Dosarul „turiştilor cehi” care au căutat comori dacice în Munţii Orăştiei: un an de anchete, zeci de artefacte recuperate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru cehi au intrat pe lista zecilor de braconieri de comori dacice din siturile arheologice ale judeţului Hunedoara, anchetaţi de procurori. Cercetările au demarat în urmă cu aproape un an, iar între timp au fost recuperate obiecte valoroase.

A trecut aproape un an de la punerea sub învinuire a celor patru cehi acuzaţi că au descoperit ilegal comori antice impresionante în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, însă ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nu a fost încă finalizată. Dosarul cehilor a fost cel de-al şaptelea dosar al traficanţilor de comori antice instrumentat în ultimii ani, iar cercetările sunt în curs de finalizare.

În luna aprilie, procurorii au recuperat mai multe loturi de bunuri arheologice dacice, din argint, cupru, bronz şi fier, precum şi loturi monetare din argint şi bronz. Cei patru suspecţi au fost puşi sub învinuire de la începutul lunii decembrie a anului trecut, după ample investigaţii, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor privind: accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizaţie, furt calificat, distrugere, efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică.

„Conform stării de fapt reţinute, în perioada 12-20 septembrie 2015 cei patru specţi, utilizând autoturisme de teren şi şase echipamente de detecţie au efectuat detecţii neautorizate şi au sustras din siturile arheologice ale cetăţilor dacice, loturi de artefacte susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, producând distrugerea stratigrafiei arheologice a monumentelor istorice de la Piatra Roşie, Costeşti, Blidaru şi Băniţa, jud. Hunedoara”, informa PCA Alba.

Tezaure antice valoroase
Tezaurele identificate la locuinţele suspecţilor reprezintau loturi eterogene de bunuri antice, majoritatea de factură dacică, dar şi importuri din lumea greco-romană, precum. De asemenea, asupra lor au fost găsite detectoare  de metale.

„Remarcabile sunt monedele din argint, imitaţii dacice de tetradrahme greceşti, dar şi de denari republicani, un fragment din scuturile regale din fier (al căror context de păstrare a fost identificat la cetatea de la Piatra Roşie), diverse arme şi unelte, piese de podoabă, obiecte de uz casnic, ţinte din fier ornamentate, fragmente de vase din bronz importate din lumea romană, elemente de decor decorativ, piese cu destinaţie cultică, piese de harnaşament şi de echipament militar etc”, a informat PCA Alba. Conform primelor evaluări de specialitate toate artefactele studiate, sunt obiecte de podoabă din argint şi bronz – inele, paftale de centură, pandantive, cuţite, vârfuri de suliţe – sunt autentice şi specifice culturii dacice din secolele II a.Chr – I p. Chr., completau anchetatorii.

În toamna anului trecut, sute de gropi săpate de barconieri au fost descoperite în siturile cetăţilor dacice Blidaru, Costeşti şi Piatra Roşie.


Vă recomandăm şi:

Blestemul matriţei din Sarmizegetusa Regia: o tânără a cerut despăgubiri record pentru găsirea comorii dacice

Cea mai mare descoperire arheologică din ultimii ani, înregistrată în Sarmizegetusa Regia, stârneşte controverse. Andreea Ciuciu, o tânără din Arad, susţine că a participat la descoperirea matriţei antice şi solicită în instanţă despăgubiri de circa 500.000 de lei instituţiilor abilitate. Arădeanca este contrazisă de Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO, iar reprezentanţii Muzeului din Deva au refuzat despăgubirea.

Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanţi în Occident

Cel mai mare tezaur de monede antice din aur, descoperit în ultimul secol în România, a rămas de negăsit la aproape două decenii de la data în care a căzut în mâinile traficanţilor. Darius Liviu Baci şi Mircea Mihăilă, cei doi căutători de comori norocoşi, s-au îmbogăţit de pe urma vânzării celor peste 30 de kilograme de aur în monede antice.

VIDEO Adrian Stoicoi a fost arestat în dosarul tezaurelor dacice. Ce a declarat la percheziţiile în care au fost găsiţi kosonii şi statuetele unor zeităţi

Adrian Stoicoi, fost condamnat cu suspendare într-un dosar privind furturi de obiecte de patrimoniu, a fost din nou reţinut şi arestat preventiv, într-un dosar în care este cercetat pentru complicitate la furt de artefacte. În timpul percheziţiilor efectuate la casa acestuia de la poalele Sarmizegetusei Regia, Stoicoi a declarat pentru adevarul.ro că este hărţuit de câţiva ani de anchetatori.

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, şeful traficanţilor de comori dacice. „Pionul“ condamnat în dosarul tezaurelor din Sarmizegetusa Regia, căutat de doi ani

Iulian Ceia, omul care a coordonat grupările traficanţilor de comori dacice, este de doi ani pe lista urmăriţilor internaţional, după ce Înalta Curte l-a condamnat la închisoare în dosarul tezaurelor din aur furate din Munţii Orăştiei. „Pionul“ a reuşit să se sustragă legii încă din 2014, iar odată cu dispariţia lui au rămas nedezlegate şi multe dintre misterele comorilor rămase nerecuperate de autorităţi.

Cum a pus mafia sârbă mâna pe cele mai valoroase comori dacice: traficul cu brăţări de aur comandat de Ilic Ljubisa

Unul dintre cele mai vechi dosare ale căutătorilor de comori din Munţii Orăştie este aproape de sentinţa definitivă. În dosarul tezaurelor, în care zece oameni sunt condamnaţi pe fond, au fost anchetaţi mai mulţi interlopi sârbi, pentru că au creat o reţea care se preocupa cu traficul de obiecte antice, iar cu ajutorul ei au fost scoase din ţară o serie de artefacte antice extrem de valoroase.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite