Femeia care a mers zilnic, pe jos, peste 30 de kilometri a împlinit 105 ani. Secretul uimitoarei longevităţi a bunicii Elisabeta
0
Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani. Elisabeta Diniş a fost sărbătorită de autorităţi, dar şi de Ştefan Gros, ciobanul în vârstă de 102 ani.
Elisabeta Diniş a împlinit 105 ani, iar de ziua sa de naştere, cea mai vârstnică femeie din Deva a fost gazda unei petreceri restrânse, la care au fost invitaţi primarul Devei şi Ştefan Gros, veteranul în vârstă de 102 ani, care a muncit ca cioban până în urmă cu un an.
„Tanti Eli ne-a povestit că secretul longevităţii stă în bunătate, credinţa în Dumnezeu, gândirea pozitivă, viaţa echilibrată şi multă mişcare. S-a păstrat în formă fiind mereu activă. A lucrat grădina, a făcut singură curăţenie în casă, a gătit pentru ea şi soţ, ba chiar a făcut prăjituri vecinilor dragi, cu alte cuvinte, nu a stat nicio clipă. Am aflat că pe vremuri, tanti Eli mergea pe jos de la Deva la Brad, ca să-i ducă prânzul soţului ei, inginer la mina de aur”, susţine primarul Florin Oancea. Dinstanţa între cele două municipii este de peste 30 de kilometri.
Elisabeta Diniş a primit o diplomă de excelenţă, pe care a citit fără a avea nevoie de ochelari, un buchet de flori şi un tort.
Vă recomandăm să citiţi şi: