Castani pericol public în Hunedoara: riscă prăbuşirea la următoarele furtuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare furtună puternică doboară copaci în Hunedoara, iar pagubele produse sunt mari. Trunchiurile grele cad peste maşini, se prăbuşesc peste blocuri, spre îngrijorarea localnicilor, care deseori nu îşi pot explica de ce arborii aparent sănătoşi sunt smulşi din rădăcini de vijelii.

Un castan înalt de peste zece metri s-a prăbuşit în urma unor rafale de vânt şi de ploaie care au durat doar câteva zeci de minute. Rădăcinile castanului nu au mai ţinut şi s-au desprins din pământul amestecat cu zgură. Incidentul s-a petrecut pe Strada Eroilor din Hunedoara şi nu a fost singular. În mai multe cartiere din municipiu, copacii au fost doborâţi de vijelie, deşi fenomenele meteorologice nu au fost extrem de puternice.

Angajaţii Primăriei Hunedoara au identificat arbori care prezintă riscul de a se prăbuşi: cei mai mulţi sunt castani plantaţi în anii 1960 pe marginea bulevardelor, aplecaţi sau găunoşi, ori cu trunchiuri care au început să se usuce. Un exemplu este Bulevardul Corvin, una dintre cele mai aglomerate străzi din Hunedoara.

Pe bulevard, şase castani care au crescut până la înălţimea blocurilor cu trei etaje din zona Casei de cultură vor fi toaletaţi în perioada următoare. Castanii pun în pericol siguranţa localnicilor.

VIDEO Hunedoara, urmările furtunii

„Angajaţii primăriei se deplasează pe teren pentru a vedea ce copaci prezintă astfel de riscuri şi dacă se impune toaletarea lor. Şi hunedorenii pot face astfel de sesizări, iar mulţi au făcut-o deja”, spune Silke Oprean, reprezentanta Primăriei Hunedoara. Pe de altă parte, toaletările de copaci din Hunedoara sunt urmate de o mulţime de reclamaţii la adresa autorităţilor locale. În anii trecuţi, toaletarea castanilor din zona Sanitas şi lucrările de modernizare a bulevardului a făcut ca peste 20 de arbori să se usuce şi să moară.


Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO O furtună violentă a făcut ravagii pe străzile din Hunedoara

Mai multe maşini au fost avariate, după ce trunchiurile unor copaci şi acoperişurile smulse din cauza vântului puternic s-au prăbuşit peste ele. Furtuna din Hunedoara a durat mai puţin de o oră, dar violenţa ei i-a speriat pe mulţi dintre localnici.

VIDEO Copaci prăbuşiţi din cauza vijeliei abătute peste Hunedoara

Pompierii au intervenit în această seară pentru a îndepărta trunchiurile de copaci rupte de vijelie şi doborâte pe mai multe străzi, în Hunedoara. Unul dintre arbori s-a prăbuşit peste zidul unui bloc.

FOTO Urmările ciclonului din Deva: Parcul Bejan a fost calamitat, animalele din grădina zoo sunt înspăimântate

Cel puţin 20 de trunchiuri de brad din Parcul Bejan au fost rupte de forţa ciclonului care s-a format în ultimele zile în zona Devei. Copacii devastaţi de vijelie s-au prăbuşit peste ţarcurile animalelor din parc şi au provocat daune importante.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite