Video Cum a fost construit combinatul din Hunedoara. Povestea neștiută a uzinelor vechi de 140 de ani VIDEO
0S-au împlinit 140 de ani de la înființarea Uzinelor de Fier din Hunedoara, care aveau să fie transformate în anii ‘50, într-unul din cele mai mari combinate siderurgice din estul Europei.
Câteva clădiri de epocă, ridicate în urmă cu peste un secol în vecinătatea Castelului Corvinilor, au supraviețuit trecerii timpului din Uzinele de Fier ale Hunedoarei. Centrul metalurgic a fost înființat în urmă cu peste 140 de ani, iar în vara anului 1884, a fost inaugurat primul furnal al Hunedoarei.
140 de ani de la inaugurarea Uzinelor de Fier
Tot atunci, cei câteva mii de localnici ai orășelului de la poalele Castelului Corvinilor sărbătoreau înființarea căii ferate Hunedoara - Simeria, o ramificație a magistralei feroviare din Transilvania Alba Iulia - Deva - Arad, dar și restaurarea Castelului Corvinilor, devastat de incendiul care l-a cuprins în 1854.
Din 1900, o altă cale ferată (Hunedoara - Ghelari) a legat Uzinele de fier Hunedoara de exploatările de fier din Munții Poiana Ruscă (video).
„Binecuvântare si noroc Hunedoarei! Prima şarjă de fontă a curs deja, dealul Ghelariului se topeşte la Hunedoara. Evenimentul de mare importanţă nu s-a caracterizat prin festivităţi şi discursuri pompoase, ci prin fumul negru al coşurilor care a răspândit prin regiune, anunţând vestea plină de bucurie că viitorul mai frumos nu mai este vis, viitorul pe care Hunedoara şi imprejurimile l-au aşteptat ani indelungaţi şi care chiar în ultimii ani l-au sperat cu teamă. Si acele minunate păsări de fier (n.r. coșurile funicularelor) de un timp circulă fără încetare pe drumurile lor aeriene... Munca începută laudă cu glas tare inginerii constructori”, informa săptămânalul Hunyad, în 1884.
Construcția primelor furnale din Hunedoara a început în 1882, pe terenurile pe care mănăstirea franciscană și mai mulți localnici le-au donat statului pentru a face posibilă investiția. Primul furnal a funcţionat din 1884, iar al doilea a fost inaugurat un an mai târziu.
Până în anul 1902 au fost construite cinci furnale, iar până în 1906, în Uzinele Hunedoarei au fost puse în funcţiune 46 de cuptoare în care era prelucrat minereul de la Ghelari (video), destinat producţiei de fier şi de fontă şi, pentru câţiva ani a celei de oţel (1892 - 1904).
În anul 1887, furnalele din Hunedoara au fost vizitate de împăratul Franz Jospeh, iar pentru a marca evenimentul, localnicii au ridicat un arc de triumf, la intrarea în uzine. Baza arcului de triumf era formată din bucăţi de minereu de fier şi calcar, folosite în uzinele de fier, împreună cu plăci de fontă şi cioturi de zgură de la cele două furnale ale Hunedoarei.
„Din aceasta bază se ridica spre cer grilajul coloanelor arcului de triumf, realizate din profile pătrate subţiri şi fier plat subţire, cu două steaguri naţionale suspendate pe două catarge enorme. Baza coloanelor a fost împrejmuită cu produse ale uzinelor de fier, iar la jumătatea coloanelor au fost amplasate blazoanele Ardealului şi Ungariei împreună cu monograma Regelui, iar de jur împrejur au fost decorate cu steaguri naţionale”, informa „Vasarnapi Ujsag” (Ziarul de duminică) din Budapesta, în 1887.
Cele cinci furnale din Hunedoara și furnalul din Govăjdia (video) prelucrau minereul de la Ghelari, extras din minele aflate la circa 20 de kilometri. La începutul secolului XX, fonta obținută era furnizată uzinelor din Cugir, dar și unor oțelării din Ungaria. Cuptoarele construite pentru producerea oțelului au fost strămutate, activitatea lor nefiind considerată rentabilă.
Înainte de Primul Război Mondial, peste 2.500 de oameni munceau în Uzinele de Fier din Hunedoara. După Marea Unire din 1918, uzinele au fost preluate de statul român, fiind administrate de Direcția minelor.
„În acel moment complexul minier-siderurgic de la Hunedoara deținea un fond de exploatare considerabil: exploatări de minereu de fier la Ghelar, Arănieș, Vadul Dobrii (județul Hunedoara); concesiuni miniere în Lunca Cernii, Alun (județul Hunedoara), Sălciua de Jos, Trascău, Runc (județul Turda—Arieș) și Bodvai (județul Odorhei); cinci furnale înalte cu o capacitate de producție de 119.000 tone pe an, un atelier de turnat piese de fontă cu o capacitate de 1.500 tone pe an; o forjerie prevăzută cu două ciocane cu aburi; un atelier mecanic pentru prelucrarea pieselor turnate sau forjate cu o capacitate de 500—600 tone pe an; un atelier pentru fabricarea cărămizilor de zgură cu o capacitate de 1.200.000 bucăți pe an”, arăta Ludovic Bathory, în cercetarea „Uzinele de Fier ale statului, de la Hunedoara, între Anii 1919—1940”.
Uzinele erau aprovizionate cu materii prime de la cariera de calcar din Bunila și de la numeroasele cărbunării din Ținutul Pădurenilor, care fabricau mangalul necesar furnalelor. Aveau o centrală hidroelectrică, o moară și mai multe funiculare, folosite la transportul minereului.
La Govâjdia (video), funcționa un furnal înalt, vechi de la începutul secolului al XIX-lea, și o instalație de ciocane de apă.
Multe dintre instalațiile uzinelor erau, însă, învechite, iar degradarea lor și insuficiența materiilor prime a făcut ca furnalul din Govâjdia și patru dintre cele cinci furnale ale Hunedoarei să fie oprite în anii ‘20, iar producția de fier a Hunedoarei să scadă.
Investițiile statului român în dezvoltarea Uzinelor de fier din Hunedoara au început să dea roade în anii ‘30, când orașul cu circa 7.000 de locuitori redevenise unul dintre centrele metalurgice importante din România.
Uzinele de fier, transformate în combinat siderurgic
În anii ’50, vechile uzine au fost transformate într-un combinat siderurgic care ocupa o suprafață mai întinsă ca a Hunedoarei.
În anii ’70, aici lucrau circa 20.000 de oameni, iar producția anuală de oțel brut ajunsese la peste trei milioane de tone. Atunci, combinatul siderurgic din Hunedoara, atunci unul dintre cele mai performante centre industriale din România. Realiza anual aproape două milioane de tone de fontă, circa trei milioane de fier și oțel, un milion de tone de cocs metalurgic, peste două milioane de tone de laminate și alte produse metalurgice în cantități impresionante pentru acea vreme.
„Pe cele 430 de hectare ale Combinatului Siderurgic Hunedoara există două secţii cu şase furnale în funcţiune; trei secţii de oţelării – 13 cuptoare Martin şi şase cuptoare electrice; bloomingul. Şi asta sunt numai o parte”, relata publicistul Mircea Bunea (1938 - 2012), în Scînteia (28 ianuarie 1972).
Tot în anii ‘70, Hunedoara ajunsese la o populație de circa 80.000 de locuitori, iar în aproape fiecare familie era cel puțin un angajat în combinat sau la întreprinderea de construcții (ICSH) din Hunedoara.
Combinatul siderurgic Hunedoara, în declin
De la începutul anilor ’90, începând cu vechea oțelărie Siemens Martin, închisă în 1991, combinatul, devenit Siderurgica Hunedoara, a început să își închidă secțiile considerate neviabile. Odată cu reducerea activității au început și valurile de disponibilizări ale salariaților.
Combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în anul 2003, după un șir de restructurări început la mijlocul anilor ’90, care au dus la reducerea, în etape, a numărului de salariați, de la aproape 20.000, în 1991, la circa 2.500 în anul 2004, când uzinele au fost preluate de actualul grup ArcelorMittal.
Între timp, începând din anii ’90, numeroase capacități de producție considerate neviabile, printre care oțelăriile Siemens Martin, Cocseria, Aglomeratorul și furnalele au fost închise, dezafectate și demolate.
La două decenii de la privatizarea și vânzarea de către statul român a combinatului siderurgic din Hunedoara, și de la marile demolări din combinat, o mică parte din fostul colos industrial a supraviețuit.
În anii 2000, valurile de disponibilizări s-au suprapus cu cele ale marilor demolări de pe vechea platformă siderurgică din Hunedoara, care au lăsat în locul construcțiilor uriașe de beton o întindere de ruine.
Combinatul ArcelorMittal Hunedoara mai are circa 600 de angajați și a produs anual, în ultimii ani, circa 200.000 de tone de oțel brut.
Se încarcă comentariile...
