Fermele de animale şi grădinile ascunse după blocurile gri din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de localnici din cartierul Micro 7 al Hunedoarei au demonstrat că pot face agricultură chiar şi la bloc. Dealurile care înconjoară imobilele din plăci de beton au fost cultivate, iar în acest an localnicii s-au bucurat de o recoltă bogată, pe măsura muncii depuse.

Vasile Nechita locuieşte într-un apartament din cartierul Micro 7 şi se poate considera unul dintre cei mai fericiţi pensionari din Hunedoara. Îşi petrece aproape fiecare zi îngrijind de grădina cu legume pe care a înfiinţat-o pe un teren aflat în vecinătatea blocului său şi de patru capre.

În trecut, se spunea că nu e bine să rămână niciun petec de teren necultivat în ţară, dar acum mii de hectare sunt lăsate de izbelişte. Eu nu am vrut să fiu unul dintre cei care fac asta. Aşa, am grădina mea şi cresc şi aceste capre. Le-am făcut un coteţ şi le mai scot pe deal. Laptele lor este extraordinar pentru sănătate, iar faptul că am grijă de ele şi de grădina mea, deşi stau la bloc, îmi dă o stare de mulţumire”, spune pensionarul.

Sute de oameni din cartier s-au specializat în ultimii ani în grădinărit şi în creşterea animalelor, chiar dacă locuiesc la bloc. În fiecare toamnă, localnicii coboară în valea din spatele imobilelor din beton pentru a-şi culege recolta.

„Deşi anul acesta a fost unul ploios, recolta nu a fost deloc rea. Am muncit în fiecare zi la grădina aflată la câţiva paşi de bloc, am muncit cu drag şi am avut roade cât să mai şi vindem din ele. Am cultivat fasole, castraveţi, roşii, ardei şi în general, legumele s-au făcut. Mai puţin roşiile, care s-au mănat, însă în rest, recolta a fost bogată”, spune Lola, o pensionară din cartier.
Cele mai multe dintre terenurile cultivate de hunedoreni, pe dealul din spatele blocurilor din Micro 7, aparţin unei parohii reformate din municipiu, iar localnicii plătesc o chirie modică pentru ele. Ei spun că s-au apucat de grădinărit, din dorinţa de a-şi ocupa timpul cu o activitate utilă sau pentru a-şi rotunji veniturile, obţinute în special din pensii.

image
image

Vă recomandăm şi:

FOTO Tărâmul fermecat al Hunedoarei: cum supravieţuiesc satele din munţi, în ţinutul stăpânit în trecut de daci

Ultimii zece kilometri ai drumului spre Târsa sunt un urcuş continuu, care străbate păduri de fag, arin şi mesteacăn şi traversează luminişuri ce deschid privelişti către vârfurile încă înzăpezite ale Retezatului. Drumul forestier este alunecos şi periculos: frumuseţea peisajului se confruntă cu pericolul prăpăstiilor pe care traseul le străbate, în timp ce drumul înconjoară muntele pe care sătenii îl stăpânesc de secole.

Zeci de oi au fost devorate de animalele sălbatice pe o păşune alpină din Straja

Leşurile câtorva zeci de oi ocupă o păşune alpină din Masivul Vâlcan, deasupra Staţiunii Straja. Oile din turma păzită de un cioban din judeţul Gorj au murit în urma atacului unor animale sălbatice.â

Trasee închise în Parcul Naţional Retezat, din cauza sutelor de cadavre de oi rămase pe munte, care au atras urşii

Turiştii au accesul interzis în două zone din Parcul Naţional Retezat, unde se află cadavrele a peste 400 de oi. Leşurile au atras sălbăticiunile, în special urşii, iar siguranţa celor care ajung pe munte este pusă în pericol.

Sute de oi ucise după ce au fost atacate de urşi în Munţii Retezat. Cadavrele zac în apropierea traseelor turistice

Leşurile a peste 400 de oi zac în apropierea potecilor pe care turiştii urcă pe traseele din Parcul Naţional Retezat. Turmele au fost atacate de urşi, în zilele trecute, iar oile au fost devorate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite