Cetatea Devei va fi redeschisă cu fast: turiştii sunt invitaţi la parade cavalereşti şi la spectacole cu teme istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Devei, după finalizarea lucrărilor de restaurare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Cetatea Devei, după finalizarea lucrărilor de restaurare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

După trei ani în care s-a aflat în şantier Cetatea Devei va reintra în circuitul turistic în 3 aprilie. Redeschiderea monumentului va fi marcată de spectacole cu tematică medievală.

Din 3 aprilie, Cetatea Deveii îşi va redeschide porţile turiştilor. Incintele exterioare ale monumentului istoric s-au aflat timp de trei ani în şantier, fiind reabilitate în urma unui proiect finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană. Zilele trecute, a avut loc finalizarea lucrărilor, însă accesul în interiorul monumentului a rămas restricţionat. În 3 aprilie, la Poarta I a cetăţii, vor avea loc paradele ordinelor cavalereşti din Braşov, Târgu Mureş, Sebeş, Sighişoara şi Hunedoara. Evenimentul va continua cu spectacole de reenactment istoric, pe platforma de Artilerie, la care vor participa Terra Dacica Aeterna, Ordinul Cavalerilor de Huendoara şi Ansamblul Rennaissance din Deva, urmate de un concert al trupei Arhaica. Intrarea va fi liberă, iar cetatea va putea fi vizitată gratuit după redeschidere, potrivit reprezentanţilro primăriei.

Lucrările de reabilitare a celor două incinte exterioare ale Cetăţii Devei şi a zonei de acces pre monumentul istoric au durat trei ani, iar proiectul a avut o valoare de aproape nouă milioane de euro, fiind finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cetatea de-a lungul secolelor
Cetatea Devei a fost în trecut una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit. Potrivit istoricilor, cetatea regală a Devei care cuprindea un domeniu întins a intrat în 1444 în posesia lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Alături de ea au fost preluate şi 56 de sate, precum şi minele de aur din Munţii Apuseni, care aparţineau domeniului cetăţii.


Conform documentelor din secolele trecute, Cetatea Devei era compusă din trei incinte succesive, legate în spirală. Prima şi cea de-a doua incintă aveau forme ovoidale, iar cea de-a treia era reprezentată de un traseu semicircular. Pe latura sudică exista un palat datând, potrivit istoricilor, din secolul XIII, iar pe latura nordică o altă clădire supraetajată. În 1579, în cetatea Devei a fost întemniţat episcopul Francisc Dávid (1520 – 1579), predicatorul protestant şi episcopul întemeietor al Bisericii Unitariene din Transilvania. David Francisc a murit la Deva în acelaşi an, în închisoarea în care fusese întemniţat pentru erezie.

cetatea devei

În secolul al XVII-lea, Evilya Celebi, unul dintre celebrii cronicari din istoria Imperiului Otoman, descria cetatea Devei ca pe un fort fără puncte de slăbiciune.„O solidă fortăreaţă dificilă şi tare pe o stâncă abruptă, care îşi înalţă capul până la creştetul cerului, pe marginea fluviului Mureş, căreia din nicio parte neputându-i-se pregăti minarea, nu este cu putinţă de a fi cucerită în niciun fel. Numai dacă va fi luată prin asediu, din cauza foamei, prin predare. Cu toate că fluviul Mureş are un debit îmbelşugat, nici din partea aceea nu există nicio teamă. Forma o are în cinci colţuri cu donjon, turnuri şi creneluri, iar pe bastioanele sale stau tunuri bombardiere, împodobindu-le ca acele de arici. În Ţara Ardealului nu există o altfel de cetate înaltă, o cetate de fortăreaţă întărită, ca şi când cetatea ar fi fost creată de însăşi mâna forţei. Toate casele sale sunt palate ca nişte cetăţii, decorate cu sticlă şi cărămidă multicoloră. Ferestrele dau înspre fluviul murş şi se apără reciproc. Oraşul de jos de pe malul Mureşului de asemenea este foarte împodobit şi înfloritor, plăcut încheiat, fiind înfrumuseţat cu mai multe biserci magnifice. Cuprinde 1.000 de case împodobite”, relata Elviya Celebi, în Cartea Călătorilor.

Cetatea Devei

În vremea răscoalei din 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, cetatea a fost loc de refugiu pentru nobilime. Cetatea Devei a fost distrusă de în urma unei explozii petrecute în 13 august 1849, în depozitul de muniţii. În explozie au pierit soldaţii din garnizoana cetăţii. „O legendă atribuie un caracter romantic distrugerii cetăţii. Povestea spune că, deoarece soţia prea frumoasă a soldatului şef al depozitului de muniţii l-a înşelat pe acesta cu un ofiţer din cetate, soţul gelos şi înşelat, pentru a-şi pedepsi soţia necredincioasă, provoacă explozia magaziei, iar cetatea a fost aruncată în aer, prinzând în dărâmăturile ruinei pe cei doi vinovaţi”, scria Octavian Floca, în Ghidul judeţului Hunedoara, publicat în 1969.


Vă recomandăm şi:

Cinci locuri de vis din Hunedoara care au transformat judeţul într-o destinaţie de top. Recordurile Castelului Corvinilor şi ale Mănăstirii Prislop

Peste 10.000 de oameni au vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara de la începutul anului 2016. Administratorii monumentului istoric estimează că în acest an la castel vor ajunge peste 330.000 de turişti, mai mulţi în anul precedent. Hunedoara oferă turiştilor mai multe atracţii turistice de top. Cinci monumente istorice au făcut din judeţul Hunedoara una dintre principalele zone cu atracţii turistice din România.

Cel mai mare secret al Cetăţii Devei: cine a aruncat-o în aer. Povestea de dragoste din spatele dezastrului din secolul al XIX-lea

Unul dintre marile mistere din istoria Devei este legat de distrugerea definitivă a cetăţii Devei, în 13 august 1849, la câteva luni după ce garnizoana ei fusese nevoită să se predea armatelor revoluţionare din Transilvania. O legendă de dragoste neîmplinită face parte din explicaţiile dezastrului.

Transilvania din urmă cu două secole: „Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână şi fără cuţite la brâu”

Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite