Accident rutier provocat de un tânăr care a greşit banda de acces pe autostradă
0
Un tânăr de 24 de ani, din Arad, a provocat un accident cu trei răniţi la intrarea pe autostrada A1 Orăştie – Deva. Şoferul a intrat pe contrasens, pe artera de acces din zona localităţii Orăştie.
Şoferul a intrat pe contrasens, pe artera de acces din zona localităţii Orăştie. „Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.00, după ce tânărul aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe contrasens. Maşina a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 34 de ani”, a precizat Adriana Voina, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
În urma accidentului, două pasagere din maşina arădeanului au fost rănite. De asemenea, şoferul maşinii lovite a fost rănit. Autorul accidentului va fi cercetat penal. De la deschiderea tronsonului de autostradă Deva – Orăştie, dat în folosinţă în 30 mai, este primul accident rutier mai grav înregistrat pe această şosea.
Teribilism la volan
Un alt şofer în vârstă de 23 de ani din Deva a provocat un accident grav, după ce s-a angajat într-o depăşire neregulamentară. Accidentul rutier s-a petrecut în localitatea Leşnic, în apropierea reşedinţei de judeţ. „Şoferul a pătruns pe contrasens pentru a depăşi un autovehicul şi, observând că din faţă se apropie un alt autoturism, a revenit pe sensul său de mers, acroşând autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 53 de ani, din comuna Zam.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto din Zam şi rănirea uşoară a pasagerilor din autoturismul acestuia, soţia şi un minor de 8 ani”, a informat IPJ Hunedoara.
Vă recomandăm şi:
Doi tineri au murit într-un accident rutier petrecut la marginea Hunedoarei