Administratorul judiciar al Deva Mall: Mall-ul a ajuns la faliment după ce planul de reorganizare a fost respins de creditori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mall/ul din Deva e la un pas de faliment. FOTO: glasul-hd.ro
Mall/ul din Deva e la un pas de faliment. FOTO: glasul-hd.ro

Expert Insolvenţă SPRL, administrator judiciar al Deva Mall, a precizat că afacerea primului mall din municipiul Deva se afla într-o situaţie critică din 2011, când avea datorii de peste zece milioane de euro.

Conducerea Deva Mall şi-a cerut insolvenţa în luna noiembrie anului 2011. La acea vreme, susţine administratorul judiciar Expert Insolvenţă SPRL Hunedoara, mall-ul avea datorii de în valoare de 48,5 de milioane de lei, dintre care numai datoriile la bănci erau de 45,8 miloane de lei.

Potrivit administratorului judiciar al Deva Mall, conducerea societăţii a depus la instanţă un plan de reorganizare prin care a prevăzut că din totalul datoriilor va achita doar suma de 13.800.000 de lei, deci aproximativ 30 la sută dn datoriile sale, iar restul ar fi urmat să fie şterse.


În decembrie 2012, creditorii nu au acceptat soluţia propusă de conducerea Deva Mall şi au votat împotriva planului de reorganizare. Procesul verbar a fost înaintat instanţei care trebuie să decidă asupra falimentului societăţii, în data de 6 februarie.

Au urmat calea legală

„Administratorul judiciar nu a acţionat contrar intereselor debitorului, ci a acţionat conform legii, convocând adunarea creditorilor pentru ca aceştia să voteze cu privire la planul de reorganizare propus de debitor.

Având in vedere planul de reorganizare depus de Simona Suciu, intenţia acesteia de rezolvare a problemei cu creditele s-a materializat in ştergerea a 70 la sută din datorii. Ceea ce evident, ii nemulţumeşte pe creditorii care astfel nu-şi vor mai recupera niciodată banii. Deci prin intrarea in insolvenţă nu s-a urmiăit rezolvarea creditelor, ci ştergerea parţială a acestora, precum şi a datoriilor către buget, salariaţi şi furnizori”, a precizat Expert Insolvenţă SPRL Hunedoara, care gestionează insolvenţa Deva Mall.

Potrivit administratorului judiciar Expert Insolvenţă SPRL,  proprietara Deva Mall, a contestat toate hotâririle luate de creditori, deci se judecă cu proprii creditori, care au de recuperat zece milioane de euro.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite