Marele baraj de beton abandonat în Valea Jiului, transformat în reper turistic, alături de tunelurile lui FOTO

0
Publicat:

Un baraj hidrotehnic din Valea Jiului, abandonat înainte ca lucrările să fie finalizate, a devenit o atracție turistică pe un traseu de drumeție, amenajat de localnici sub numele „Traseul Tunelelor”.

Barajul Baleia. Foto: Emil Milică Savu
Barajul Baleia. Foto: Emil Milică Savu

Mai multe tuneluri un baraj de beton îi întâmpină pe călători în defileul traversat de pârâul Baleia, la poalele staţiunilor Straja şi Pasul Vulcan din Valea Jiului.

Barajul Baleia a fost plănuit la începutul anilor ´90, în Valea Jiului, pentru a asigura apa necesară funcţionării termocentralei Paroşeni.

Barajul Baleia, rămas nefinalizat

Proiectul aprobat printr-o hotărâre de Guvern din 1990 viza realizarea Amenajării hidrotehnice Baleia şi instalarea la termocentrala din Paroşeni a unui cazan de abur de 270 de t/h şi a unui cazan de apă fierbinte de 100 Gcal/h. Lucrările erau necesare și pentru asigurarea alimentării cu căldură a consumatorilor din Valea Jiului şi pentru creşterea gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor din Termocentrala Paroşeni.

Lucrările s-au întins pe aproape două decenii, dar au fost sistate la sfârşitul anilor 2000, din cauza insuficienței fondurilor alocate de Guvern. Autoritățile au renunțat și la instalarea cazanelor de mari dimensiuni la Termocentrala Paroșeni. Circa 60 la sută din proiectul amenajării hidrotehnice a fost realizat, insuficient ca barajul să capete utilitate în ce privește alimentarea cu apă a unor orașe din Valea Jiului.

Câțiva localnici i-au dat însă, barajului, o altfel de utilitate. Pe valea pârâului Baleia au amenajat un traseu turistic, unde construcția uriașă reprezintă un reper.   

Poteca tematică prin tunelurile barajului

„Poteca turistică tematică Traseul Tunelelor este un traseu ce îmbină armonios farmecul verde al pădurii de fag cu elemente antropice (construcții nefinalizate), susurul pârâului Baleia cu adierea vântului peste Vârful Straja, vuietul apei din cascada Dracului cu liniștea din Peștera Dracului. Recomandăm această potecă tematică cicloturiștilor (un traseu lejer pentru orice ciclist), iubitorilor de drumeție și oricărui individ ce vrea să se rupă de cotidian și să intre în liniștea apăsătoare a naturii”, spune Emil Milică Savu, unul din inițaitorii traseului tematic.

Potrivit acestuia, Traseul Tunelelor mai oferă oaspeților săi ocazia unei plimbări printr-o vale plină de vegetație

Cascadă pe traseul tunelelor. Foto: Emil Milică Savu
Cascadă pe traseul tunelelor. Foto: Emil Milică Savu

„Sunt chei interesante, sălașe de lemn - urme arhitecturale ale celei mai vechi civilizații din Valea Jiului - momârlanii, cascade, peștera Dracului cu al ei pumn de piatră, un pârâu pe care se poate pescui civilizat și care cred că are și pești, un sfinx, un baraj nefinalizat, drumul prin tuneluri ce ne duce la câteva puncte de belvedere de unde se pot vedea peisaje impresionante”, adaugă Emil Milică Savu.

Traseul Tunelelor se afla in imediata apropiere a orașului Vulcan, pe valea pârâului Baleia și poate fi parcurs în circa 4 – 5 ore, dus – întors. A fost semnalizat cu simbolul „floare roșie”.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite