Video Cea mai riscantă șosea montană din vestul României a intrat în șantier. Drum modern până în inima Retezatului, după cinci decenii
0Unul dintre cele mai riscante drumuri montane din România a intrat în șantier. Șoseaua de 25 de kilometri, care va fi modernizată după cinci decenii, urcă pe valea Râului Mare până la Barajul Gura Apelor din Retezat, aflat la circa 1.000 de metri altitudine.

Au început lucrările de modernizare a unuia dintre cele mai riscante drumuri din România. Șoseaua de pe valea Râului Mare din Retezat (video Adevărul), construită în anii ‘70, este modernizată după cinci decenii. În ultimii ani, a fost considerată un drum riscant din cauza alunecărilor de teren și prăbușirilor de stânci care au avut loc frecvent pe marginea ei.
Lucrări pe șoseaua spre Lacul Gura Apelor
În unele locuri, din apropierea barajului Gura Apelor din Retezat, călătorii pot vedea stâncile de câteva tone desprinse din versant și prăbușite, unele ajungând să ocupe o parte a carosabilului. În jurul lor, numeroși bolovani s-au rostogolit și ei pe șosea.
Odată cu modernizarea drumului, pericolul cauzat de alunecările de teren se va diminua, susțin reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara, care derulează investiția.
Lucrările de modernizare a Drumului Judeţean 685 Râu de Mori – Lacul Gura Apelor – Poiana Pelegii (Parcul Naţional Retezat) vor costa 52 de milioane de lei, fără TVA (aproape 70 de milioane de lei, cu TVA).











Investiția cuprinde un tronson de circa 25 de kilometri, de la intrarea pe valea râului Mare din Hunedoara (intersecția cu DJ 686D dintre satele Clopotiva și Brazi, ale comunei Râu de Mori) până la intrarea pe coronamentul barajului din Retezat.
„În prezent, starea tehnică a drumului județean este una precară, cu elemente geometrice neadaptate prevederilor tehnice, cu dispozitive de asigurare a siguranței circulației rutiere în stare degradată. Astfel, sunt proiectate lucrări de reabilitare și consolidare a drumului județean, în vederea realizării unor elemente geometrice corespunzătoare unui drum de clasă tehnică V”, se arată în caietul de sarcini. Lucrările vor trebui finalizate în 24 de luni.
Șoseaua care urcă pe valea Râului Mare din Hunedoara, în munții Retezat, a fost construită la începutul anilor ‘70, în timpul lucrărilor la Amenajarea hidroenergetică Râu Mare – Retezat, care cuprinde Barajul Gura Apelor din Retezat, lacul de acumulare Gura Apelor și hidrocentralele Retezat și Clopotiva, cu o putere instalată totală de aproape 350 MW.
Drumul spre Poiana Pelegii a fost reparat
De la Barajul Gura Apelor, un alt drum forestier continuă spre Poiana Pelegii (video - drumul spre Poiana Pelegii), locul de popas din centrul Parcului Național Retezat, aflat la capăt de drum.
Aici turiștii își pot lăsa mașinile, pentru a-și continua drumeția pe jos, fie spre lacurile glaciare și vârfurile Retezatului - Lacul Bucura se află la circa o oră și jumătate de urcuș -, fie spre Retezatul Mic, spre Cabana Buta.
















Drumul de circa 20 de kilometri care urcă pe valea Lăpușnicului, de la barajul Gura Apelor la Poiana Pelegii (video - Poiana Pelegii) a fost reparat în luna septembrie și este în prezent accesibil autoturismelor. După repararea și tasarea drumului forestiere, el poate fi parcurs în circa o oră cu mașina.
După redeschiderea circulației, tronsonul va mai putea fi folosit de turiști până la mijlocul lunii noiembrie, fiind unul dintre sectoarele rutiere din Hunedoara care sunt închise circulației pe durata iernii, din cauza riscurilor. Și în prezent, deși este accesibil, în zilele reci, gheața cuprinde unele porțiuni umede și umbroase ale căii de acces.
















„Starea drumurilor se poate modifica de la o zi la alta în funcție de condițiile meteo. Vă reamintim că Administrația Parcului Național Retezat nu deține și nu administrează drumuri în sau lângă parc”, a mai precizat APNR.















