Au comandat ciuperci halucinogene pe internet, dar s-au trezit cu Poliția. Surpriza din coletul primit de trei tineri

0
Publicat:

Trei tineri care au comandat ciuperci halucinogene, de pe un site din Germania, au fost trimiși în judecată într-un dosar privind infracțiuni legate de traficul internațional de droguri. Au avut și o surpriză la deschiderea coletului.

Ciuperci halucinogene. Foto: ARHIVĂ. DIICOT
Ciuperci halucinogene. Foto: ARHIVĂ. DIICOT

Trei tineri din județul Hunedoara au fost trimiși în judecată la tribunalul Hunedoara, iar doi dintre ei au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pentru infracțiuni legate de trafic de droguri, după ce au comandat ciuperci halucinogene de pe un site de Internet.

Coletul provenit din Germania a fost urmărit de ofițerii de la Crimă Organizată, care i-au reținut pe cei trei.

„Inculpaţii se cunosc de mai multă vreme, fiind prieteni. Potrivit declaraţiilor a doi dintre ei, aceştia au fost consumatori de cannabis până în luna iunie 2020. Cei trei erau preocupaţi de efectele psihice ale consumului de LSD, căutând informaţii în mediul online despre acestea. În contextul arătat, persoanele acuzate au urmărit un documentar difuzat pe Netflix, despre experienţele psihice încercate de consumatorii de substanţe halucinogene. După vizionarea documentarului la care s-a făcut referire anterior, cele trei persoane acuzate au hotărât să achiziţioneze împreună astfel de substanţe, în scopul consumului propriu, urmând ca fiecare dintre inculpaţi să suporte o treime din costul drogurilor”, se arăta în rechizitoriul transmis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Ciuperci comune în loc de ciuperci halucinogene

Cei trei tineri au comandat împreună 33 de grame de ciuperci halucinogene de pe un site din Germania, însă în ziua în care coletul a ajuns la Deva, polițiștii s-au deplasat la oficiul poștal, iar în baza ordonanței emise de procurorul de caz au desigilat și percheziționat coletul. În urma analizelor, s-a stabilit că trufele conțin psilocină şi psilocibină (droguri de mare risc).

„Ulterior a fost pusă în executare ordonanţa de efectuare a livrării supravegheate către inculpatul destinatar al coletului, substanţele din colet fiind înlocuite cu ciuperci Champignon comestibile, peste care s-a presărat pământ de culoare neagră, fiind păstrat ambalajul original”, se arată în rechizitoriu.

În aceeași zi, a fost organizată și o percheziție domiciliară locuința tânărului care a intrat în posesia coletului și care se pregătea să îl deschidă împreună cu prietenii săi.

Cei trei inculpați au recunoscut acuzațiile, iar Tribunalul Hunedoara a decis, prin sentința din 18 mai, achitarea unuia dintre ei. Alt tânăr a fost condamnat la șase luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare, pentru cumpărare și deținere de droguri, iar prietenul său a primit trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru deținere de droguri de risc.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite