Povestea vânătorii de urşi care a făcut înconjurul lumii. Cum l-au împiedicat românii pe prinţul Rudolf să facă prăpăd în pădurile din Transilvania

Castelul Corvinilor, în secolul XIX. Tabloul pictat de Ligeti Antal.

Vânătoarea de urşi organizată în toamna anului 1888 de prinţul Rudolf al Austriei Transilvania a făcut înconjurul lumii. Chiar şi ziare ca The New York Times au relatat despre cum a eşuat arhiducele austriac în pădurile transilvane. Românii au reuşit să scape de la moarte animalele ţintite de suita regală.

Transilvania a fost renumită în secolele trecute pentru suprafeţele mari de pădure populate din belşug de sălbăticiuni. Ţinuturile sale erau locurile de vânătoare ale prinţilor din Europa, iar unul dintre vânătorii obişnuiţi cu pădurile Transilvaniei a fost arhiducele Rudolf al Austriei (1858 - 1889). Povestea unei vânători regale eşuate a acestuia, la care îl invitase pe prinţul Edward de Wales, a făcut înconjurul lumii. Un articol din The New York Times explica eşecul vânătorii regale

„Cauza reală a eşecului vânătorii de urşi din Transilvania a fost că ţăranii au îndrumat cu mare grijă creaturile din locurile unde prinţul încoronat al Austriei şi prinţul de Wales au vânat. În acest ţinut se afla un număr impresionant de urşi cu câteva zile înainte de vânătoarea regală, dar când sportivii au ajuns aici au observat că urşii se retrăseseră în munţii din împrejurimi. Oamenii din Transilvania îi detestă atât pe ungari cât şi pe austrieci şi atunci când o mare vânătoare este anunţată ei alungă deliberat urşii şi cerbii, ţinându-i la distanţă. De aceea, ca regulă, aranjamentele vânătoreşti ale magnaţilor din zonă rămân secrete. Prinţul de Wales nu ar fi ucis oricum vreun urs chiar dacă ar fi avut ocazia, pentru că trasul cu arma îi era execrabil şi se pare că îşi era ieşit din formă. La vânătoarea imperială el a ratat patru cerbi, spre amuzamentul gazdelor sale. Dar probabil prinţul este demoralizat de lungul şir al partidelor de vânătoare pe care un vânător ca prinţul Austriei le priveşte cu consideraţie”, informa The New York Times, în ediţia din 8 noiembrie 1888.

În acele vremuri, Transilvania era adesea numită „Barenland”, relata Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”, o carte publicată în New York, în 1888.

„Deşi urşii şi lupii nu se plimbă chiar pe drumul mare, în mijlocul zilei, călătorii nesofisticaţi se pot aştepta ca aceste animale să fie comune în peisajele ei. În 1885, numărul urşilor ucişi aici a fost de 60, iar opt dintre ei au fost împuşcaţi de prinţul Rudolf al Austriei. De asemenea, sute de lupi erau vânaţi anual în ţinuturile Transilvaniei. Urşii atacau rar oameni, dacă nu erau provocaţi”, adăuga Emily Gerard, în „Tărâmul de dincolo de pădure – Transilvania”. Autoarea a petrecut doi ani în Transilvania, locuind în Sibiu şi a descris viaţa şi obiceiurile localnicilor.

Castelul, transformat în reşedinţă de vânătoare

O altă relatare despre arhiducele Rudolf i-a aparţinut istoricului Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească” (1906). Autorul afirma că prinţul şi-ar fi dorit să transforme Castelul Corvinilor în reşedinţa sa de vară, pentru a veni aici să vâneze. „Cetatea, împodobită de Matiaş prin meşterii lui străini, vestiţi în lume, cu fereşti gotice, cu uşi încadrate în piatră sculptată, întocmai după felul obişnuit în clădirile lui Ştefan cel Mare învingătorul, se vede îndată străpungând norii de ploaie cu turnurile ei ascuţite, pe care o restauraţie pretenţioasă a tot învârtit curcubee cu culorile Ungariei. Odată era vorba să se aşeze aici nenorocitul arhiduce Rudolf. Atunci ar fi avut rost cheltuielile mari care s-au făcut pentru a căptuşi ruina, care se cuvenea să rămâie ruină, cu strălucirea ţiglelor, basalturilor, auriturilor, sticlăriilor noi, cu bogăţia stemelor şi podoabelor de odinioară. Aşa însă, o astfel de prefacere, în material nou, pretenţios şi vulgar, e ca şi cum s-ar fi gândit cineva să îmbrace în rochie de bal din vremea ei de alminterea scheletul unei împărătese moarte demult”, scria Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească” (1906).

Vă recomandăm şi:

Poveştile fascinante despre momârlani, urmaşii dacilor în Valea Jiului. „Ciobanul dăruit cu puterea vrăjitoriei“ al lui Jules Verne, păstorii miţoşi descrişi de Iorga

Cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului purtau numele de momârlani. Se spune despre ei că sunt urmaşii dacilor în acest ţinut de munte, în care urbanizarea a dus la alterarea tradiţiilor seculare, păstrate însă cu sfinţenie de comunitatea din ce în ce mai restrânsă din aşezările rurale de munte.

Istoria fabuloasă a românilor, relatată de „The Times” în 1867: „Sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii!”

În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.

Blestemul frumoasei Beatrice, ultima prinţesă a Corvinilor şi cea mai bogată femeie din Transilvania medievală: şi-a văzut soţul ucis şi copiii otrăviţi

Beatrice de Frangepan a fost considerată una dintre cele mai frumoase şi bogate prinţese din Regatul Ungar. În ciuda frumuseţii cu care a fost binecuvântată, viaţa moştenitoarei Castelului Corvinilor a fost o înşiruire de drame care au culminat cu moartea soţului ei şi a celor doi copii, ultimii urmaşi ai familei Corvinilor.

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.