Explozie a numărului de accidente grave: şoferii adormiţi au provocat tragedii pe şosele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Canicula şi valorile de trafic mari au sporit numărul de accidente grave petrecute pe drumurile din judeţul Hunedoara. De la începutul lunii iunie, 14 persoane au decedat în coliziunile provocate pe şoselele din judeţ. Viteza şi oboseala la volan sunt cauzele principale ale accidentelor.

Şoselele care traversează judeţul Hunedoara devin, în fiecare vară, prea înguste pentru traficul infernal instaurat o dată cu vremea concediilor. Poliţiştii susţin că deşi acţiunile lor s-au intensificat în această perioadă, nu pot împiedica tragediile al căror număr a crescut simţitor faţă de celelalte perioade ale anului, din cauza valorilor ridicate de trafic şi a neglijenţei unor şoferi. 

În decursul a 24 de ore, şoferii adormiţi la volan au provocat două accidente soldate cu decesul a două femei şi rănirea gravă a altor patru persoane. Unul dintre ele s-a petrecut ieri dimineaţă, la Mintia, după ce şoferul unei autoutilitare, în vârstă de 59 de ani, a adormit la volan. “Maşina a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un autoturism Ford, la volanul căruia se afla un vârstnic de 72 de ani, din Veţel. Atât şoferul autoturismului, cât şi un pasager neidentificat până în prezent, au fost grav răniţi în urma impactului”, a precizat, aseară, Adriana Voina, reprezentanta IPJ Hunedoara.

Cu câteva ore mai devreme, în apropiere de Brad, un alt accident cauzat de oboseala şoferului a dus la decesul a două femei. Acestea au murit zdrobite de impactul maşinii cu un cap de pod. Şoferul Daciei Solenza implicată în accident se grăbea să ajungă la Băile Felix, unde urma să îşi petreacă zilele de concediu. A ajuns însă pe patul de spital, cu conştiinţa încărcată de moartea celor două pasagere. 
“Este inadmisibil ca atunci când te simţi obosit, în timp ce te afli la volan, să nu tragi pe dreapta pentru a te odihni”, declară comisarul şef Dan Micu, şeful Serviciului Rutier Hunedoara.

Trafic mare, multe accidente
De la începutul lunii iulie au fost înregistrate 18 accidente grave pe şoselele din judeţ, în urma cărora au decedat şapte persoane, numărul accidentelor fiind mai ridicat decât în lunile precedente. În acelaşi timp, valorile de trafic pe DN 7, situate în luna ianuarie la 38.000 de maşini care trec zilnic prin zona Sântuhalm, s-au dublat în această perioadă.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite