FOTO Şapte biserici lovite de blestem: locurile ruinate din temelii ale credinţei care ascund poveşti triste
0Mai multe biserici din Hunedoara impresionează prin poveştile triste pentru care au rămas cunoscute. S-au ruinat din temelii, din cauza timpului şi a nepăsării oamenilor, iar în urma lor au rămas peisaje dezolante.
Cele mai multe dintre bisericile ruinae din judeţul Huendara se află în satele depopulate, în locurile mai puţin accesibile. Unele dinter ele au păstrat legende stranii.
1. Biserica mistuită de incendiu
O mână de oameni, bătrâni şi bolnavi, mai trăiesc în Gialacuta, un sat pustiu aflat la 30 de kilometri de municipiul Deva. În urmă cu patru ani biserica veche de trei secole a ars sub privirile neputincioase ale sătenilor. Un incendiu de vegetaţie s-a întins peste cimitirul bisericii şi apoi peste lăcaş, fără ca nimeni să nu-l mai poată opri în timp util.
„Niciunul dintre noi nu a avut puterea să stingă flăcările. Biserica ardea, iar noi priveam spre dealul acoperit de fumul gros şi plângeam. A mistuit-o cu totul”, îşi aminteştea Ana Rusu, o bătrână care locuia într-o casă de la poalele dealului pe care a fost ridicată biserica. Satul Gialacuta s-a depopulate în ultimele decenii. Cei mai mulţi dintre săteni au plecat să lucreze în Deva şi în împrejurimi şi şi-au abandonat definitiv locurile natale.
2. Biserica din satul înmărmurit
Biserica din lemn din satul Alun a fost ridicată de aproape trei secole, dar a rămas închisă în ultimii ani. Este acoperită cu celofan, pentru a fi protejată, dar pare că îşi aşteaptă sfârşitul o dată cu primul viscol. În celălalt capăt al satului Alun, în anii 1930 a fost ridicată biserica de marmură, de care în prezent mai au grijă două călugăriţe.
Biserica din Alun. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Lăcaşul străluceşte în lumina soarelui, dar a rămas şi el pustiu. În satul din Ţinutul Pădurenilor trăiesc mai puţin de cinci oameni, deşi majoritatea celor peste 60 de case construite în ultimul secol în Alun au rămas pe temelii. Bisericu În trecut, satul devenise celebru pentru cariera de marmură înfiinţată la poalele lui. Marmura adusă de la Alun a fost folosită, spun oamenii, ca material de construcţii pentru Casa Poporului. Din aceeaşi marmură a fost ridicată una dintre cele două biserici din sat, iar ultimii kilometri ai drumului la capătul căruia se dezvăluie cele peste 80 de case ale satului au fost construiţi din piatră şi marmură de Alun.
Ruinele bisericii din Gialacuta. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
3. Chipul Morţii, pe zidul bisericii devastate
Biserica veche a satului Bretea Română de pe Valea Streiului a fost ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din anii 1980, oamenii au abandonat-o şi, treptat, a devenit o ruină. Acoperişul s-a prăbuşit, iar crucea aşezată în turnul ei a fost îndoită de fulgere. Slujbe religioase nu mai au loc în biserica părăsită, chiar dacă oamenii continuă să îşi îngroape morţii în cimitirul ei. Locul este înconjurat de bălării, iar în interiorul clădirii au crescut tufe şi copaci.
Din pictura religioasă care în trecut îi împodobea pereţii, un singur chip pictat a rămas aproape neatins, în timp ce restul icoanelor s-au desprins de pe ziduri o dată cu tencuiala ori s-au prăbuşit împreună cu pereţii. „Icoana” rămasă întreagă înfăţişează moartea, care ridică un pocal. Unii dintre localnici cred că pictura neatinsă încă este un semn rău. În urmă cu doi ani, în apropierea bisericii din Bretea Română s-a petrecut un fapt neobişnuit. Podul peste râul Strei s-a prăbuşit „din senin” pe o porţiune de circa 100 de metri şi face ca sătenii din Bretea să fie nevoiţi să ocolească mai kilometri pentru a ajunge cu maşinile la Drumul Naţional 66.
Pictura Morţii de pe zidul bisericii din Bretea. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
4. Biserica prăbuşlită din Tomnatecul de jos
Satul Tomnatecul de jos se află la capătul unui drum de pământ care traversează pădurile din nordul judeţului Hunedoara, până la limita cu judeţul Arad. Este un loc izolat, aproape pustiu, unde nu mai locuiesc oameni. Biserică satului purta hramul Sfântului Ierarh Nicolae şi a fost construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea. De zece ani, biserica s-a prăbuşit cu totul. A devenit un morman de bârne şi şindrile putrezite, peste care au crescut buruienile. Au fost recuperate clopotele, mutate la biserica nouă din Brad, şi uşile împărăteşti, expuse în prezent la Muzeul Etnografic din Crişcior.
Biserica prăbuşită din Tomnatec. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
5. Biserica din Baştea putea ajunge în Hunedoara
Satul Baştea nu mai are niciun locuitor, iar biserica din lemn ridicată la sfârşitul secolului XVIII, cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” a ajuns în pragul dărâmării. În interiorul bisercii nu mai este aproape nimic, scria fostul jurnalist Dan Terteci, pe blogul terteci.ro.
