Două secţii ale Spitalului municipal din Hunedoara vor fi modernizate. Fondurile sunt alocate de Ministerul Sănătăţii
0
Pacienţii care ajung în spitalul din Hunedoara vor avea condiţii mai bune de îngrijire. Un proiect care prevede reparaţii capitale la secţiile de ATI şi Chirurgie din spital a primit finanţare de la Ministerul Sănătăţii.
Secţiile de Chirurgie şi ATI din Spitalul municipal Hunedoara vor intra în reparaţii capitale. Consiliul Local Hunedoara şi Ministerul Sănătăţii au semnat contractul ce prevede modernizarea celor două secţii ale spitalului hunedorean.
„Valoarea contractului este de 2.218.000 lei, reprezentând valoarea fondurilor alocate astfel: reparaţii capitale Secţie Chirurgie - 318.000 lei şi reparaţii capitale Secţie Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) - 1.900.000 lei. De asemenea, s-a aprobat alocarea sumei de 117.000 lei din bugetul local al municipiului Hunedoara, reprezentând 5 la sută din valoarea proiectelor, pentru cofinanţarea Obiectivelor de investiţii Reparaţii Capitale Secţie Chirurgie – Spitalul Municipal Hunedoara” şi ”Reparaţii Capitale Secţie ATI - Spitalul Municipal Hunedoara”, a informat Primăria Hunedoara.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, investiţiile vor duce la îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare a pacienţilor celor două secţii şi la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor.
Tot în acest an va începe reabilitarea policlinicii spitalului din Hunedoara, pe fonduri de la Uniunea Europeană, acordate prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013.
Vă recomandăm şi:
Un an şi şapte luni s-au scurs de la naşterea lui Luca Gabriel, un copil adus pe lume în spitalul din Petroşani, fără a avea o mână şi fără partea inferioară a picioarelor, deşi medicii îi asiguraseră pe părinţii lui că nu va avea probleme medicale. Şocul a fost trecut cu greu de familia copilului. Părinţii, care le-au acuzat pe doctoriţele care au asistat sarcina de malpraxis, luptă pentru a-i oferi pruncului o viaţă normală.
Spitalul judeţean de Urgenţă din Deva şi Spitalul municipal Hunedoara se confruntă cu insuficienţa de cardre medicale. Recent, cele două instituţii au scos la concurs circa 20 de posturi libere pentru cadre medicale şi specialişti.
Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad se află într-o situaţie delicată, din cauza defrişărilor de pădure care au loc în imediata vecinătate a unităţii medicale. Aproape trei hectare de pădure de brad şi fag din jurul sanatoriului au fost rase până în prezent, iar conducerea unităţii face un apel la oprirea defrişărilor.