FOTO VIDEO Zilele oraşului Călan: cum au fost primiţi Horia Brenciu şi trupa sa în oraşul de pe malurile Streiului
0
Zilele oraşului Călan au avut loc în acest sfârşit de săptămână, iar invitaţii speciali au fost Horia Brenciu şi band-ul său. Sute de oameni au asistat la concertul artiştilor, care a fost cel mai aşteptat moment al festivalului.
Călanul a părut duminică seara energizat de apariţia pe scenă a lui Horia Brenciu şi a trupei sale. Invitaţii speciali ai festivalului Zilele oraşului Călan, care a avut loc în acest sfârşit de săptămână, au fost întâmpinaţi cu entuziasm de localnici.
Recitalul artiştilor a fost momentul culminant al evenimentului dedicat sărbătorii oraşului de pe malurile Streiului.
Sute de oameni s-au strâns în faţa scenei din centrul Călanului pentru a-l vedea şi a se simţi bine în atmosfera creeată de Horia Brenciu.
„A fost un concert plăcut, mai ales că pe Horia Brenciu l-am văzut până acum numai la televizor şi chiar şi aşa reuşea să ne captiveze cu energia lui. Acum l-am văzut pe viu şi ne-a făcut să ne simţim la fel de bine”, spune Maria, o tânără venită la festival. Trupa lui Horia Brenciu a încheiat evenimentul la care au mai fost concertat solişti de muzică pop şi folclorică.

Horia Brenciu - Zilele oraşului Călan 2014
Vă recomandăm şi:


Foto

FOTO Zilele Hunedoarei în imagini. Cum au petrecut hunedorenii la festival
Festivalul Zilele Hunedoarei 2014 a strâns la sfârşitul săptămânii trecute mii de oameni în Centru civic al municipiului Hunedoara, transformat în loc de distracţie pentru localnici.
FOTO Parada de pe străzile oraşului a deschis Zilele Hunedoarei 2014
O paradă a deschis oficial ediţia din 2014 a Zilelor Hunedoarei. Evenimentul a avut loc aseară, în faţa unui public numeros, venit în Centrul civic al municipiului.
Record la petreceri în Hunedoara: încep cele zece zile de festival în municipiu
Festivalul Zilele Hunedoarei va debuta vineri. Petrecerile stradale şi evenimentele organizate de primărie vor avea loc în perioada 11 iulie – 20 iulie.
Festivalul Zilele municipiului Hunedoara, care va avea loc în perioada 14 iulie – 21 iulie, reprezintă nu doar o porţie de distracţie în aer liber oferită hunedorenilor, dar şi o cheltuială de 220.000 de lei.




















