Video Viața în satul fantomă cu sute de locuințe goale: „4.800 de oameni munceau aici. Mai sunt vreo 200” VIDEO
0Puțin peste 200 de oameni, dintre care câțiva sunt foști mineri, au mai rămas în satul Rușchița, din Munții Poiana Ruscă (video), la 25 de ani de la închiderea minelor metalice din jurul coloniei miniere.
La sfârșitul anilor ’80, exploatările miniere de la Rușchița (comuna Rusca Montană, Caraș-Severin) aveau peste 4.000 de angajați, cei mai mulți veniți din alte colțuri ale țări, pentru a munci în localitatea din Banatul montan, izolată în Munții Poiana Ruscă.
„Minele de magnetită au fost deschise aici de pe timpul sovieticilor, de la începutul anilor ’50. Au fost două sectoare de fier – un sector de siderită și unul de magnetită, care erau transportate pentru a fi prelucrate în combinatul siderurgic din Hunedoara, și un sector de minereuri complexe (plumb, zinc cupru). A mai fost și exploatarea de uraniu pe Vârful Boului. Vreo 4.800 de oameni lucrau la un moment dat aici, înainte de 1990. Cei mai mulți erau veniți din Moldova și Oltenia. Acum mai sunt vreo 200, am numărat eu, cu tot cu copii”, spune Gheorghe Ploscaru, un fost miner, venit din Vrancea și rămas în Rușchița, după închiderea minelor.
Pe Vârful Boului, deasupra localității Rușchița, a fost înființată o colonie minerească, formată din opt clădiri de tip vagon, unde erau înghesuiți câte 100 de oameni, își amintește Gheorghe Ploscaru. Minerii lucrau în exploatarea de magnetită, însă în adâncurile pământului erau zăcăminte de uraniu și thoriu.
Rocile radioactive și praful inhalat în timpul lucrărilor din subteran, efectuate la început cu mijloace primitive, au pus în pericol sănătatea a numeroși muncitori, iar mulți dintre ei au fost afectați de silicoză.
Minele de fier din Rușchița, închise în anii ‘90
La poalele muntelui, pe valea râului Rușchița, din anii ’60 au fost construite cel puțin zece blocuri de locuit pentru familiile de mineri, cămine pentru nefamiliști, locuințe pentru angajații la exploatarea marmurei, în cariera uriașă din vecinătatea satului, o cantină, o popicărie, o sală de spectacole la care erau invitați artiștii în vogă ai epocii comuniste și alte clădiri de utilitate publică.
„În 1991 s-a închis mina de la Vârful Boului, unde era un zăcământ de magnetită, cu 70 la sută conținut de fier, pregătit de exploatare. De atunci lumea a început să plece în număr mare din Rușchița. Oamenii au început să meargă să aducă marfă de vânzare de la turci, de la sârbi, cum erau timpurile atunci. În 1997 s-a închis și sectorul de minereuri complexe și aici cu un zăcământ gata pregătit de exploatare. Au mai rămas vreo zece localnici care muncesc în cariera de marmură de la Rușchița. S-au acoperit toate galeriile, de nu se mai cunoaște unde au fost”, spune fostul miner.
Rușchița, transformată într-un sat fantomă
Din anii ’90, când a început exodul familiilor foștilor mineri din Rușchița, satul de la poalele munților de fier și de marmură a intrat în declin. Sute de locuințe din blocurile muncitorești care se înșiruie în valea râului Rușchița au rămas goale.
Fostele magazine de la parter au fost transformate în depozite și garaje, iar construcțiile vechii exploatări miniere au fost lăsate să se ruineze. Mai multe clădiri de locuit au fost preluate de primăria comunei Rusca Montană, spun localnicii, însă autoritățile nu și-au permis să investească în reabilitarea lor.
„Sperăm ca blocurile părăsite complet și aproape ruinate să fie demolate înainte de a se prăbuși singure. Din păcate, cele mai multe blocuri au ajuns într-o stare avansată de degradare și nu cred că mai pot fi refăcute. În plus, este greu de crezut că vor mai veni atâția oameni oameni să locuiască aici, în ele, deși aceste locuri, izolate, sunt frumoase”, spune un tânăr din localitate.