„Câteva scaune rupte, cele pe care se aşezau credincioşii la slujbele de duminică, legate de pânze de păianjen păreau o rezistenţă în faţa timpului şi a uitării. Pe ziduri, prin interior, sfeşnice de lumânări stau rezemate haotic privind către cer prin acoperişul dezvelit de vânt şi ploi. Nu mai este nimeni care să apere biserica din Baştea, nimeni care să îl caute pe Dumnezeu aici. Afară, pe crucile mormintelor, sunt aşezate câteva coroniţe de flori. Unele sunt din plastic. Au fost alese pentru că ţin mai mult, ceea ce înseamnă nu mai trebuie să se vină iar foarte repede aici. Majoritatea celor din morminte au plecat la vârste fragede dintre cei vii. Părea ciudat. O fi fost vreo molimă, accidente!? Nu aş putea spune, dar cert este că e un mister. Până atunci, Baştea rămâne, pentru mine, locul de unde Dumnezeu a fugit împreună cu oamenii şi unde revine pentru a se reculege”, a relatat Dan Terteci, pe blogul său. În urmă cu doi ani, autorităţile din Hunedoara a propus mutarea bisericii din Baştea într-un cartier al municipiului, dar nu a fost posibil.
Biserica din Baştea. FOTO: Dan Terteci.
6. Biserica trăznită din Săcărâmb
Ruinele fostei biserici greco-catolice din Săcărâmb, s-au prăbuşit, după aproape jumătate de secol de la incendiul care a dus la distrugerea completă a aşezării. A fost un semn prevestitor de rele, spuneau unii dintre localnici, cu gândul la catastrofa de la poalele Săcărâmbului, care a urmat mistuirii bisericii din 1970.
În dimineaţa de 14 septembrie 1970, biserica a fost mistuită de flăcări, în timpul unei furtuni care a abătut fulgere asupra ei. A fost al treilea incendiu care a cuprins aşezarea, în cei peste 200 de ani ai istoriei ei, iar din 1970 lăcaşul nu a mai fost reparat. De fiecare dată când natura a lovit în vechea biserică a Săcărâmbului, oamenii din sat s-au aşteptat la ce a fost mai rău.
Biserica din Săcărâmb. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
În 1971, la un an de la ultimul incendiu şi cel care a devastat definitiv aşezarea, s-a petrecut, în vecinătatea Săcărâmbului, cea mai mare catastrofă minieră din ultimul secol. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, iazul de steril al exploatării miniere de la Certej s-a prăbuşit peste un cartier muncitoresc, luând viaţa a 89 de oameni, majoritatea tineri şi copii, din familiile celor care lucrau în minele de aur. Peste 300.000 de metri cubi de steril au ras totul în calea lor, în numai un sfert de oră. Atunci, şase blocuri, un cămin de nefamilişti şi peste 20 de gospodării au fost acoperite şi distruse de valul de zgură toxică, iar sute de familii au avut de suferit de pe urma catastrofei.
Biserica de pe malul Lacului Cinciş. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
7. Biserica înghiţită de ape din Cinciş
La începutul anilor 1960, localnicii din valea în care se aflau satele Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni au fost strămutaţi pentru ca în zonă să fie amenajat lacul artificial Cinciş. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare. Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de morţii din cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri pe fundul lui. Cei care ajung „în coada” lacului artificial pot vedea pe un mal nelocuit ruinele unei foste biserici ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, folosită în trecut de localnicii din Baia lui Crai. Atunci când nivelul apei creşte, biserica este inundată. În apropiere, se poate vedea ieşind din apă turnul altei biserici inundate de apele Cincişului.
Vă recomandăm şi:
Aproape ascunsă de privirile turiştilor care ajung în Geoagiu, Rotonda impresionează prin vechimea ei şi, mai ales, prin misterele nedesluşite pe care le păstrează. Timp de un deceniu au avut loc săpături arheologice în incinta ei, iar descoperirile au fost uimitoare: peste 200 de morminte, unele vechi de aproape un mileniu au fost scoase la iveală, atestând faptul că fosta biserică este cea mai veche din ţară.
Episcopul Daniil (59 de ani) al Daciei Felix a înfiinţat unul dintre cele mai stranii muzee în aer liber, după ce primit, de la călugărul Arsenie Boca, îndrumarea de „a vorbi cu pietrele”. A fost un îndemn la reculegere şi rugăciune pe care fostul preot de la Mănăstirea Prislop şi de la Biserica Densuş, de 15 ani episcop al românilor din Serbia, l-a respectat cu preţuire.
O mulţime de poveşti circulă pe seama bisericii din Densuş, una dintre cele mai misterioase aşezări din Ţara Haţegului. Este veche de peste şapte secole şi a fost clădită pe locul unui templu dacic. Sub temelia ei se spune că se află mormântul generalului roman Longinus, capturat de regele Decebal, iar o încăpere secretă din turla ei a adăpostit vreme îndelungată o tânără fecioară, sfâşiată de durere.
Se încarcă comentariile...
