o pensie de multe ori mai mare decât pensia medie de 550 -600 euro.
Pensia în magistratură nu va putea depăși 70% din valoarea ultimului salariu, care oricum e cea mai mare din România.
A treia componentă nu e rezolvată prin acest proiect: procesele pentru salarii declanșate de magistrați, peste 2 miliarde care trebuie plătite de stat. Trebuie o clarificare care să nu mai permită procese în cascadă care să facă impredictibil bugetul.
"Ne propunem ca la finalul zilei să trimitem Parlamentului cele 5 proiecte. probabil depunerea de amendamente până la sfârșitul săptămânii", a declarat premierul.
UPDATE 17.00: Guvernul aprobă proiectele din pachetul II
Pe agenda ședinței este aprobarea proiectelor pe care guvernul urmează să își asume răspunderea în Parlament:
1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu;
2. PROIECT DE LEGE privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
3. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
4. PROIECT DE LEGE privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome;
5. PROIECT DE LEGE privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății;
6. PROIECT DE LEGE pentru stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Pe agendă este și un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilozare și a tarifullui de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România
UPDATE 16.00: Ședință de Guvern pentru pachetul 2
A fost convocată o ședință de Guvern la ora 18.00 pentru măsurile din pachetul II. Executivul este așteptat să adopte cele 6 proiecte de reforme care vor fi incluse în pachet.
UPDATE 14.30: Concluziile ședinței
„Partenerii sociali – sindicatele și patronatele – au transmis punctele de vedere și analizele referitoare la punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în cel de-al doilea pachet guvernamental. De asemenea, au arătat disponibilitatea de a contribui alături de Guvern la definitivarea legislației subsecvente necesară pentru punerea în aplicare a măsurilor”, a informat Guvernul României într-un comunicat de presă, după ședința cu liderii de sindicate de la Guvern.
Potrivit precizărilor, prim-ministrul Ilie Bolojan a răspuns punctual situațiilor semnalate de partenerii sociali.
„În momentul de față, sunt prea puțini umeri în economia reală pe care stă această țară. La nivelul Guvernului, vom continua să mergem pe direcțiile anunțate: reducerea cheltuielilor statului, corectarea nedreptăților, creșterea veniturilor încasate la bugetul de stat și eșalonarea investițiilor. Nu este ușor să luăm toate aceste măsuri, pe unele nu le luăm cu inima deschisă, însă, prin punerea lor în aplicare, vom crea condiții de dezvoltare a țării în perioada următoare”, a transmis prim-ministrul Ilie Bolojan în urma întâlnirii.
La reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social au participat, din partea Guvernului, alături de premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, secretarul general al Guvernului, Ștefan Radu Oprea, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, ministrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana-Anda Buzoianu, precum și reprezentanți ai celorlalte instituții guvernamentale care fac parte din acest organism de consultare.
UPDATE 12.30: Liderii de sindicate anunță că vor continua protestele
„I-am reproșat premierului că faptul că ne așteptam ca în planul II să se renunțe la o serie de măsuri pentru educație. Cel mai lovit e sistemul educațional. Sunt copii care vor merge pe jos prin pădure, în zone cu urși. I-am spus foarte clar premierului că nu vom sta cu mâinile în sân. Vor fi proteste. Va fi o deschidere a anului școlar altfel decât s-a făcut pana acum. (...) Sperăm că vor fi proteste în toate școlile, pentru că sistemul educațional este cel mai lovit”, a spus Simion Hăncescu, președinte al federațiilor sindicale din învățământ.
El a anunțat că vor continua protestele.
„Daca Guvernul nu va găsi soluții, vor fi proteste de stradă cu siguranță. Solicităm să revină la normal”, a mai spus acesta, subliniind că sistemul educațional ar fi trebuit să fie o excepție, în ciuda măsurilor de austeritate impuse în stat.
Știrea inițială
Premierul Ilie Bolojan participă vineri, 29 august, la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. La discuțiile cu sindicatele și patronatele premierul urmează să prezinte pachetul 2 de măsuri.
Guvernul urmează să aprobe pachetul II de măsuri fiscal-bugetare tot vineri, 29 august, urmând să îi asume răspunderea separat pe mai multe proiecte în Parlament.
Pachetul de măsuri este împărțit în șase proiecte distincte pentru a reduce riscul blocării întregului pachet în cazul unei posibile contestații la CCR.
Cele șase proiecte din acest pachet fiscal ar urma să reducă deficitul pe mai multe domenii:
- fiscalitate
- reforma companiilor de stat
- reforma din ASF, ANRE și ANCOM (au fost puse separat pentru că sunt instituții autonome)
- sănătate
- pensii speciale
- reforma administrativă
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seară, că s-a ajuns la un acord în coaliţie privind susţinerea Pachetului 2 de măsuri de redresare fiscal-bugetară care va cuprinde șase proiecte privind reforma administraţiei publice locale, pensiile magistraţilor, măsuri fiscale, reforma în sănătate şi a companiilor de stat, menţionând că agenda este ca până la 1 octombrie aceste propuneri să intre în vigoare.
„Am căzut de acord să susţinem proiecte pe cinci domenii importante: pe partea de administraţie publică locală, pe partea de sănătate, pe pensiile magistraţilor, ca un cap de pod pentru a rezolva şi celelalte aspecte care ţin de zona acestor pensii, pe componenta de firme, companii şi firme. Aceste domenii sunt, în momentul de faţă, rezultatul unui acord. Sunt destul de diferite şi e greu să cuplezi sănătatea cu administraţia, pensiile magistraţilor cu companiile de stat. Sunt lucruri şi vor fi cinci ordonanţe de urgenţă, e foarte posibil să avem acest pachet să spunem pe 5 proiecte", a afirmat Bolojan.
Pachetul 2 nemulțumește mai multe categorii
Propunerile au nemulțumit mai multe categorii profesionale. Profesorii au pichetat Ministerul Educației și amenință că vor boicota prima zi de școală, magistrații au decis să-și suspende activitatea, iar primăriile se închid.
Sindicatul Național al Comunelor și Orașelor din România a anunțat intrarea de vineri în grevă pe termen nedeterminat, după ce guvernul a decis reducerea cu 25% a numărului de angajați ai autorităților locale.